Cel din urmă răspuns al lui Iov

27¹Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde și a zis:

²„Viu este Dumnezeu, care

Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viaţa,

³că, atâta vreme cât voi avea suflet

și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

⁴buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,

limba mea nu va spune nimic neadevărat.

⁵Departe de mine gândul să vă dau dreptate!

Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra

⁶Ţin

și nu voi slăbi; inima

⁷Vrăjmașul meu să fie ca cel rău

și potrivnicul meu, ca cel nelegiuit!

⁸Ce

când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?

⁹Îi ascultă

când vine strâmtorarea peste el?

¹⁰Este

Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

¹¹Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu,

nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

¹²Dar voi le cunoașteţi și sunteţi de același gând;

pentru ce dar vorbiţi așa de prostește?

¹³Iată

moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.

¹⁴Dacă

și odraslele lui duc lipsă de pâine.

¹⁵Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă,

și văduvele

¹⁶Dacă strânge argint ca ţărâna,

dacă îngrămădește haine ca noroiul,

¹⁷el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele

și de argintul lui omul fără prihană

¹⁸Casa lui este ca aceea

ca o colibă pe care și-o face un străjer.

¹⁹Se culcă bogat și moare despuiat;

deschide ochii și totul a pierit.

²⁰Îl apucă groaza ca niște

și noaptea îl ia vârtejul.

²¹Vântul de răsărit îl ia și se duce;

îl smulge cu putere din locuinţa lui.

²²Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui,

și cel rău ar vrea să fugă, să scape de ele.

²³Oamenii bat din palme la căderea lui

și-l fluieră la plecarea din locul lui.

28¹Argintul are o mină de unde se scoate

și aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.

²Fierul se scoate din pământ

și piatra se topește ca să dea arama.

³Omul pune capăt întunericului28:3 Cu ajutorul felinarului de care se slujesc minerii.,

cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci,

pietrele ascunse în negura și în umbra morţii.

⁴Sapă o fântână departe de locurile locuite;

picioarele nu-i mai sunt de ajutor,

stă atârnat și se clatină, departe de locuinţele omenești28:4 Zugrăvirea lucrătorilor atârnaţi de funii..

⁵Pământul, de unde iese pâinea,

este răscolit înăuntrul lui ca de foc;

⁶pietrele lui cuprind safir

și în el se găsește pulbere de aur.

⁷Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea.

Ochiul vulturului n-a zărit-o,

⁸cele mai trufașe dobitoace n-au călcat pe ea

și leul n-a trecut niciodată pe ea.

⁹Omul își pune mâna pe stânca de cremene

și răstoarnă munţii din rădăcină.

¹⁰Sapă șanţuri în stânci

și ochiul lui privește tot ce este de preţ în ele.

¹¹Oprește curgerea apelor

și scoate la lumină ce este ascuns.

¹²Dar

Unde este locuinţa priceperii?

¹³Omul nu-i cunoaște preţul

ea nu se găsește în pământul celor vii.

¹⁴Adâncul

și marea zice: ‘Nu este la mine.’

¹⁵Ea

nu se cumpără cântărindu-se cu argint;

¹⁶nu se cântărește pe aurul din Ofir,

nici pe onixul cel scump, nici pe safir.

¹⁷Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,

nu se poate schimba cu un vas de aur ales.

¹⁸Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea:

înţelepciunea preţuiește mai mult decât mărgăritarele.

¹⁹Topazul din Etiopia nu este ca ea

și aurul curat nu se cumpănește cu ea.

²⁰De unde

Unde este locuinţa priceperii?

²¹Este ascunsă de ochii tuturor celor vii,

este ascunsă de păsările cerului.

²²Adâncul

‘Noi am auzit vorbindu-se de ea.’

²³Dumnezeu îi știe drumul,

El îi cunoaște locuinţa.

²⁴Căci El vede până la marginile pământului,

zărește

²⁵Când a rânduit

și când a hotărât măsura apelor,

²⁶când a dat legi

și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,

²⁷atunci a văzut înţelepciunea și a arătat-o,

i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.

²⁸Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de

depărtarea de rău este pricepere.’”

Iov, mai înainte

29¹Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:

²„O, cum nu pot să fiu ca

ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,

³când

și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!

⁴Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,

când Dumnezeu veghea ca un prieten

⁵când Cel Atotputernic încă era cu mine

și când copiii mei stăteau în jurul meu;

⁶când mi se scăldau pașii

și stânca

⁷Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetăţii

și dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

⁸tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,

bătrânii se sculau și stăteau în picioare.

⁹Mai-marii își opreau cuvântările

și își puneau

¹⁰Glasul căpeteniilor tăcea

și li se lipea limba

¹¹Urechea care mă auzea mă numea fericit,

ochiul care mă vedea mă lăuda.

¹²Căci scăpam

și pe orfanul lipsit de sprijin.

¹³Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,

umpleam de bucurie inima văduvei.

¹⁴Mă îmbrăcam cu dreptatea

neprihănirea îmi era manta și turban.

¹⁵Orbului

și șchiopului, picior.

¹⁶Celor nenorociţi le eram tată

și cercetam pricina

¹⁷Rupeam falca

și-i smulgeam prada din dinţi.

¹⁸Atunci ziceam: ‘În cuibul

zilele mele vor fi multe ca nisipul.

¹⁹Apa

roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

²⁰Slava mea va înverzi neîncetat

și arcul

²¹Oamenii mă ascultau și așteptau,

tăceau înaintea sfaturilor mele.

²²După cuvântările mele, niciunul nu răspundea

și cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

²³Mă așteptau ca pe ploaie,

căscau gura ca după ploaia

²⁴Când li se înmuia inima, le zâmbeam

și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

²⁵Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;

eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,

ca un mângâietor lângă niște întristaţi.