301Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
3Sfrijiţi de sărăcie și foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.
4Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după niște hoţi.
6Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peșterile pământului și în stânci.
7Urlă printre tufișuri
și se adună sub mărăcini.
8Fiinţe mârșave și dispreţuite,
sunt izgoniţi din ţară.
9Și acum
, astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă
27:30
în faţă.
11Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea
și îmi împing picioarele
și își croiesc
cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
13Îmi nimicesc cărarea
și lucrează ca să mă prăpădească,
ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16Și acum, mi se topește
sufletul în mine
și m-au apucat zilele suferinţei.
17Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18De tăria suferinţei, haina își pierde faţa,
mi se lipește de trup ca o cămașă.
19Dumnezeu m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca ţărâna și cenușa.
20Strig către Tine și nu-mi răspunzi;
stau în picioare și nu mă vezi.
21Ești fără milă împotriva mea,
lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23Căci știu că mă duci la moarte,
în locul unde
se întâlnesc toţi cei vii.
24Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25Nu plângeam
eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26Mă așteptam la fericire,
și, când colo, nenorocirea
a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.
27Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28Umblu înnegrit
42:9
43:2
, dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.
29Am ajuns frate
cu șacalii,
tovarăș cu struţii.
30Pielea
5:10
mi se înnegrește și cade,
iar oasele
îmi ard și se usucă.
31Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale
și cavalul meu scoate sunete plângătoare.