281Argintul are o mină de unde se scoate
și aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.
2Fierul se scoate din pământ
și piatra se topește ca să dea arama.
3Omul pune capăt întunericului28:3 Cu ajutorul felinarului de care se slujesc minerii.,
cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci,
pietrele ascunse în negura și în umbra morţii.
4Sapă o fântână departe de locurile locuite;
picioarele nu-i mai sunt de ajutor,
stă atârnat și se clatină, departe de locuinţele omenești28:4 Zugrăvirea lucrătorilor atârnaţi de funii..
5Pământul, de unde iese pâinea,
este răscolit înăuntrul lui ca de foc;
6pietrele lui cuprind safir
și în el se găsește pulbere de aur.
7Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea.
Ochiul vulturului n-a zărit-o,
8cele mai trufașe dobitoace n-au călcat pe ea
și leul n-a trecut niciodată pe ea.
9Omul își pune mâna pe stânca de cremene
și răstoarnă munţii din rădăcină.
10Sapă șanţuri în stânci
și ochiul lui privește tot ce este de preţ în ele.
11Oprește curgerea apelor
și scoate la lumină ce este ascuns.
12Dar
înţelepciunea unde se găsește?
Unde este locuinţa priceperii?
13Omul nu-i cunoaște preţul
,
ea nu se găsește în pământul celor vii.
14Adâncul
zice: ‘Nu este în mine’,
și marea zice: ‘Nu este la mine.’
15Ea
8:10,11,19
16:16
nu se dă în schimbul aurului curat,
nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
16nu se cântărește pe aurul din Ofir,
nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
17Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,
nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
18Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea:
înţelepciunea preţuiește mai mult decât mărgăritarele.
19Topazul din Etiopia nu este ca ea
și aurul curat nu se cumpănește cu ea.
20De unde
vine atunci înţelepciunea?
Unde este locuinţa priceperii?
21Este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
este ascunsă de păsările cerului.
22Adâncul
și moartea zic:
‘Noi am auzit vorbindu-se de ea.’
23Dumnezeu îi știe drumul,
El îi cunoaște locuinţa.
24Căci El vede până la marginile pământului,
zărește
totul sub ceruri.
25Când a rânduit
greutatea vântului
și când a hotărât măsura apelor,
26când a dat legi
ploii
și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,
27atunci a văzut înţelepciunea și a arătat-o,
i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.
28Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de
9:10Ecl. 12:13
Domnul, aceasta este înţelepciunea;
depărtarea de rău este pricepere.’”
291Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:
2„O, cum nu pot să fiu ca
în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3când
candela Lui strălucea deasupra capului meu
și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
4Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,
când Dumnezeu veghea ca un prieten
peste cortul meu,
5când Cel Atotputernic încă era cu mine
și când copiii mei stăteau în jurul meu;
6când mi se scăldau pașii
33:24
în smântână
și stânca
vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
7Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetăţii
și dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
8tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,
bătrânii se sculau și stăteau în picioare.
9Mai-marii își opreau cuvântările
și își puneau
mâna la gură.
10Glasul căpeteniilor tăcea
și li se lipea limba
de cerul gurii.
11Urechea care mă auzea mă numea fericit,
ochiul care mă vedea mă lăuda.
12Căci scăpam
24:11
pe săracul care cerea ajutor
și pe orfanul lipsit de sprijin.
13Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,
umpleam de bucurie inima văduvei.
14Mă îmbrăcam cu dreptatea
61:10Efes. 6:141 Tes. 5:8
și-i slujeam de îmbrăcăminte,
neprihănirea îmi era manta și turban.
15Orbului
îi eram ochi
și șchiopului, picior.
16Celor nenorociţi le eram tată
și cercetam pricina
celui necunoscut.
17Rupeam falca
celui nedrept
și-i smulgeam prada din dinţi.
18Atunci ziceam: ‘În cuibul
meu voi muri,
zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Apa
va pătrunde în rădăcinile mele,
roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20Slava mea va înverzi neîncetat
și arcul
îmi va întineri în mână.’
21Oamenii mă ascultau și așteptau,
tăceau înaintea sfaturilor mele.
22După cuvântările mele, niciunul nu răspundea
și cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23Mă așteptau ca pe ploaie,
căscau gura ca după ploaia
de primăvară.
24Când li se înmuia inima, le zâmbeam
și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;
eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,
ca un mângâietor lângă niște întristaţi.
301Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
3Sfrijiţi de sărăcie și foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.
4Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după niște hoţi.
6Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peșterile pământului și în stânci.
7Urlă printre tufișuri
și se adună sub mărăcini.
8Fiinţe mârșave și dispreţuite,
sunt izgoniţi din ţară.
9Și acum
, astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă
27:30
în faţă.
11Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea
și îmi împing picioarele
și își croiesc
cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
13Îmi nimicesc cărarea
și lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16Și acum, mi se topește
sufletul în mine
și m-au apucat zilele suferinţei.
17Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18De tăria suferinţei, haina își pierde faţa,
mi se lipește de trup ca o cămașă.
19Dumnezeu m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca ţărâna și cenușa.
20Strig către Tine și nu-mi răspunzi;
stau în picioare și nu mă vezi.
21Ești fără milă împotriva mea,
lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23Căci știu că mă duci la moarte,
în locul unde
se întâlnesc toţi cei vii.
24Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25Nu plângeam
eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26Mă așteptam la fericire,
și, când colo, nenorocirea
a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.
27Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28Umblu înnegrit
42:9
43:2
, dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.
29Am ajuns frate
cu șacalii,
tovarăș cu struţii.
30Pielea
5:10
mi se înnegrește și cade,
iar oasele
îmi ard și se usucă.
31Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
și cavalul meu scoate sunete plângătoare.