61De aceea, lăsând
în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate6:1 Gr. teleiótēs, „maturitate” sau „desăvârșire”. Folosit doar aici și în Col. 3:14., fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte
și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre
botezuri, punerea
19:6
mâinilor, învierea morților
și judecata
veșnică. 3Și vom face lucrul acesta, dacă
va îngădui Dumnezeu.
4Căci cei care au fost luminați
odată, care au gustat din darul
ceresc și s‑au făcut părtași
6:32Ef. 2:8
Duhului Sfânt, 5care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
, 6dar care au căzut în apostazie este cu neputință6:6 În original, gr. adýnaton „cu neputință” se află la începutul vers. 4. să fie înnoiți iarăși
spre pocăință, fiindcă
Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. 7Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare
de la Dumnezeu. 8Dar
dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul.
9Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. 10Căci
25:40In. 13:20
Dumnezeu
nu este nedrept ca să uite lucrarea
voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat
9:1,122Tim. 1:18
și încă îi ajutați pe sfinți. 11Dorim însă ca fiecare
din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit
, 12așa încât să nu fiți leneși6:12 Gr. nōthrós, „greoi”, „lent”, „leneș”, același termen folosit în cap. 5:11., ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc
făgăduințele.
Făgăduința neclintită a lui Dumnezeu
13Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a
jurat pe Sine 14și a zis:
Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult.6:14 Gen. 22:17.
15Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. 16Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământuleste o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor
făgăduinței caracterul nestrămutat
al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă
înainte, 19pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care
pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20unde
a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit
Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.