51În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus
pentru oameni în
lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca
să aducă daruri și jertfe pentru păcate. 2El
poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciţi, fiindcă și
el este cuprins de slăbiciune. 3Și, din pricina
9:7
16:6
15—179:7
acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât și pentru ale norodului. 4Nimeni
nu-și ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron
. 5Tot așa
și Hristos, nu Și-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu ești Fiul
Meu, astăzi Te-am născut.” 6Și, cum zice iarăși într-alt loc: „Tu
ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.” 7El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământești, aducând
rugăciuni și cereri cu
strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce
putea să-L izbăvească de la
moarte și fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, 8măcar
că era Fiu, a învăţat să asculte
prin lucrurile pe care le-a suferit. 9Și, după ce a fost făcut desăvârșit
, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veșnice, 10căci a fost numit de Dumnezeu Mare Preot „după
rânduiala lui Melhisedec”. 11Asupra celor de mai sus, avem multe
de zis și lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi
la pricepere. 12În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăși trebuinţă de cineva să vă înveţe cele
dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte
, nu de hrană tare. 13Și oricine nu se hrănește decât cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc
14:20Efes. 4:141 Pet. 2:2
. 14Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească
binele și răul.
61De aceea, să lăsăm
adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte
și a credinţei în Dumnezeu, 2învăţătura despre
botezuri, despre
19:6
punerea mâinilor, despre învierea morţilor
și despre
judecata veșnică. 3Și vom face lucrul acesta, dacă
va voi Dumnezeu. 4Căci cei ce au fost luminaţi
odată și au gustat darul
ceresc și s-au făcut părtași
6:32Efes. 2:8
Duhului Sfânt 5și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
, 6și care totuși au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăși
și aduși la pocăinţă, fiindcă
ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare
de la Dumnezeu. 8Dar
, dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. 9Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoţesc mântuirea. 10Căci
25:40Ioan 13:20
Dumnezeu
nu este nedrept ca să uite osteneala
voastră și dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat
9:1,122 Tim. 1:18
și ajutoraţi pe sfinţi. 11Dorim însă ca fiecare
din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o
deplină nădejde, 12așa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă și răbdare, moștenesc
făgăduinţele. 13Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a
jurat pe Sine Însuși 14și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.” 15Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul
este o chezășie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. 17De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor
făgăduinţei nestrămutarea
hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă
înainte, 19pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care
pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20unde
Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut
„Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
71În adevăr, Melhisedec
acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, 2care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi și „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”, 3fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac. 4Vedeţi bine dar cât de mare a fost el dacă
până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! 5Aceia
dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi după Lege au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că și ei se coboară din Avraam. 6Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam și
a binecuvântat pe
cel ce avea făgăduinţele. 7Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Și apoi, aici, cei ce iau zeciuială sunt niște oameni muritori, pe când, acolo, o ia cineva despre
care se mărturisește că este viu. 9Mai mult, însuși Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem așa, prin Avraam; 10căci era încă în coapsele strămoșului său când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam. 11Dacă
dar desăvârșirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? 12Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. 13În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. 14Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din
Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. 15Lucrul acesta se face și mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot, 16pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. 17Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu
ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.” 18Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinţei
și zădărniciei ei – 19căci Legea
8:3Gal. 2:16
n-a făcut nimic desăvârșit – și, pe de alta, se pune în loc o nădejde
mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 20Și fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – 21căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat
și nu Se va căi: ‘Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec’” –, 22prin chiar faptul acesta, El s-a făcut
chezașul unui legământ mai bun. 23Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. 24Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. 25De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească
pentru ei. 26Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt
, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoși și
4:10
înălţat mai presus de ceruri, 27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi
16:6,119:7
pentru păcatele sale și
apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta
l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuși. 28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe niște oameni
supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care
este desăvârșit pentru veșnicie.
