A doua cuvântare a lui Elifaz

15¹Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:

²„Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deșartă?

Sau să-și umfle pieptul cu vânt de răsărit?

³Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic

și prin cuvântări care nu slujesc la nimic?

⁴Tu nimicești chiar și frica de Dumnezeu,

nimicești orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

⁵Nelegiuirea ta îţi cârmuiește gura

și împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

⁶Nu eu, ci gura

buzele tale mărturisesc împotriva ta.

⁷Tu ești omul care s-a născut întâi?

Te-ai născut

⁸Ai fost tu

și ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

⁹Ce

Ce cunoștinţă ai tu pe care să n-o avem și noi?

¹⁰Între

oameni mai înziliţi decât tatăl tău.

¹¹Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine

și cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând…?

¹²Încotro te trage inima

și ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

¹³Ce, împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia

și-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?

¹⁴Ce

Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

¹⁵Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii

dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,

¹⁶cu cât

care

¹⁷Vreau să te învăţ, ascultă-mă!

Voi istorisi ce am văzut,

¹⁸ce au arătat înţelepţii,

ce au descoperit ei, auzind de la părinţii

¹⁹cărora singuri li se dăduse ţara

și printre care niciun străin

²⁰Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieţii,

toţi

²¹Ţipete de spaimă răsună la urechile lui:

În mijlocul fericirii

²²El nu trage nădejde să scape de întuneric,

vede sabia care-l ameninţă;

²³aleargă

știe că-l așteaptă ziua întunericului

²⁴Necazul și neliniștea îl înspăimântă

și se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

²⁵Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu,

s-a împotrivit Celui Atotputernic

²⁶și a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui

cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

²⁷Avea faţa acoperită cu grăsime,

coapsele încărcate cu osânză

²⁸și locuia în cetăţi nimicite,

în case părăsite,

sortite să fie dărâmate.

²⁹Nu se va mai îmbogăţi,

averea nu-i va crește

și avuţia nu se va mai întinde pe pământ.

³⁰Nu va putea ieși din întuneric,

flacăra îi va arde mlădiţele,

și Dumnezeu îl va pierde

³¹Dacă se încrede

căci răul îi va fi răsplata.

³²Ea va veni înainte

și ramura lui nu va mai înverzi.

³³Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi,

ca un măslin ale cărui flori au căzut.

³⁴Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă

și cortul omului stricat îl va mânca focul.

³⁵El zămislește

în sânul lui coace roade care-l înșală.”

Răspunsul lui Iov

16¹Iov a luat cuvântul și a zis:

²„Astfel de lucruri am auzit eu des;

voi toţi sunteţi niște

³Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt?

Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?

⁴Ca voi aș vorbi eu

de aţi fi în locul meu?

V-aș copleși cu vorbe,

aș da

⁵V-aș mângâia cu gura

și aș mișca din buze

ca să vă ușurez durerea.

⁶Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,

iar dacă tac, cu ce se micșorează?

⁷Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…

Mi-ai pustiit toată casa!

⁸M-ai apucat ca pe un vinovat –

dovadă slăbiciunea mea,

care se ridică și mă învinuiește în faţă.

⁹Mă sfâșie și mă urmărește în mânia

scrâșnește din dinţi împotriva mea,

mă lovește

¹⁰Ei deschid

mă ocărăsc și mă bat

se înverșunează

¹¹Dumnezeu mă lasă

și mă aruncă în mâinile celor răi.

¹²Eram liniștit și m-a scuturat,

m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit,

a tras asupra mea ca

¹³Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile.

El Îmi străpunge rărunchii fără milă,

îmi varsă fierea pe pământ,

¹⁴mă frânge bucăţi, bucăţi,

Se aruncă asupra mea ca un războinic.

¹⁵Mi-am cusut un sac pe piele

și mi-am prăvălit capul

¹⁶Plânsul mi-a înroșit faţa

și umbra morţii este pe pleoapele mele.

¹⁷Totuși n-am făcut nicio nelegiuire

și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.

¹⁸Pământule, nu-mi acoperi sângele,

și vaietele

¹⁹Chiar acum martorul

apărătorul meu este în locurile înalte.

²⁰Prietenii mei râd de mine,

dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,

²¹să facă dreptate

și fiului omului împotriva prietenilor lui.

²²Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit

și mă voi duce pe o cărare

17¹Mi se pierde suflarea,

mi se sting zilele,

mă așteaptă mormântul

²Sunt înconjurat de batjocoritori,

și ochiul meu trebuie să privească spre ocările

³Pune-Te singur zălog

altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

⁴Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii.

De aceea nici nu-i vei lăsa să biruiască.

⁵Cine dă pe prieteni să fie prădaţi,

copiilor aceluia li se vor topi ochii.

⁶M-a făcut de basmul

și ca unul pe care-l scuipi în faţă!

⁷Ochiul

toate mădularele mele sunt ca o umbră.

⁸Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta,

și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

⁹Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui,

cel cu mâinile

¹⁰Dar voi, toţi, întoarceţi-vă

veniţi iarăși cu cuvântările voastre,

și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

¹¹Ce! Mi s-au dus

mi s-au nimicit planurile,

planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…

¹²Și ei mai spun că noaptea este zi,

că se apropie lumina, când întunericul a și venit!

¹³Când Locuinţa morţilor o aștept ca locuinţă,

când în întuneric îmi voi înălţa culcușul;

¹⁴când strig gropii: ‘Tu ești tatăl meu!’

Și viermilor: ‘Voi sunteţi mama și sora mea!’

¹⁵Unde mai este atunci nădejdea mea?

Și cine mai poate vedea nădejdea mea?

¹⁶Ea se va coborî

când vom merge împreună17:16 Nădejdea mea și eu. să ne odihnim