141Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină
Ecl. 2:23
de necazuri.
2Se naște
Ps. 90:5,6,9
102:11
103:15
144:4Is. 40:6Iac. 1:10,11
4:141 Pet. 1:24
și e tăiat ca o floare;
fuge și piere ca o umbră.
3Și asupra lui
ai Tu ochiul deschis!
Și pe mine mă tragi
la judecată cu Tine!
4Cum ar putea
să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?
Nu poate să iasă niciunul.
5Dacă
zilele lui sunt hotărâte,
dacă i-ai numărat lunile,
dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6întoarce-Ţi
10:20Ps. 39:13
măcar privirile de la el și dă-i răgaz,
să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul
la sfârșitul zilei.
7Un copac și tot are nădejde,
căci, când este tăiat
, odrăslește din nou
și iar dă lăstari.
8Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,
când îi piere trunchiul în ţărână,
9înverzește iarăși de mirosul apei
și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10Dar omul, când moare, rămâne întins.
Omul, când își dă sufletul, unde mai este?
11Cum pier apele din lacuri
și cum seacă și se usucă râurile,
12așa se culcă și omul și nu se mai scoală;
cât
65:17
66:22Fapte 3:21Rom. 8:202 Pet. 3:7,10,11Apoc. 20:11
21:1
vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă
și nu se mai scoală din somnul lui.
13Ah, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor,
de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia
și de mi-ai rândui o vreme când Îţi
vei aduce iarăși aminte de mine!
14Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,
aș
mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele,
până
mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15Atunci m-ai
chema și Ţi-aș răspunde
și Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16Dar astăzi îmi numeri
13:27
31:4
34:21Ps. 56:8
139:1-3Prov. 5:21Ier. 32:19
pașii,
ai ochiul asupra păcatelor mele;
17călcările mele de lege
sunt pecetluite într-un mănunchi
și născocești fărădelegi în sarcina mea.
18Cum se prăbușește muntele și piere,
cum piere stânca din locul ei,
19cum este mâncată piatra de ape
și cum este luat pământul de râu,
așa nimicești Tu nădejdea omului.
20Îl urmărești întruna și se duce;
Îi schimonosești faţa și apoi îi dai drumul.
21De ajung fiii lui la cinste, el
nu știe nimic;
de sunt înjosiţi, habar n-are.
22Numai pentru el simte durere în trupul lui,
numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”