Iov deznădăjduit

7¹Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș

și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

²Cum suspină robul după umbră,

cum își așteaptă muncitorul plata,

³așa am eu parte de luni de durere

și partea mea sunt nopţi de suferinţă.

⁴Mă culc și zic:

‘Când mă voi scula

Când se va sfârși noaptea?’

Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.

⁵Trupul mi se acoperă

pielea-mi crapă și se desface.

⁶Zilele mele

se duc și nu mai am nicio nădejde!

⁷Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea

Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

⁸Ochiul

ochiul Tău mă va căuta și nu voi mai fi.

⁹Cum se risipește norul și trece,

așa nu se va mai ridica cel ce se

¹⁰Nu se va mai întoarce în casa lui

și nu-și va mai cunoaște locul

¹¹De aceea nu-mi

ci voi vorbi în neliniștea inimii mele,

mă voi tângui

¹²Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,

de-ai pus strajă în jurul meu?

¹³Când

culcușul îmi va alina durerile’,

¹⁴atunci mă înspăimânţi prin vise,

mă îngrozești prin vedenii.

¹⁵Ah, aș vrea mai bine gâtuirea,

mai bine moartea decât aceste oase!

¹⁶Le dispreţuiesc

Lasă-mă

¹⁷Ce este

ca să iei seama la el,

¹⁸să-l cercetezi în toate dimineţile

și să-l încerci în toate clipele?

¹⁹Când vei înceta odată să mă privești?

Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

²⁰Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul

Pentru ce m-ai pus

de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

²¹Pentru ce nu-mi ierţi păcatul

și pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea?

Căci voi adormi în ţărână

și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”