151Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2„Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deșartă?
Sau să-și umfle pieptul cu vânt de răsărit?
3Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic
și prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
4Tu nimicești chiar și frica de Dumnezeu,
nimicești orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.
5Nelegiuirea ta îţi cârmuiește gura
și împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
6Nu eu, ci gura
ta te osândește,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7Tu ești omul care s-a născut întâi?
Te-ai născut
tu înaintea dealurilor?
8Ai fost tu
la sfaturile lui Dumnezeu
și ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?
9Ce
știi tu și să nu știm și noi?
Ce cunoștinţă ai tu pe care să n-o avem și noi?
10Între
noi sunt peri albi, bătrâni,
oameni mai înziliţi decât tatăl tău.
11Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine
și cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând…?
12Încotro te trage inima
și ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?
13Ce, împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia
și-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?
14Ce
este omul, ca să fie curat?
Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii
Săi,
dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
16cu cât
mai puţin fiinţa urâcioasă și stricată – omul,
care
bea nelegiuirea ca apa!
17Vreau să te învăţ, ascultă-mă!
Voi istorisi ce am văzut,
18ce au arătat înţelepţii,
ce au descoperit ei, auzind de la părinţii
lor,
19cărora singuri li se dăduse ţara
și printre care niciun străin
nu venise încă.
20Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieţii,
toţi
anii de care are parte cel nelegiuit.
21Ţipete de spaimă răsună la urechile lui:
În mijlocul fericirii
lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
22El nu trage nădejde să scape de întuneric,
vede sabia care-l ameninţă;
23aleargă
109:10
încoace și încolo să caute pâine,
știe că-l așteaptă ziua întunericului
.
24Necazul și neliniștea îl înspăimântă
și se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu,
s-a împotrivit Celui Atotputernic
26și a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui
cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27Avea faţa acoperită cu grăsime,
coapsele încărcate cu osânză
28și locuia în cetăţi nimicite,
în case părăsite,
sortite să fie dărâmate.
29Nu se va mai îmbogăţi,
averea nu-i va crește
și avuţia nu se va mai întinde pe pământ.
30Nu va putea ieși din întuneric,
flacăra îi va arde mlădiţele,
și Dumnezeu îl va pierde
cu suflarea gurii Lui.
31Dacă se încrede
în rău, se înșală,
căci răul îi va fi răsplata.
32Ea va veni înainte
de capătul zilelor lui,
și ramura lui nu va mai înverzi.
33Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi,
ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă
și cortul omului stricat îl va mânca focul.
35El zămislește
răul și naște răul;
în sânul lui coace roade care-l înșală.”
161Iov a luat cuvântul și a zis:
2„Astfel de lucruri am auzit eu des;
voi toţi sunteţi niște
mângâietori supărăcioși.
3Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt?
Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4Ca voi aș vorbi eu
de aţi fi în locul meu?
V-aș copleși cu vorbe,
aș da
109:25Plâng. 2:12
din cap la voi?
5V-aș mângâia cu gura
și aș mișca din buze
ca să vă ușurez durerea.
6Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,
iar dacă tac, cu ce se micșorează?
7Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…
Mi-ai pustiit toată casa!
8M-ai apucat ca pe un vinovat –
dovadă slăbiciunea mea,
care se ridică și mă învinuiește în faţă.
9Mă sfâșie și mă urmărește în mânia
Lui,
scrâșnește din dinţi împotriva mea,
mă lovește
și mă străpunge cu privirea Lui.
10Ei deschid
gura să mă mănânce,
mă ocărăsc și mă bat
peste obraji,
se înverșunează
cu toţii după mine.
11Dumnezeu mă lasă
la bunul plac al celor nelegiuiţi
și mă aruncă în mâinile celor răi.
12Eram liniștit și m-a scuturat,
m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit,
a tras asupra mea ca
într-o ţintă.
13Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile.
El Îmi străpunge rărunchii fără milă,
îmi varsă fierea pe pământ,
14mă frânge bucăţi, bucăţi,
Se aruncă asupra mea ca un războinic.
15Mi-am cusut un sac pe piele
și mi-am prăvălit capul
în ţărână.
16Plânsul mi-a înroșit faţa
și umbra morţii este pe pleoapele mele.
17Totuși n-am făcut nicio nelegiuire
și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18Pământule, nu-mi acoperi sângele,
și vaietele
mele să n-aibă margini!
19Chiar acum martorul
meu este în cer,
apărătorul meu este în locurile înalte.
20Prietenii mei râd de mine,
dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,
21să facă dreptate
omului înaintea lui Dumnezeu
și fiului omului împotriva prietenilor lui.
22Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit
și mă voi duce pe o cărare
de unde nu mă voi mai întoarce.
171Mi se pierde suflarea,
mi se sting zilele,
mă așteaptă mormântul
.
2Sunt înconjurat de batjocoritori,
și ochiul meu trebuie să privească spre ocările
lor.
3Pune-Te singur zălog
17:18
22:26
pentru mine înaintea Ta;
altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
4Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii.
De aceea nici nu-i vei lăsa să biruiască.
5Cine dă pe prieteni să fie prădaţi,
copiilor aceluia li se vor topi ochii.
6M-a făcut de basmul
oamenilor
și ca unul pe care-l scuipi în faţă!
7Ochiul
31:9
mi se întunecă de durere;
toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta,
și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui,
cel cu mâinile
curate se întărește tot mai mult.
10Dar voi, toţi, întoarceţi-vă
,
veniţi iarăși cu cuvântările voastre,
și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
11Ce! Mi s-au dus
zilele,
mi s-au nimicit planurile,
planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12Și ei mai spun că noaptea este zi,
că se apropie lumina, când întunericul a și venit!
13Când Locuinţa morţilor o aștept ca locuinţă,
când în întuneric îmi voi înălţa culcușul;
14când strig gropii: ‘Tu ești tatăl meu!’
Și viermilor: ‘Voi sunteţi mama și sora mea!’
15Unde mai este atunci nădejdea mea?
Și cine mai poate vedea nădejdea mea?
16Ea se va coborî
cu mine la porţile Locuinţei morţilor,
când vom merge împreună17:16 Nădejdea mea și eu. să ne odihnim
în ţărână.”