A treia cuvântare a lui Elifaz

22¹Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:

²„Poate un om

Nu, ci înţeleptul nu-și folosește decât lui.

³Dacă ești fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos?

Și dacă trăiești fără vină, ce va câștiga El?

⁴Pentru evlavia ta te pedepsește El oare

și intră la judecată cu tine?

⁵Nu-i mare răutatea ta?

Și fărădelegile tale, fără număr?

⁶Luai

lăsai fără haine pe cei goi.

⁷Nu dădeai apă omului însetat,

nu voiai

⁸Ţara era a ta fiindcă erai mai tare,

te așezai în ea fiindcă erai cu vază.

⁹Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale

și braţele

¹⁰Pentru aceea ești înconjurat

și te-a apucat groaza dintr-odată.

¹¹Nu vezi dar acest întuneric,

aceste ape multe care te

¹²Nu este Dumnezeu sus în ceruri?

Privește vârful stelelor. Ce înalt este!

¹³Și tu zici: ‘Ce știe

Poate să judece El prin întunericul de nori?

¹⁴Îl înfășoară norii

bolta cerească abia dacă o străbate!’

¹⁵Ce, vrei s-apuci pe calea străveche,

pe care au urmat-o cei nelegiuiţi,

¹⁶care

și au ţinut cât ţine un pârâu care se scurge?

¹⁷Ei

Ce ne

¹⁸Și totuși Dumnezeu le umpluse casele de bunătăţi.

– Departe

¹⁹Cei fără prihană

cel nevinovat va râde de ei

²⁰și va zice: ‘Iată pe potrivnicii noștri nimiciţi!

Iată-le bogăţiile arse de foc!’

²¹Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei

te vei bucura astfel iarăși de fericire.

²²Primește învăţătură din gura Lui

și pune-ţi

²³Vei fi așezat iarăși la locul tău dacă te

dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.

²⁴Aruncă

aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!

²⁵Și atunci, Cel Atotputernic va fi aurul tău,

argintul tău, bogăţia ta.

²⁶Atunci, Cel Atotputernic va fi desfătarea ta

și îţi vei ridica

²⁷Îl vei

și îţi vei putea împlini juruinţele.

²⁸Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti,

pe cărările tale va străluci lumina.

²⁹Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta:

Dumnezeu ajută pe cel

³⁰El va izbăvi chiar și pe cel vinovat,

care își va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.”

Răspunsul lui Iov

23¹Iov a luat cuvântul și a zis:

²„Și acum plângerea mea este tot o răzvrătire.

Dar suferinţa îmi înădușe suspinele.

³O, dacă aș

dacă aș putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,

⁴mi-aș apăra pricina înaintea Lui,

mi-aș umple gura cu dovezi!

⁵Aș ști ce poate să răspundă,

aș vedea ce are să-mi spună.

⁶Și-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte

⁷Doar un om fără prihană ar vorbi cu El,

și aș fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.

⁸Dar

dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:

⁹dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea;

dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.

¹⁰Dar El știe

și, dacă m-ar încerca

¹¹Piciorul meu s-a ţinut de pașii

am ţinut calea Lui și nu m-am abătut de la ea.

¹²N-am părăsit poruncile buzelor Lui;

mi-am plecat voia

¹³Dar hotărârea Lui este luată. Cine

Ce-I dorește sufletul, aceea

¹⁴El Își va împlini dar planurile

și va mai face și multe altele.

¹⁵De aceea tremur înaintea Lui

și, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.

¹⁶Dumnezeu

Cel Atotputernic m-a umplut de groază.

¹⁷Căci nu întunericul durerii mele mă nimicește,

nici negura în care sunt înfășurat.

24¹Pentru ce

și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

²Sunt unii care mută hotarele

³iau măgarul orfanului,

iau zălog

⁴îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi,

silesc pe toţi nenorociţii

⁵Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,

ies dimineaţa la lucru să caute hrană

și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.

⁶Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp,

culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

⁷Îi apucă

fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

⁸Îi pătrunde ploaia munţilor

și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc

⁹Aceia smulg pe orfan de la ţâţă,

iau zălog tot ce are săracul.

¹⁰Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,

strâng snopii și-s flămânzi;

¹¹în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,

calcă teascul și le este sete;

¹²în cetăţi se aud vaietele celor ce mor,

sufletul celor răniţi strigă…

Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!

¹³Alţii sunt vrăjmași ai luminii,

nu cunosc căile ei,

nu umblă pe cărările ei.

¹⁴Ucigașul se scoală în revărsatul

ucide pe cel sărac și lipsit,

și noaptea fură.

¹⁵Ochiul

‘Nimeni nu mă va vedea’, zice

și își pune o maramă pe faţă.

¹⁶Noaptea sparg casele,

ziua stau închiși;

se tem de lumină

¹⁷Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii

și, când o văd, simt toate spaimele morţii.

¹⁸Dar nelegiuitul alunecă ușor pe faţa apelor,

pe pământ n-are decât o parte blestemată

și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!

¹⁹Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,

așa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

²⁰Pântecele mamei îl uită,

viermii se ospătează cu el,

nimeni nu-și mai aduce aminte

Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,

²¹el, care prădează pe femeia stearpă și fără copii,

el, care nu face niciun bine văduvei!…

²²Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,

și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;

²³El le dă liniște și încredere,

are privirile

²⁴S-au ridicat, și într-o clipă nu mai sunt:

cad, mor ca toţi oamenii,

sunt tăiaţi ca spicele coapte.

²⁵Nu este așa?

Cine mă va dovedi de minciună,

cine-mi va nimici cuvintele mele?”