Plângerea lui Iov

3¹După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.

²A luat cuvântul și a zis:

³„Blestemate

și noaptea care a zis: ‘S-a zămislit un copil de parte bărbătească!’

⁴Prefacă-se în întuneric ziua aceea,

să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer

și să nu mai strălucească lumina peste ea!

⁵S-o cuprindă întunericul

nori groși să vină peste ea

și neguri de peste zi s-o înspăimânte!

⁶Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,

să piară din an,

să nu mai fie numărată între luni!

⁷Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

⁸Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,

de cei ce

⁹să se întunece stelele din amurgul ei,

în zadar să aștepte lumina

și să nu mai vadă genele zorilor zilei!

¹⁰Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,

nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

¹¹De ce

De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?

¹²De ce am găsit genunchi

Și ţâţe care să-mi dea lapte?

¹³Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,

aș dormi și m-aș odihni

¹⁴cu împăraţii și cei mari de pe pământ,

care și-au zidit falnice

¹⁵cu domnitorii care aveau aur

și și-au umplut casele cu argint.

¹⁶Sau n-aș mai fi în viaţă,

aș fi ca o stârpitură

ca niște copii care n-au văzut lumina!

¹⁷Acolo nu te mai necăjesc cei răi,

acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

¹⁸Acolo cei puși în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace,

nu mai aud

¹⁹cel mai mic și cel mare sunt tot una acolo,

și robul scapă de stăpânul său.

²⁰Pentru ce dă

și viaţă celor amărâţi

²¹care așteaptă

măcar că o doresc mai mult decât o comoară

²²care n-ar mai putea de bucurie

și de veselie dacă ar găsi mormântul?

²³Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,

pe care îl îngrădește

²⁴Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele

și jalea mi se varsă ca apa.

²⁵De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;

de ce mi-e frică, de aceea am parte!

²⁶N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,

și necazul dă peste mine.”

Cuvântarea lui Elifaz către Iov

4¹Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:

²„Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra?

Dar cine ar putea să tacă?

³De multe ori tu ai învăţat pe alţii

și ai întărit mâinile

⁴Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau

și ai întărit genunchii

⁵Și acum, când este vorba de tine, ești slab!

Acum, când ești atins tu, te tulburi!

Nu este frica

⁶Nădejdea

⁷Adu-ţi aminte, te rog! Care nevinovat

Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

⁸După câte am văzut eu, numai cei ce ară

și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!

⁹Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,

nimiciţi de vântul mâniei Lui.

¹⁰Mugetul leilor încetează,

dinţii

¹¹Leul

și puii leoaicei se risipesc.

Toţi oamenii sunt vinovaţi

¹²Un cuvânt s-a furișat până la mine,

și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.

¹³În clipa când

când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,

¹⁴m-a apucat groaza

și toate oasele mi-au tremurat.

¹⁵Un duh a trecut pe lângă mine…

Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…

¹⁶Un chip cu o înfăţișare necunoscută era înaintea ochilor mei.

Și am auzit un glas care șoptea încetișor:

¹⁷‘Fi-va omul

Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’

¹⁸Dacă n-are încredere Dumnezeu

dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,

¹⁹cu cât

care își trag obârșia din ţărână

și pot fi zdrobiţi ca un vierme!

²⁰De dimineaţă până seara sunt

pier pentru totdeauna și nimeni nu ţine seama de ei.

²¹Li se

mor și tot n-au căpătat înţelepciunea!

Nelegiuitul piere

5¹Strigă acum! Cine îţi va răspunde?

Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?

²Nebunul piere ucis de mânia lui,

prostul moare ucis de aprinderea lui.

³Am

apoi, deodată, i-am blestemat locuinţa.

⁴Fiii

sunt călcaţi în picioare la poartă,

și nimeni

⁵Secerișul lui este mâncat de cei flămânzi,

care vin să-l ia chiar și din spini,

și averile lui sunt înghiţite de oameni

⁶Nenorocirea nu răsare din ţărână,

și suferinţa nu încolţește din pământ.

⁷Omul se naște

după cum scânteia se naște ca să zboare.

Ajutorul este la Dumnezeu

⁸Eu aș alerga la Dumnezeu,

lui Dumnezeu I-aș spune necazul meu.

⁹El face lucruri

minuni fără număr.

¹⁰El varsă ploaia

și trimite apă pe câmpii.

¹¹El înalţă

și izbăvește pe cei necăjiţi.

¹²El nimicește

și mâinile lor nu pot să le împlinească.

¹³El prinde

și planurile oamenilor înșelători sunt răsturnate:

¹⁴dau peste întuneric în mijlocul

bâjbâie ziua-n amiaza mare ca noaptea.

¹⁵Astfel, Dumnezeu ocrotește pe cel slab împotriva ameninţărilor lor

și-l scapă

¹⁶așa

iar fărădelegea își închide gura.

La adăpostul lui Dumnezeu

¹⁷Ferice

Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.

¹⁸El face

El rănește, și mâna Lui tămăduiește.

¹⁹De șase

și de șapte

²⁰El te va scăpa de moarte în vreme de foamete

și de loviturile sabiei în vreme de război.

²¹Vei fi la adăpost de biciul

vei fi fără teamă când va veni pustiirea.

²²Vei râde de pustiire, ca și de foamete,

și nu vei avea să te temi de fiarele

²³Căci vei face legământ până și cu pietrele

și fiarele pământului vor fi în pace cu tine.

²⁴Vei avea fericire în cortul tău,

îţi vei găsi turmele întregi,

²⁵îţi vei vedea sămânţa

și odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.

²⁶Vei intra în mormânt la bătrâneţe

²⁷Iată ce am cercetat

Ascultă, că sunt spre folosul tău!”