Dumnezeu știe tot și este peste tot
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David
1 Doamne, tu m‐ai cercetat și mă cunoști;
2 cunoști șederea mea și scularea mea; îmi pricepi gândul de departe.
3 Îmi cercetezi cărarea mea și culcarea mea și cunoști toate căile mele.
4 Căci nu‐mi este încă cuvânt pe limbă și iată, Doamne, tu îl știi în totul.
5 M‐ai împresurat dinapoi și din față și ți‐ai pus mâna peste mine…
6 O cunoștință prea minunată pentru mine; este înaltă, nu pot ajunge până la ea!
7 Unde să mă duc dinaintea duhului tău? Și unde să fug dinaintea feței tale?
8 Dacă mă voi sui în ceruri: tu ești acolo ; dacă‐mi fac patul în Șeol: iată tu ești acolo;
9 dacă voi lua aripile zorilor, dacă mă voi așeza la marginile mării,
10 și acolo mâna ta mă va călăuzi și dreapta ta mă va apuca.
11 Dacă voi zice: Da, întunericul mă va acoperi și noaptea va fi lumina din jurul meu:
12 chiar întunericul n‐ar ascunde dinaintea ta și noaptea ar lumina ca ziua, întunericul ar fi ca lumina.
13 Căci tu mi‐ai întocmit rărunchii, m‐ai acoperit în pântecele mamei mele.
14 Te voi lăuda, căci sunt făcut în chip înfricoșat și minunat. Minunate sunt lucrările tale și sufletul meu o știe foarte bine.
15 Oasele mele nu ți‐au fost ascunse, când am fost făcut în ascuns și împletit cu măiestrie în cele mai de jos ale pământului.
16 Ochii tăi au văzut ființa mea neîntocmită și în cartea ta au fost scrise toate mădularele mele , care din zi în zi luau formă (chip), când nu era încă niciunul din ele.
17 Dar cât de scumpe îmi sunt gândurile tale, Dumnezeule! Cât de mare este suma lor!
18 Dacă aș voi să le număr: sunt mai multe la număr decât nisipul. Când mă deștept, sunt tot cu tine.
19 O, de ai ucide , Dumnezeule, pe cel rău! Depărtați‐vă deci de la mine, bărbați de sânge!
20 Căci ei vorbesc cu răutate despre tine și vrăjmașii tăi iau în deșert numele tău .
21 Oare nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc? Și nu mi‐e scârbă mie de cei ce se scoală împotriva ta?
22 Îi urăsc cu o ură desăvârșită, au ajuns vrăjmași ai mei.
23 Cercetează‐mă , Dumnezeule, și cunoaște‐mi inima; cearcă‐mă și cunoaște‐mi gândurile.
24 Și vezi dacă este vreo cale rea în mine și du‐mă pe calea cea veșnică.