Răspunsul lui Iov
91Iov a luat cuvântul și a zis:
2„Știu bine că este așa.
Și cum ar putea omul să-și scoată
dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3Dacă ar voi să se certe cu El,
din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
4Ale Lui
sunt înţelepciunea și atotputernicia:
cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5El mută deodată munţii
și-i răstoarnă în mânia Sa.
6Zguduie
pământul din temelia
lui,
de i se clatină stâlpii.
7Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare;
și ţine stelele sub pecetea Lui.
8Numai El
întinde cerurile
și umblă pe înălţimile mării.
9El a făcut
Ursa-Mare, Luceafărul de seară și Raliţele
și stelele din ţinuturile de miazăzi.
10El face
lucruri mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
11Iată
, El trece pe lângă mine, și nu-L văd,
Se duce, și nu-L zăresc.
12Dacă
apucă El, cine-L va opri?
Cine-I va zice: ‘Ce faci?’
13Dumnezeu nu-Și întoarce mânia;
sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei
.
14Și eu cum să-I răspund?
Ce cuvinte să aleg?
15Chiar dacă aș
avea dreptate, nu I-aș răspunde.
Nu pot decât să mă rog judecătorului.
16Și chiar dacă m-ar asculta când Îl chem,
tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul –
17El, care mă izbește ca într-o furtună,
care îmi înmulţește fără pricină
rănile,
18care nu mă lasă să răsuflu,
mă satură de amărăciune.
19Să alerg la putere? El este atotputernic.
La dreptate? Cine mă va apăra?
20Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi
și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat.
21Nevinovat! Sunt, dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
22Ce-mi pasă la urma urmei?
Căci îndrăznesc s-o spun:
El nimicește pe cel nevinovat
ca și pe cel vinovat.
23Și dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea…!
Dar El râde de încercările celui nevinovat.
24Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit;
El acoperă
19:4Ier. 14:4
ochii judecătorilor – de nu El, apoi cine altul?
25Zilele
mele aleargă mai iuţi decât un alergător;
fug fără să fi văzut fericirea;
26trec ca și corăbiile cele iuţi,
ca vulturul
care se repede asupra prăzii.
27Dacă
zic: ‘Vreau să-mi uit suferinţele,
să-mi las întristarea și să fiu voios’,
28sunt îngrozit
de toate durerile mele.
Știu că nu mă vei scoate nevinovat
.
29Și dacă voi fi judecat vinovat,
pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
30Chiar dacă
m-aș spăla cu zăpadă,
chiar dacă mi-aș curăţi mâinile cu leșie,
31Tu tot m-ai cufunda în mocirlă,
de s-ar scârbi până și hainele de mine!
32Căci El nu
este un om ca mine, ca să-I pot răspunde
și să mergem împreună la judecată.
33Nici nu
este vreun mijlocitor între noi,
care să-și pună mâna peste noi amândoi.
34Să-Și tragă
însă varga de deasupra mea
și să nu mă mai tulbure spaima Lui.
35Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de El.
Altfel, nu sunt stăpân pe mine.