Rugăciune pentru ajutor împotriva prigonitorilor
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David, spre aducere aminte
1 Dumnezeule , grăbește spre izbăvirea mea; grăbește , Doamne, în ajutorul meu!
2 Să se rușineze și se roșească cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi plini de ocară cei ce‐mi doresc nefericirea.
3 Să se întoarcă îndărăt de rușinea lor cei ce zic: Ha! Ha!
4 Să se bucure și să se veselească în tine toți cei ce te caută; și cei ce iubesc mântuirea ta să zică pururea: Preamărit să fie Dumnezeu!
5 Dar eu sunt necăjit și nevoiaș, Dumnezeule, grăbește‐te spre mine; tu ești ajutorul meu și izbăvitorul meu; Doamne, nu zăbovi!