PSALMUL 139

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David

139¹Doamne, Tu mă cercetezi

²știi

și de departe îmi pătrunzi

³Știi

și cunoști toate căile mele.

⁴Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă,

și Tu

⁵Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte

și-Ţi pui mâna peste mine.

⁶O știinţă

este prea înaltă ca s-o pot prinde.

⁷Unde

și unde voi fugi departe de Faţa Ta?

⁸Dacă

dacă

⁹Dacă voi lua aripile zorilor

și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,

¹⁰și acolo mâna Ta mă va călăuzi

și dreapta Ta mă va apuca.

¹¹Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi

și se va face noapte lumina dimprejurul meu”,

¹²iată că nici chiar întunericul

ci noaptea strălucește ca ziua

și întunericul, ca lumina.

¹³Tu mi-ai întocmit rărunchii,

Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:

¹⁴Te laud că sunt o făptură așa de minunată.

Minunate sunt lucrările Tale

și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

¹⁵Trupul

când am fost făcut într-un loc tainic,

ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

¹⁶Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau

și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,

mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

¹⁷Cât

și cât de mare este numărul lor!

¹⁸Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.

Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.

¹⁹O, Dumnezeule, de ai ucide

Depărtaţi-vă

²⁰Ei vorbesc

Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmașii Tăi!

²¹Să

și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?

²²Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită;

îi privesc ca pe vrăjmași ai mei.

²³Cercetează-mă

Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!

²⁴Vezi dacă sunt pe o cale rea

și du-mă