Calitățile cerute de la un episcop
31Adevărat
este cuvântul3:1 Secvența pistòs ho lógos, folosită recurent în Epistolele Pastorale, este considerată de unii exegeți finalul secțiunii precedente (cap. 2:11‑15). acesta: Dacă râvnește cineva să fie
episcop3:1 Termenii grecești epískopos „funcționar”, „supraveghetor” și presbýteros „mai mare”, „mai în vârstă” denumeau funcția și titlul unui conducător creștin, referindu‑se la una și aceeași slujbă: Fap. 20:17,28. Tit 1:5,7. Treptat, începând cu sec. al II‑lea d.Hr., conținutul termenilor s‑a schimbat, odată cu noul curs al Bisericii: prezbiterul (înțeles ca termen lingvistic și ca funcție) a devenit preot, iar episcopul a devenit un supraveghetor de prezbiteri‑preoți., dorește un lucru
bun. 2Dar trebuie ca episcopul
să fie mai presus de orice reproș, bărbatul
unei singure soții, cu mintea trează, chibzuit, prezentabil, ospitalier, în stare
să‑i învețe pe alții. 3Să nu fie nici dedat la vin
, nici bătăuș
, [nici
dornic de câștig mârșav,] ci să fie blând
, nu certăreț, nu iubitor de bani, 4să‑și conducă bine casa și să‑și țină
copiii în supunere cu toată demnitatea. 5Căci dacă cineva nu știe să‑și conducă bine propria casă, cum va avea grijă de biserica lui Dumnezeu? 6Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda Diavolului3:6 Genitivul poate fi interpretat în două feluri: (1) osânda cerută de Diavol; (2) osânda pe care și Diavolul a primit‑o pentru îngâmfare.. 7Trebuie să aibă și o bună mărturie din
partea celor din afară, ca să nu ajungă de ocară și
să cadă în cursa Diavolului.
Calitățile cerute de la diaconi
8Diaconii
, de asemenea, trebuie să fie demni, nu cu două fețe3:8 Sau: „cu două feluri de a vorbi”., nu
băutori de mult vin, nu dornici de câștig mârșav 9și să păstreze
taina credinței cu un cuget curat. 10Trebuie mai întâi cercetați și apoi să fie diaconi, dacă sunt fără vină. 11Femeile3:11 Referire la soțiile diaconilor sau, mai probabil, la femeile‑diacon (cf. Rom. 16:1)., de asemenea
, trebuie să fie demne, nebârfitoare, cu mintea trează, credincioase în toate lucrurile. 12Diaconii să fie bărbați ai unei singure soții și să‑și conducă bine copiii și casele lor. 13Pentru că cei ce
slujesc bine ca diaconi își dobândesc o poziție3:13 Gr. bathmós, „treaptă” sau, în sens figurat, „rang”, „poziție”. de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus.
Taina credinței creștine
14Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni la tine în curând 15și ca să știi – în caz că zăbovesc – cum trebuie să te porți3:15 Gr. anastréphō nu se referă strict la comportarea din timpul slujbelor bisericești, ci la conduită în sensul cel mai larg, la modul de a trăi al slujitorului creștin. în
casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. 16Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei3:16 În contextul de față, gr. eusébeia, „evlavie”, „pietate”, termen‑cheie în Epistolele Pastorale, se suprapune parțial peste concepte precum „credință” sau „religie”.:
„Cel ce
s‑a arătat în trup
a fost dovedit
15:26
16:8,9Rom. 1:41Pt. 3:181In. 5:6
drept prin Duhul,
a fost văzut
24:4In. 20:12Ef. 3:101Pt. 1:12
de îngeri,
a fost propovăduit
printre neamuri,
a fost crezut
în lume,
a fost înălțat
în slavă.”
Falsa evlavie și disciplina creștină
41Dar Duhul spune lămurit
3:31In. 2:18
că, în vremurile din urmă4:1 Expresia „vremurile din urmă” denumește nu strict perioada care precedă a Doua Venire a lui Hristos, ci întreaga eră care începe cu moartea și învierea lui Hristos (Evr. 1:2. 1Pt. 1:20) și continuă cu revărsarea Duhului Sfânt (Fap. 2:17). Alte expresii similare: „ceasul de pe urmă” (1In. 2:18) și „sfârșiturile veacurilor” (1Cor. 10:11)., unii se vor lepăda de credință și vor lua seama la duhuri înșelătoare și la învățăturile demonilor, 2abătuți
de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni și care sunt însemnați cu fierul
roșu în cugetul lor. 3Ei opresc
căsătoria și folosirea mâncărurilor
pe care Dumnezeu le‑a făcut ca să fie luate cu mulțumiri
de către cei ce cred și cunosc adevărul. 4Căci tot ce a creat Dumnezeu este bun și nimic nu trebuie lepădat dacă se ia cu mulțumiri; 5pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
6Dacă le vei pune în vedere fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești
cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat‑o până acum. 7Ferește‑te de poveștile4:7 Gr. bebḗlous mýthous „mituri profane” (= „mituri iudaice” din Tit 1:14), erezie constând într‑un amestec de midrașuri iudaice, speculații alegorice pe marginea VT și posibile elemente de gnosticism incipient. Alte referiri la „mituri”: cap. 1:4 și 2Tim. 4:4. lumești
și băbești! Deprinde‑te să trăiești cu evlavie! 8Căci deprinderea4:8 Gr. gymnasía denumește antrenamentul fizic, foarte prețuit în mediul elenistic, în vederea cultivării unui trup bine proporționat. Pavel folosește aici substantivul înrudit cu verbul gymnázō, întâlnit în partea de final a vers. 7 („Antrenează‑te în evlavie”). trupească este de puțin folos
, pe când
evlavia este folositoare în toate privințele, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare. 9Adevărat
și cu totul vrednic de primit este cuvântul acesta! 10Pentru aceasta ne ostenim
și ne luptăm, fiindcă ne‑am
pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.
11Poruncește
și învață aceste lucruri! 12Nimeni
să nu‑ți disprețuiască tinerețea, ci fii
2:151Pt. 5:3
o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție4:12 Gr. hagnéia, „castitate”, „puritate”.! 13Până voi veni, ocupă‑te cu citirea publică4:13 Conform obiceiului curent în sinagogile primului secol, Biserica primară a acordat un loc important lecturii publice a Scripturilor veterotestamentare. Ulterior, în acest corpus de scrieri au fost adăugate epistolele apostolilor, evangheliile și Apocalipsa. și cu îndemnurile și învățătura pe care le dai altora! 14Nu
fi nepăsător față de darul care este în tine, care ți‑a fost dat prin
profeție, cu
punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor! 15Pune‑ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește‑te cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți! 16Fii cu luare aminte
asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, aceasta va fi spre mântuirea ta și a celor
ce te ascultă!
51Nu‑l
mustra pe bătrân, ci sfătuiește‑l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește‑i ca pe niște frați, 2pe femeile bătrâne – ca pe niște mame, pe cele tinere – ca pe niște surori, cu toată curăția!
Rânduieli privitoare la văduvele bisericii
3Cinstește‑le5:3 Prețuirea față de văduvele lipsite de sprijin („cele care sunt cu adevărat văduve”) includea un ajutor financiar din partea bisericii. pe văduvele care sunt
cu adevărat văduve! 4Dacă o văduvă are copii sau nepoți5:4 Nepoți de la copii., aceștia să se deprindă să fie devotați mai întâi față de cei din casa lor și să
răsplătească ostenelile părinților, căci
lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5Cea
cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și‑a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruie
18:1
zi și noapte în
cereri și rugăciuni. 6Dar
cea dedată la plăceri, deși trăiește, este moartă. 7Poruncește și aceste
lucruri, pentru ca văduvele să fie mai presus de orice reproș! 8Dacă cineva nu se îngrijește de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s‑a
lepădat de credință și
este mai rău decât un necredincios.
9O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să nu aibă mai puțin de șaizeci de ani, să fi fost
soția unui singur bărbat, 10să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare
de oaspeți, să fi spălat
picioarele sfinților, să‑i fi ajutat pe cei greu încercați, să fi făcut tot felul de fapte bune. 11Dar pe văduvele mai tinere să nu le primești, pentru că, atunci când pofta le desparte de Hristos, vor să se mărite din nou 12și își atrag osândă fiindcă își încalcă făgăduința5:12 Lit. „credința”, cu sensul de „angajament”. de la început. 13Totodată
, se deprind să fie fără nicio îndeletnicire5:13 Sau: „leneșe”, termen folosit de două ori în acest verset. și să umble din casă în casă; și nu numai că sunt fără nicio îndeletnicire, ci sunt și guralive și iscoditoare5:13 Gr. períergos este folosit pentru a descrie o persoană ce se preocupă de lucruri care nu o privesc sau care nu sunt în aria ei de responsabilitate., vorbind ce nu trebuie. 14Vreau
deci ca văduvele mai tinere să se mărite, să aibă copii și să‑și administreze bine casa, pentru a
nu le da potrivnicilor5:14 Lit. „potrivnicului”. Referentul ar putea fi chiar Satana, menționat în versetul următor. niciun prilej de batjocură, 15căci unele s‑au și întors să‑l urmeze pe Satana. 16Dacă vreo credincioasă [sau vreun credincios] are văduve în familie, să le ajute. Biserica nu trebuie să fie împovărată cu ele, ca să le poată ajuta pe cele
care sunt cu adevărat văduve.
Rânduieli privitoare la prezbiteri
17Prezbiterii care cârmuiesc
bine să
fie vrednici de îndoită cinste5:17 Gr. timḗ „cinste”, „onoare” poate fi înțeles și ca „onorariu”, adică sprijinul material pe care îl primește conducătorul din partea bisericii. Practica susținerii slujitorilor de către biserică este atestată de timpuriu (Gal. 6:6; 1Cor. 9:13‑14)., mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora. 18Căci Scriptura zice: Să nu legi gura boului
când treieră5:18 Dt. 25:4. și: Vrednic
este lucrătorul de plata lui.5:18 Mt. 10:10. Lc. 10:7. 19Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât pe temeiul a doi sau trei martori5:19 Dt. 17:6; 19:15.. 20Pe
cei ce păcătuiesc mustră‑i5:20 Gr. elénchō denumește acțiunea de a convinge pe cineva de propria sa vinovăție. În context biblic, demonstrația presupune, ca element secundar, și un apel la pocăință. Același verb în 2Tim. 4:2. Tit 1:9,13; 2:15. înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică! 21Te
rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri fără prejudecăți și fără a fi părtinitor. 22Să nu‑ți pui mâinile
peste nimeni cu grabă5:22 În traducere liberă: „Să nu hirotonești prezbiteri fără o atentă cercetare prealabilă”. Necesitatea disciplinării publice a unor prezbiteri (vers. 20) îl determină pe Pavel să‑i recomande lui Timotei prudență maximă în procesul de hirotonire a unor noi slujitori bisericești. și să nu
te faci părtaș la păcatele altora; pe tine păzește‑te curat! (23Să nu mai bei numai apă, ci să întrebuințezi și puțin vin, din pricina stomacului și a deselor tale îmbolnăviri.) 24Păcatele unor oameni sunt evidente și merg înainte la judecată, iar ale altora vin în urma lor. 25Tot astfel, și faptele bune sunt evidente; iar cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.
