Satana învinuiește pe Iov
21Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi
de s-au înfăţișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor și s-a înfăţișat înaintea Domnului. 2Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns
Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 3Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană
și curat la suflet. El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ţine tare
în neprihănirea lui, și tu Mă îndemni să-l pierd
fără pricină.” 4Și Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. 5Dar ia întinde-Ţi
mâna și atinge-Te de oasele
și de carnea lui, și sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” 6Domnul
a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.” 7Și Satana a plecat dinaintea Domnului.
Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa
piciorului până în creștetul capului. 8Și Iov a luat un ciob să se scarpine și a șezut pe cenușă
. 9Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi
neclintit
în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” 10Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim
de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?”
În toate
acestea, Iov n-a păcătuit
deloc cu buzele lui.
Cei trei prieteni vin la Iov
11Trei prieteni
ai lui Iov, Elifaz din Teman
, Bildad din Șuah
și Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit și au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă
și să-l mângâie. 12Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Și au ridicat glasul și au plâns. Și-au sfâșiat mantalele și au aruncat
cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor. 13Și au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte
nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.
Plângerea lui Iov
31După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.
2A luat cuvântul și a zis:
3„Blestemate
să fie ziua în care m-am născut
și noaptea care a zis: ‘S-a zămislit un copil de parte bărbătească!’
4Prefacă-se în întuneric ziua aceea,
să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer
și să nu mai strălucească lumina peste ea!
5S-o cuprindă întunericul
și umbra morţii,
nori groși să vină peste ea
și neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,
să piară din an,
să nu mai fie numărată între luni!
7Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,
de cei ce
știu să întărâte leviatanul3:8 Sau: crocodil.;
9să se întunece stelele din amurgul ei,
în zadar să aștepte lumina
și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,
nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11De ce
n-am murit în pântecele mamei mele?
De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12De ce am găsit genunchi
care să mă primească?
Și ţâţe care să-mi dea lapte?
13Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,
aș dormi și m-aș odihni
14cu împăraţii și cei mari de pe pământ,
care și-au zidit falnice
morminte,
15cu domnitorii care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint.
16Sau n-aș mai fi în viaţă,
aș fi ca o stârpitură
îngropată,
ca niște copii care n-au văzut lumina!
17Acolo nu te mai necăjesc cei răi,
acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18Acolo cei puși în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace,
nu mai aud
glasul asupritorului;
19cel mai mic și cel mare sunt tot una acolo,
și robul scapă de stăpânul său.
20Pentru ce dă
Dumnezeu lumină celui ce suferă
și viaţă celor amărâţi
la suflet,
21care așteaptă
moartea, și nu vine,
măcar că o doresc mai mult decât o comoară
,
22care n-ar mai putea de bucurie
și de veselie dacă ar găsi mormântul?
23Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,
pe care îl îngrădește
Dumnezeu din toate părţile?
24Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele
și jalea mi se varsă ca apa.
25De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;
de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,
și necazul dă peste mine.”
Cuvântarea lui Elifaz către Iov
41Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2„Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3De multe ori tu ai învăţat pe alţii
și ai întărit mâinile
slăbite.
4Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
și ai întărit genunchii
care se îndoiau.
5Și acum, când este vorba de tine, ești slab!
Acum, când ești atins tu, te tulburi!
Nu este frica
ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6Nădejdea
ta nu-i neprihănirea ta?
7Adu-ţi aminte, te rog! Care nevinovat
a pierit?
Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
8După câte am văzut eu, numai cei ce ară
fărădelegea
și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciţi de vântul mâniei Lui.
10Mugetul leilor încetează,
dinţii
puilor de lei sunt zdrobiţi!
11Leul
bătrân piere din lipsă de pradă
și puii leoaicei se risipesc.
Toţi oamenii sunt vinovaţi
12Un cuvânt s-a furișat până la mine,
și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.
13În clipa când
vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
14m-a apucat groaza
și spaima,
și toate oasele mi-au tremurat.
15Un duh a trecut pe lângă mine…
Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16Un chip cu o înfăţișare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea încetișor:
17‘Fi-va omul
fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’
18Dacă n-are încredere Dumnezeu
nici în slujitorii Săi,
dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,
19cu cât
mai mult la cei ce locuiesc în case
5:1
de lut,
care își trag obârșia din ţărână
și pot fi zdrobiţi ca un vierme!
20De dimineaţă până seara sunt
zdrobiţi,
pier pentru totdeauna și nimeni nu ţine seama de ei.
21Li se
49:14
taie firul vieţii,
mor și tot n-au căpătat înţelepciunea!
