271Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde și a zis:
2„Viu este Dumnezeu, care
nu-mi dă dreptate!
Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viaţa,
3că, atâta vreme cât voi avea suflet
și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,
limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5Departe de mine gândul să vă dau dreptate!
Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra
nevinovăţia.
6Ţin
să-mi scot dreptatea
și nu voi slăbi; inima
nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7Vrăjmașul meu să fie ca cel rău
și potrivnicul meu, ca cel nelegiuit!
8Ce
nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit
când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
9Îi ascultă
Dumnezeu strigătele
când vine strâmtorarea peste el?
10Este
Cel Atotputernic desfătarea lui?
Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu,
nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12Dar voi le cunoașteţi și sunteţi de același gând;
pentru ce dar vorbiţi așa de prostește?
13Iată
soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14Dacă
are mulţi fii, îi are pentru sabie
și odraslele lui duc lipsă de pâine.
15Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă,
și văduvele
lor nu-i plâng.
16Dacă strânge argint ca ţărâna,
dacă îngrămădește haine ca noroiul,
17el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele
și de argintul lui omul fără prihană
are parte.
18Casa lui este ca aceea
pe care o zidește molia,
ca o colibă pe care și-o face un străjer.
19Se culcă bogat și moare despuiat;
deschide ochii și totul a pierit.
20Îl apucă groaza ca niște
ape
și noaptea îl ia vârtejul.
21Vântul de răsărit îl ia și se duce;
îl smulge cu putere din locuinţa lui.
22Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui,
și cel rău ar vrea să fugă, să scape de ele.
23Oamenii bat din palme la căderea lui
și-l fluieră la plecarea din locul lui.
281Argintul are o mină de unde se scoate
și aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.
2Fierul se scoate din pământ
și piatra se topește ca să dea arama.
3Omul pune capăt întunericului28:3 Cu ajutorul felinarului de care se slujesc minerii.,
cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci,
pietrele ascunse în negura și în umbra morţii.
4Sapă o fântână departe de locurile locuite;
picioarele nu-i mai sunt de ajutor,
stă atârnat și se clatină, departe de locuinţele omenești28:4 Zugrăvirea lucrătorilor atârnaţi de funii..
5Pământul, de unde iese pâinea,
este răscolit înăuntrul lui ca de foc;
6pietrele lui cuprind safir
și în el se găsește pulbere de aur.
7Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea.
Ochiul vulturului n-a zărit-o,
8cele mai trufașe dobitoace n-au călcat pe ea
și leul n-a trecut niciodată pe ea.
9Omul își pune mâna pe stânca de cremene
și răstoarnă munţii din rădăcină.
10Sapă șanţuri în stânci
și ochiul lui privește tot ce este de preţ în ele.
11Oprește curgerea apelor
și scoate la lumină ce este ascuns.
12Dar
înţelepciunea unde se găsește?
Unde este locuinţa priceperii?
13Omul nu-i cunoaște preţul
,
ea nu se găsește în pământul celor vii.
14Adâncul
zice: ‘Nu este în mine’,
și marea zice: ‘Nu este la mine.’
15Ea
8:10,11,19
16:16
nu se dă în schimbul aurului curat,
nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
16nu se cântărește pe aurul din Ofir,
nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
17Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,
nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
18Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea:
înţelepciunea preţuiește mai mult decât mărgăritarele.
19Topazul din Etiopia nu este ca ea
și aurul curat nu se cumpănește cu ea.
20De unde
vine atunci înţelepciunea?
Unde este locuinţa priceperii?
21Este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
este ascunsă de păsările cerului.
22Adâncul
și moartea zic:
‘Noi am auzit vorbindu-se de ea.’
23Dumnezeu îi știe drumul,
El îi cunoaște locuinţa.
24Căci El vede până la marginile pământului,
zărește
totul sub ceruri.
25Când a rânduit
greutatea vântului
și când a hotărât măsura apelor,
26când a dat legi
ploii
și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,
27atunci a văzut înţelepciunea și a arătat-o,
i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.
28Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de
9:10Ecl. 12:13
Domnul, aceasta este înţelepciunea;
depărtarea de rău este pricepere.’”
291Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:
2„O, cum nu pot să fiu ca
în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3când
candela Lui strălucea deasupra capului meu
și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
4Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,
când Dumnezeu veghea ca un prieten
peste cortul meu,
5când Cel Atotputernic încă era cu mine
și când copiii mei stăteau în jurul meu;
6când mi se scăldau pașii
33:24
în smântână
și stânca
vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
7Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetăţii
și dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
8tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,
bătrânii se sculau și stăteau în picioare.
9Mai-marii își opreau cuvântările
și își puneau
mâna la gură.
10Glasul căpeteniilor tăcea
și li se lipea limba
de cerul gurii.
11Urechea care mă auzea mă numea fericit,
ochiul care mă vedea mă lăuda.
12Căci scăpam
24:11
pe săracul care cerea ajutor
și pe orfanul lipsit de sprijin.
13Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,
umpleam de bucurie inima văduvei.
14Mă îmbrăcam cu dreptatea
61:10Efes. 6:141 Tes. 5:8
și-i slujeam de îmbrăcăminte,
neprihănirea îmi era manta și turban.
15Orbului
îi eram ochi
și șchiopului, picior.
16Celor nenorociţi le eram tată
și cercetam pricina
celui necunoscut.
17Rupeam falca
celui nedrept
și-i smulgeam prada din dinţi.
18Atunci ziceam: ‘În cuibul
meu voi muri,
zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Apa
va pătrunde în rădăcinile mele,
roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20Slava mea va înverzi neîncetat
și arcul
îmi va întineri în mână.’
21Oamenii mă ascultau și așteptau,
tăceau înaintea sfaturilor mele.
22După cuvântările mele, niciunul nu răspundea
și cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23Mă așteptau ca pe ploaie,
căscau gura ca după ploaia
de primăvară.
24Când li se înmuia inima, le zâmbeam
și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;
eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,
ca un mângâietor lângă niște întristaţi.