41Să
luăm deci bine seama ca nu cumva, câtă vreme rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, să se pomenească vreunul din voi că a sosit prea târziu. 2Căci și noi am primit vestea bună, asemenea lor. Dar acelora nu le‑a ajutat la nimic cuvântul auzit, pentru că nu s‑au unit în credință cu cei care au ascultat, 3pe când noi
, care am crezut, intrăm în odihnă. După cum a spus:
Am
jurat în mânia Mea:
nu vor intra în odihna Mea!4:3 Ps. 95:11.
Totuși, lucrările Lui se încheiaseră încă de la întemeierea lumii. 4Căci spune undeva despre ziua a șaptea astfel: Și Dumnezeu S‑a odihnit31:17
în ziua a șaptea de toate lucrările Lui.4:4 Gen. 2:2. 5Și iarăși, pe aceeași temă: Nu vor intra în odihna Mea! 6Fiindcă rămâne deci ca unii să intre în odihnă și fiindcă cei
cărora li s‑a adus întâi vestea bună n‑au intrat în ea din pricina neascultării, 7Dumnezeu hotărăște iarăși o zi – „astăzi” – zicând prin David, după atâta vreme, după cum s‑a spus:
Astăzi, dacă auziți glasul Lui,
nu vă împietriți inimile!4:7 Ps. 95:7,8.
8Căci, dacă le‑ar fi dat Iosua odihnă, nu mai vorbea Dumnezeu după aceea despre o altă zi. 9Rămâne deci o odihnă‑de‑sabat pentru poporul lui Dumnezeu. 10Căci cine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, după cum Dumnezeu S‑a odihnit de lucrările Sale. 11Să ne grăbim deci să intrăm în acea odihnă, ca să nu cadă nimeni în aceeașipildă de neascultare. 12Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu
și plin de putere4:12 Gr. energḗs, „care lucrează”, „eficient”, „activ”, „energic”., mai tăios decât orice sabie
cu două tăișuri; pătrunde
și desparte sufletul de duh și încheieturile de măduvă, judecând simțirile și gândurile inimii. 13Nicio
90:8
139:11,12
făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci totul este gol și descoperit
34:21Pr. 15:11
în ochii Celui căruia Îi vom da socoteală.
Isus, Marele‑Preot
14Astfel, fiindcă avem un Mare‑Preot
însemnat, care
a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să
ținem tare mărturisirea noastră! 15Căci nu avem
un Mare‑Preot care să nu simtă cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit
în toate privințele ca și noi, dar
a rămas fără păcat. 16Să
ne apropiem deci cu îndrăzneală4:16 Gr. parrhēsía, „franchețe”, „încredere”, „deschidere totală”, „curaj”. Același termen este folosit în cap. 10:19,35. de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har și ajutor la vreme de nevoie!
51Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit
în relația
cu Dumnezeu, anume să
aducă daruri și jertfe pentru păcate. 2El
se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și
el este supus slăbiciunii, 3din pricina căreia
trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. 4Dar nimeni
nu‑și ia singur cinstea aceasta, ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron
.
5Tot astfel
, nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis:
Tu ești Fiul
Meu, astăzi Te‑am născut.5:5 Ps. 2:7.
Tu
ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.5:6 Ps. 110:4.
rugăciuni și cereri cu
strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce
putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei5:7 Gr. eulábeia, „reverență”, „teamă sfântă”. Prin extensie, devoțiunea profundă pentru voia lui Dumnezeu. Sale), 8a învățat ascultarea
prin ceea ce a suferit, deși
era Fiu. 9Și, după ce a fost făcut desăvârșit
, S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice, 10căci a fost numit de Dumnezeu Mare‑Preot după
rânduiala lui Melhisedec.
Pericolul apostaziei
11Asupra celor de mai sus avem multe
de zis, lucruri greu de explicat, căci v‑ați făcut greoi
la pricepere. 12Deși se cuvenea să fiți învățători de multă vreme, aveți nevoie să fiți învățați iarăși
adevărurile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu; ați ajuns să aveți nevoie de lapte
, nu de hrană tare. 13Cine se hrănește cu lapte încă nu s‑a obișnuit cu învățătura despre dreptate, ci este un copil
14:20Ef. 4:141Pt. 2:2
. 14Hrana tare este însă pentru cei maturi, pentru cei a căror judecată s‑a deprins, prin întrebuințare, să deosebească
binele de rău.
61De aceea, lăsând
în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate6:1 Gr. teleiótēs, „maturitate” sau „desăvârșire”. Folosit doar aici și în Col. 3:14., fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte
și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre
botezuri, punerea
19:6
mâinilor, învierea morților
și judecata
veșnică. 3Și vom face lucrul acesta, dacă
va îngădui Dumnezeu.
4Căci cei care au fost luminați
odată, care au gustat din darul
ceresc și s‑au făcut părtași
6:32Ef. 2:8
Duhului Sfânt, 5care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
, 6dar care au căzut în apostazie este cu neputință6:6 În original, gr. adýnaton „cu neputință” se află la începutul vers. 4. să fie înnoiți iarăși
spre pocăință, fiindcă
Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. 7Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare
de la Dumnezeu. 8Dar
dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul.
9Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. 10Căci
25:40In. 13:20
Dumnezeu
nu este nedrept ca să uite lucrarea
voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat
9:1,122Tim. 1:18
și încă îi ajutați pe sfinți. 11Dorim însă ca fiecare
din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit
, 12așa încât să nu fiți leneși6:12 Gr. nōthrós, „greoi”, „lent”, „leneș”, același termen folosit în cap. 5:11., ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc
făgăduințele.
Făgăduința neclintită a lui Dumnezeu
13Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a
jurat pe Sine 14și a zis:
Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult.6:14 Gen. 22:17.
15Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. 16Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământuleste o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor
făgăduinței caracterul nestrămutat
al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă
înainte, 19pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care
pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20unde
a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit
Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.