Iov, mai înainte

29¹Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:

²„O, cum nu pot să fiu ca

ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,

³când

și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!

⁴Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,

când Dumnezeu veghea ca un prieten

⁵când Cel Atotputernic încă era cu mine

și când copiii mei stăteau în jurul meu;

⁶când mi se scăldau pașii

și stânca

⁷Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetăţii

și dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

⁸tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,

bătrânii se sculau și stăteau în picioare.

⁹Mai-marii își opreau cuvântările

și își puneau

¹⁰Glasul căpeteniilor tăcea

și li se lipea limba

¹¹Urechea care mă auzea mă numea fericit,

ochiul care mă vedea mă lăuda.

¹²Căci scăpam

și pe orfanul lipsit de sprijin.

¹³Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,

umpleam de bucurie inima văduvei.

¹⁴Mă îmbrăcam cu dreptatea

neprihănirea îmi era manta și turban.

¹⁵Orbului

și șchiopului, picior.

¹⁶Celor nenorociţi le eram tată

și cercetam pricina

¹⁷Rupeam falca

și-i smulgeam prada din dinţi.

¹⁸Atunci ziceam: ‘În cuibul

zilele mele vor fi multe ca nisipul.

¹⁹Apa

roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

²⁰Slava mea va înverzi neîncetat

și arcul

²¹Oamenii mă ascultau și așteptau,

tăceau înaintea sfaturilor mele.

²²După cuvântările mele, niciunul nu răspundea

și cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

²³Mă așteptau ca pe ploaie,

căscau gura ca după ploaia

²⁴Când li se înmuia inima, le zâmbeam

și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

²⁵Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;

eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,

ca un mângâietor lângă niște întristaţi.