101Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot așa, puţină nebunie biruiește înţelepciunea și slava. 2Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului, la stânga lui. 3Și pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipsește mintea și
18:2
spune tuturor că este un nebun! 4Când izbucnește împotriva ta mânia celui ce stăpânește, nu-ţi
părăsi locul, căci
sângele rece te păzește de mari păcate. 5Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greșeală care vine de la cel ce cârmuiește: 6nebunia
este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos. 7Am văzut robi călări
30:22
și voievozi mergând pe jos, ca niște robi. 8Cine
sapă groapa altuia cade el în ea și cine surpă un zid va fi mușcat de un șarpe. 9Cine sfărâmă pietre este rănit de ele și cine despică lemne este în primejdie. 10Când se tocește fierul și rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoiești puterile; de aceea la izbândă ajungi prin înţelepciune. 11Când mușcă șarpele fiindcă n-a
fost vrăjit, vrăjitorul n-are niciun câștig din meșteșugul lui. 12Cuvintele
12:13
unui înţelept sunt plăcute, dar
18:7
buzele nebunului îi aduc pieirea. 13Cel dintâi cuvânt care-i iese din gură este nebunie, și cel din urmă este o nebunie și mai rea. 14Nebunul
spune o mulţime de vorbe, măcar că omul nu știe ce se va întâmpla. Și cine-i va spune ce
va fi după el? 15Truda nebunului obosește pe cel ce nu cunoaște drumul spre cetate. 16Vai
5:11
de tine, ţară al cărei împărat este un copil și ai cărei voievozi benchetuiesc de dimineaţă! 17Ferice de tine, ţară al cărei împărat este de neam mare și ai cărei voievozi
mănâncă la vremea potrivită, ca să-și întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie! 18Când mâinile sunt leneșe, se lasă grinda, și când se lenevesc mâinile, plouă în casă. 19Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul
înveselește viaţa, iar argintul le dă pe toate. 20Nu blestema pe împărat nici chiar în gând și nu
blestema pe cel bogat în odaia în care te culci, căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba și un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.
111Aruncă-ţi pâinea pe
ape și
, după multă vreme, o vei găsi iarăși! 2Împarte-o
în
șapte și chiar în opt, căci
nu știi ce nenorocire poate da peste pământ. 3Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. 4Cine se uită după vânt nu va semăna și cine se uită după nori nu va secera. 5Cum nu
știi care este calea vântului, nici
cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot așa nu cunoști nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. 6Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa și până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti: aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. 7Dulce este lumina și o plăcere pentru ochi să
vadă soarele. 8Deci, dacă un om trăiește mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceștia și să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deșertăciune. 9Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă
pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu
la judecată. 10Gonește
orice necaz din inima ta și depărtează răul din trupul tău, căci
tinereţea și zorile vieţii sunt trecătoare.
121Dar adu-ţi
aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; 2până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele și până nu se întorc norii îndată după ploaie; 3până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) și să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); 4până nu se închid cele două uși dinspre uliţă (buzele); când huruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor
se aude înăbușit, 5te temi de orice înălţime și te sperii pe drum; până nu înflorește migdalul cu peri albi și de abia se târăște lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa
lui cea veșnică, și bocitorii
cutreieră uliţele; 6până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor și până nu se strică roata de la fântână; 7până nu se
întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, și
până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care
27:16Iov 34:14Is. 57:16Zah. 12:1
l-a dat. 8O, deșertăciune
a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, totul este deșertăciune! 9Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat și știinţa pe popor, a cercetat, a adâncit și a întocmit
un mare număr de zicători. 10Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului. 11Cuvintele înţelepţilor sunt ca niște bolduri și, strânse la un loc, sunt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpân. 12Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să știi că n-ai mai isprăvi, și multă
învăţătură obosește trupul. 13Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te
10:12
de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. 14Căci Dumnezeu va aduce orice
14:10,121 Cor. 4:52 Cor. 5:10
faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.
