Petru și Ioan înaintea Sinedriului
41Pe când vorbeau ei poporului, au venit peste ei preoții, căpitanul gărzii Templului și saducheii, 2furioși
că învățau poporul și vesteau învierea din morți în Isus. 3Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. 4Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților credincioși s‑a ridicat la aproape cinci mii.
5A doua zi, mai‑marii poporului, bătrânii și cărturarii s‑au adunat la Ierusalim 6împreună cu marele‑preot Ana
18:13
, cu Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei din neamul marilor‑preoți. 7I‑au pus pe Petru și Ioan în mijlocul lor și i‑au întrebat: „Cu
ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” 8Atunci
Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a zis: „Mai‑mari ai poporului și bătrâni [ai lui Israel]! 9Fiindcă suntem cercetați astăzi pentru o binefacere făcută unui om bolnav (prin cine a fost el vindecat), 10să știți voi toți și întreg poporul lui Israel: omul acesta se înfățișează înaintea voastră sănătos în
Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe
care voi L‑ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L‑a înviat din morți. 11El
este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului. 12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu
este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și dându‑și seama
că erau oameni neînvățați și de rând, s‑au mirat și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14Dar, fiindcă‑l vedeau stând în picioare lângă
ei pe omul care fusese vindecat, n‑au putut zice nimic împotrivă. 15Le‑au poruncit să iasă din Sinedriu și s‑au sfătuit între ei, 16zicând: „Ce
să le facem acestor oameni? Căci toți locuitorii Ierusalimului știu
că prin ei s‑a făcut o minune vădită și n‑o putem tăgădui. 17Dar, ca să nu se răspândească și mai mult vestea în popor, să‑i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” 18După ce i‑au chemat
, le‑au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai învețe cu niciun chip în Numele lui Isus. 19Drept răspuns, Petru și Ioan le‑au zis: „Judecați voi dacă
este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, 20căci
nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit!” 21I‑au amenințat din nou și i‑au lăsat să plece, neștiind cum să‑i pedepsească din cauza
poporului, fiindcă
toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele petrecute. 22Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea peste patruzeci de ani.
Rugăciunea bisericii din Ierusalim
23După
ce li s‑a dat drumul, ei au venit la ai lor și le‑au istorisit ce le spuseseră preoții de seamă și bătrânii. 24Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat într‑un cuget glasul către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne [Doamne], Tu, care
ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:
De ce s‑au întărâtat neamurile
și popoarele au făcut planuri deșarte?
26Împărații pământului s‑au ridicat,
domnitorii s‑au adunat laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.4:26 Ps. 2:1‑2 (Septuaginta).
27Într‑adevăr23:1,8
, împotriva Robului Tău celui sfânt
, Isus, pe
care L‑ai uns, s‑au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat , împreună cu neamurile și mulțimile lui Israel, 28ca
să facă ceea ce mâna Ta și sfatul Tău hotărâseră mai înainte. 29Și acum, Doamne, uită‑Te la amenințările lor, dă‑le putere robilor Tăi să
poată vesti Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30și întinde‑Ți mâna, ca
să se facă vindecări, semne și minuni prin
Numele Robului
Tău celui sfânt, Isus!” 31După ce s‑au rugat ei, s‑a
cutremurat locul unde erau adunați; toți s‑au umplut de Duhul Sfânt și
vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unitatea bisericii din Ierusalim
32Mulțimea credincioșilor era
o inimă și un suflet și niciunul
nu zicea că averea proprie este a lui, ci pe toate le aveau în comun. 33Apostolii mărturiseau cu multă
putere despre
învierea Domnului Isus și un mare
har era peste toți. 34Nu era niciun nevoiaș printre ei, fiindcă cei
care aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul celor vândute 35și‑l
puneau la picioarele apostolilor, apoi
se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
Anania și Safira
36Iosif, numit de apostoli și Barnaba, care înseamnă „fiul mângâierii”, un levit de neam din Cipru, 37a vândut un ogor pe care‑l avea
, a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.