PSALMUL 142
O cântare a lui David.
O rugăciune făcută când era în peșteră
1421Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu mă rog către Domnul.
2Îmi vărs
necazul înaintea Lui
și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
3Când
îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea.
Pe
drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
4Aruncă-Ţi
ochii la dreapta și privește! Nimeni
88:8,18
nu mă mai cunoaște,
orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
5Doamne, către Tine strig și zic: „Tu
91:2
ești scăparea mea,
partea
73:26
119:57Plâng. 3:24
mea de moștenire pe
pământul celor vii.”
6Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit
de tot!
Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine!
7Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău!
Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare
când
119:17
îmi vei face bine.