11Cuvintele Eclesiastului
, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2O, deșertăciune
62:9
144:4
a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul
este deșertăciune. 3Ce
folos are omul din toată truda pe care și-o dă sub soare? 4Un neam trece, altul vine și
119:90
pământul rămâne veșnic în picioare. 5Soarele
răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6Vântul
suflă spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăși se întoarce și începe din nou aceleași rotituri. 7Toate
râurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăși să pornească de acolo. 8Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul
nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. 9Ce
a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. 11Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
12Eu
, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire
plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt! 15Ce
este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. 16Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut
4:30
10:7,23
în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim și mintea mea a văzut multă înţelepciune și știinţă.” 17Mi-am pus
inima să cunosc înţelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înţeles că și aceasta este goană după vânt. 18Căci unde este
multă înţelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe are și multă durere.
21Am zis
inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și gustă fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune. 2Am zis
râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?” 3Am hotărât
în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, și să stăruiesc astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor. 4Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5mi-am făcut grădini și livezi de pomi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7Am cumpărat robi și roabe și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi-am strâns
10:10
argint și aur, și bogăţii ca de împăraţi și ţări. Mi-am adus cântăreţi și cântăreţe și desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. 9Am ajuns
mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. 10Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta
mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune
și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. 12Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie și nebunie
. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – 13Și am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14Înţeleptul
își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași
soartă. 15Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” 16Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înţeleptul moare, și nebunul! 17Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las
omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19Și cine știe dacă va fi înţelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înţelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere și cu izbândă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22Căci
, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudește sub soare? 23Toate zilele lui sunt pline de durere
14:1
, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. 24Nu
este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Cine, în adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? 26Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, știinţă și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să dea
celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
31Toate își au vremea lor și fiecare
lucru de sub ceruri își are ceasul lui. 2Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea
ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei. 3Uciderea își are vremea ei, și tămăduirea își are vremea ei; dărâmarea își are vremea ei, și zidirea își are vremea ei; 4plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui; 5aruncarea cu pietre își are vremea ei, și strângerea pietrelor își are vremea ei; îmbrăţișarea își are vremea ei, și depărtarea de îmbrăţișări își are vremea
ei; 6căutarea își are vremea ei, și pierderea își are vremea ei; păstrarea își are vremea ei, și lepădarea își are vremea ei; 7ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea
ei, și vorbirea își are vremea ei; 8iubitul își are vremea lui, și urâtul
își are vremea lui; războiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei. 9Ce
folos are cel ce muncește din truda lui? 10Am văzut
la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 11Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că
omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. 12Am ajuns
să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure și să trăiască bine în viaţa lor; 13dar și faptul că un om mănâncă
și bea și duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu. 14Am ajuns la cunoștinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic
de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El. 15Ce
este a mai fost și ce va fi a mai fost; și Dumnezeu aduce iarăși înapoi ce a trecut.
16Am mai văzut
sub soare că, în locul rânduit pentru judecată, domnește nelegiuirea și că, în locul rânduit pentru dreptate, este răutate. 17Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu
va judeca și pe cel bun, și pe cel rău, căci El a sorocit o vreme
pentru orice lucru și pentru orice faptă.” 18Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu și ei înșiși să vadă că nu sunt decât niște dobitoace. 19Căci
73:22
soarta omului și a dobitocului este aceeași; aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt; toţi au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deșertăciune. 20Toate merg la un loc; toate
au fost făcute din ţărână și toate se întorc în ţărână. 21Cine
știe dacă suflarea omului se suie în sus și dacă suflarea dobitocului se coboară în jos, în pământ? 22Așa
că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui: aceasta
este partea lui. Căci
cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?