Credința
111Și credința este realitatea11:1 Gr. hypóstasis poate avea, în funcție de context, sensul de „substanță”, „esență” sau „realitate”. În papirusurile descoperite în Egipt, termenul are o conotație comercială, însemnând adesea „titlu de proprietate” sau „garanție”, sens adoptat și de unele traduceri moderne. lucrurilor
5:7
nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd. 2Datorită ei
au primit cei din vechime o bună mărturie.
3Prin credință înțelegem că lumea a
fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că ce se vede n‑a fost făcut din lucruri care se văd.
4Prin credință I‑a adus Abel
lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât cea a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este drept, căci Dumnezeu a primit11:4 Lit. „a dat mărturie”. darurile lui; prin ea el încă
vorbește, chiar dacă este mort.
5Prin credință a fost strămutat Enoh
, ca să nu vadă moartea, și n‑a mai fost de găsit, pentru că l‑a strămutat Dumnezeu, dar înainte de strămutarea lui a primit mărturia că Îi este plăcut lui Dumnezeu. 6Fără credință este cu neputință să‑I fim plăcuți. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce‑L caută.
7Prin credință Noe
, înștiințat fiind despre lucruri care încă nu se vedeau și cuprins de o teamă sfântă, a
pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin credință a osândit lumea și a ajuns moștenitor al dreptății
4:13Flp. 3:9
care se capătă prin credință.
8Prin credință Avraam
, când a fost chemat să plece într‑un loc pe care urma să‑l ia drept moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe încotro merge. 9Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr‑un ținut străin și a locuit în
13:3,18
18:1,9
corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori
împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. 10Căci el aștepta cetatea
care are temelii tari, al
cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. 11Prin credință Avraam, deși Sara
18:11,14
21:2
era stearpă, a
primit putere să zămislească în ciuda vârstei trecute, fiindcă L‑a socotit vrednic de încredere pe
Cel ce făcuse făgăduința. 12De aceea, dintr‑un singur om
, și acela aproape mort, s‑au născut urmași în mare număr, ca
stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit
lucrurile făgăduite; doar le‑au
văzut de departe, le‑au salutat și au mărturisit
2:11
că sunt străini și călători pe pământ. 14Cei ce vorbesc astfel dau de
înțeles că sunt în căutarea unei patrii. 15Dacă le‑ar fi stat gândul la cea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă. 16Dar ei își doresc o patrie mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu‑I este rușine să
Se numească Dumnezeul lor, căci le‑a
pregătit o cetate.
17Prin credință l‑a adus Avraam
pe Isaac jertfă, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduințele
, se pregătea să‑l aducă jertfă pe singurul său fiu, 18despre care se spusese:
În
Isaac sămânța ta va avea un nume.11:18 Gen. 21:12.
să‑l învie și din morți, drept care l‑a primit înapoi ca înviat din morți.
20Prin credință i‑a binecuvântat Isaac
pe Iacov și pe Esau cu privire la lucrurile viitoare.
21Prin credință Iacov, când trăgea să moară, i‑a binecuvântat
pe fiecare din fiii lui Iosif și s‑a închinat, rezemat pe vârful toiagului său11:21 Gen. 47:31..
22Prin credință Iosif, când i s‑a apropiat sfârșitul,
a pomenit de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt și a dat porunci cu privire la oasele sale.
23Prin credință Moise
a fost ascuns trei luni de părinții lui după naștere, pentru că vedeau că era frumos copilul și nu s‑au lăsat înspăimântați de porunca
regelui.
24Prin credință Moise
, când s‑a făcut mare, n‑a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25ci a ales mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26El socotea că ocara
lui Hristos este o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii ațintiți spre răsplătire
.
27Prin credință a părăsit Egiptul
, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că era neabătut, ca și când L‑ar fi avut înaintea ochilor pe Cel Nevăzut. 28Prin credință a
sărbătorit Paștele și a făcut stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu se atingă de cei întâi născuți ai lor. 29Prin credință au
străbătut ei Marea Roșie ca pe uscat, în timp ce egiptenii, când au încercat s‑o treacă, au fost înghițiți. 30Prin credință au căzut zidurile
Ierihonului după ce au fost înconjurate șapte zile. 31Prin credință n‑a pierit desfrânata Rahav
împreună cu cei care n‑au crezut, căci ea le‑a primit
pe iscoade cu bunăvoință11:31 Lit. „pace”..
32Și câte aș mai putea zice, însă nu mi‑ar ajunge vremea dacă aș vrea să povestesc despre Ghedeon
, Barac
, Samson
, Iefta
12:7
, David
17:45
, Samuel
12:20
și profeți! 33Prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au
închis gurile leilor, 34au
stins puterea focului, au
scăpat de ascuțișul sabiei, s‑au vindecat de boală
, au fost viteji în luptă, au pus
pe fugă oștirile străine. 35Femeile
i‑au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n‑au vrut să primească izbăvirea și au fost torturați11:35 Aluzie la martirajul celor descriși în 2 Macabei 6–7.. 36Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri
și temniță, 37au
fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul11:37 Aluzie la tradiția potrivit căreia profetul Isaia ar fi murit ucis, tăiat în două cu fierăstrăul, din porunca regelui Manase. Domnia sângeroasă a acestuia este prezentată succint în 2Rg. 21:16., au murit uciși de sabie, au pribegit
îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți – 38ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin
peșteri și prin crăpăturile pământului11:38 Alături de David, Ilie și Elisei, sunt evocați aici iudeii credincioși din timpul persecuției lui Antioh IV Epifanul (vezi cărțile 1‑2 Macabei).. 39Toți aceștia, deși au fost apreciați11:39 Lit. „au primit mărturie”, în sensul că au fost aprobați de Dumnezeu. Același verb este folosit în vers. 2, 4 și 5. pentru
credința lor, n‑au primit ce le fusese făgăduit, 40căci Dumnezeu avea în vedere ceva
mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la
desăvârșire fără noi.
Disciplinarea făcută în dragoste
121De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să
dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să
alergăm stăruitor
în cursa12:1 Gr. agṓn (rădăcina termenului modern „agonie”) denumește „întrecerea atletică”, „lupta” sau „alergarea”. Prin extensie, termenul a ajuns să fie folosit metaforic și în domeniul moral și spiritual. care ne stă înainte. 2Să privim țintă la Întemeietorul și Desăvârșitorul credinței noastre, adică la Isus, care
, pentru bucuria ce Îi era pusă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și S‑a așezat
la dreapta tronului lui Dumnezeu! 3Luați
aminte la Cel care a răbdat din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, ca
să nu obosiți și să vă descurajați în sufletul vostru!
4Voi încă nu v‑ați împotrivit
până la sânge în lupta cu păcatul 5și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii:
Fiule, nu
disprețui pedeapsa Domnului
și nu te descuraja când ești mustrat de El!
6Căci Domnul îl pedepsește pe
cel pe care‑l iubește
și îl ceartă pe orice fiu pe care‑l primește.12:6 Pr. 3:11,12.
7Îndurați19:18
pedeapsa: Dumnezeu Se poartă astfel cu voi fiindcă sunteți fiii Lui! Într‑adevăr, care este fiul pe care nu‑l pedepsește tatăl său? 8Dacă ați fi scutiți de pedeapsa de care
toți au parte, ați fi copii nelegitimi, nu fii. 9Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne‑au pedepsit și le‑am dat cinstea cuvenită, nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui
duhurilor, ca să trăim? 10Ei ne pedepseau pentru puține zile, după cum găseau de cuviință, dar Dumnezeu ne pedepsește cu folos, ca
să ne facă părtași sfințeniei Sale. 11La început, nicio pedeapsă nu pare motiv de bucurie, ci de întristare; dar mai pe urmă aduce rodul pașnic al dreptății în cei care au trecut prin școala ei
.
Pericolul respingerii harului
12De aceea, întăriți
mâinile obosite și genunchii slăbănogiți; 13croiți
cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca piciorul care șchiopătează să nu se scrântească, ci
mai degrabă să fie vindecat! 14Urmăriți
14:192Tim. 2:22
pacea cu toți oamenii, precum și sfințirea, fără
de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul! 15Vegheați ca
nimeni să nu ajungă lipsit de harul lui Dumnezeu; nu
cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune12:15 Dt. 29:18., să aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea! 16Nimeni să
nu fie desfrânat sau lumesc ca Esau, care
pentru o mâncare și‑a vândut dreptul de întâi născut! 17Știți că mai pe urmă, când a vrut
să moștenească binecuvântarea, a
fost respins. N‑a mai fost loc pentru o schimbare, cu toate că o ceruse cu lacrimi.
18Voi nu v‑ați apropiat de un munte
20:18Dt. 4:11
5:22Rom. 6:14
8:152Tim. 1:7
care se poate atinge și care era cuprins de foc, nici de întuneric, neguri și furtună, 19nici de sunetul trâmbiței, nici de un glas care vorbea în așa fel, încât cei ce l‑au auzit au cerut
18:16
să nu li se mai vorbească 20(pentru că nu puteau suporta porunca aceasta: „Și
o fiară, dacă se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre.”12:20 Parafrază a textului din Ex. 19:13. 21Și
atât de înfricoșătoare era priveliștea, încât Moise a zis: „Sunt îngrozit12:21 Dt. 9:19 (Septuaginta). și tremur”). 22Voi însă v‑ați apropiat de
muntele Sionului și de Ierusalimul ceresc, cetatea Dumnezeului celui viu, de
zecile de mii de îngeri în sărbătoare 23și de Biserica celor întâi născuți
, care
sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul
tuturor, de duhurile celor drepți, făcuți
desăvârșiți, 24de Isus, Mijlocitorul
noului legământ, și de sângele
stropirii, care vorbește mai bine decât
sângele lui Abel.
25Luați seama ca nu cumva să‑L respingeți pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă
n‑au scăpat aceia care s‑au ferit de Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, 26al
cărui glas a clătinat pământul odinioară și care a făgăduit astfel:
Voi zgudui încă o dată nu doar pământul,
ci și cerul.12:26 Hag. 2:6.
27Cuvintele încă o dată arată schimbarealucrurilor care pot fi clătinate, adică a lucrurilor create, ca să rămână cele de neclătinat. 28De aceea, fiindcă primim o împărăție care nu se clatină, să‑I fim recunoscători lui Dumnezeu și să‑I aducem astfel o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, 29fiindcă Dumnezeul
nostru este un foc mistuitor12:29 Dt. 4:24; 9:3.!
Slujba plăcută lui Dumnezeu
131Dragostea
frățească să dăinuie! 2Să nu dați uitării
primirea de oaspeți, căci prin ea unii
i‑au găzduit, fără să știe, pe îngeri! 3Aduceți‑vă
aminte de cei întemnițați ca și cum voi înșivă ați fi întemnițați împreună cu ei; de cei chinuiți, ca unii care trăiți voi înșivă în trup! 4Căsătoria să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat, căci
pe desfrânați și pe adulteri îi va judeca Dumnezeu! 5Să nu fiți iubitori de bani! Mulțumiți‑vă
cu ce aveți, căci El Însuși a zis: Nicidecum nu
te voi lăsa, cu niciun chip nu te voi părăsi13:5 Dt. 31:6,8., 6așa că îndrăznim să zicem:
Domnul
este ajutorul meu și nu mă tem.
Ce mi‑ar putea face omul?13:6 Ps. 118:6.
7Aduceți‑vă
aminte de mai‑marii voștri care v‑au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; cântăriți atent sfârșitul felului lor de viețuire și urmați‑le
credința! 8Isus Hristos este același
ieri și azi și în veci. 9Nu
vă lăsați seduși de tot soiul de învățături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu
prin mâncăruri care n‑au fost de niciun folos celor ce le‑au întrebuințat! 10Noi avem
10:18
un altar din care n‑au dreptul să mănânce cei ce fac slujbă în cort. 11Într‑adevăr, trupurile animalelor al
căror sânge este adus de marele‑preot în sanctuar, pentru păcat, sunt arse în afara taberei. 12De aceea și Isus, ca să sfințească poporul cu însuși sângele Său, a
pătimit dincolo de poartă. 13Așadar, să ieșim la El, în afara taberei, și să purtăm ocara
Lui! 14Căci
noi nu avem aici o cetate care dăinuie, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15Prin
El, să‑I aducem mereu lui Dumnezeu o jertfă
de laudă, adică rodul
buzelor care dau mărturie despre Numele Lui! 16Și să
nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci astfel de jertfe
Îi plac lui Dumnezeu! 17Ascultați
de mai‑marii voștri și supuneți‑vă lor, căci ei
veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală de ele, ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând; așa ceva nu v‑ar fi de niciun folos.
18Rugați‑vă
pentru noi, căci suntem încredințați că avem o conștiință curată
și vrem să ne purtăm frumos în toate privințele! 19Vă rog în mod deosebit
să faceți lucrul acesta ca să vă fiu redat mai curând.
Binecuvântare de încheiere
20Dumnezeul
păcii, care
8:111Cor. 6:14
15:15
– prin sângele
5:4
legământului veșnic – L‑a adus înapoi din morți pe Marele Păstor al oilor
, pe Domnul nostru Isus, 21să
vă desăvârșească în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze
în noi ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Hristos! A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin!
22Vă rog, fraților, îngăduiți acest cuvânt de îndemn, căci
v‑am scris în puține cuvinte! 23Să știți că fratelui Timotei i s‑a dat drumul; dacă vine curând, vă voi vedea împreună cu el.
24Salutați‑i pe toți mai‑marii
voștri și pe toți sfinții! Cei din Italia vă trimit salutări.
25Harul
să fie cu voi toți! Amin!