51Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit
în relația
cu Dumnezeu, anume să
aducă daruri și jertfe pentru păcate. 2El
se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și
el este supus slăbiciunii, 3din pricina căreia
trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. 4Dar nimeni
nu‑și ia singur cinstea aceasta, ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron
.
5Tot astfel
, nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis:
Tu ești Fiul
Meu, astăzi Te‑am născut.5:5 Ps. 2:7.
Tu
ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.5:6 Ps. 110:4.
rugăciuni și cereri cu
strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce
putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei5:7 Gr. eulábeia, „reverență”, „teamă sfântă”. Prin extensie, devoțiunea profundă pentru voia lui Dumnezeu. Sale), 8a învățat ascultarea
prin ceea ce a suferit, deși
era Fiu. 9Și, după ce a fost făcut desăvârșit
, S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice, 10căci a fost numit de Dumnezeu Mare‑Preot după
rânduiala lui Melhisedec.
Pericolul apostaziei
11Asupra celor de mai sus avem multe
de zis, lucruri greu de explicat, căci v‑ați făcut greoi
la pricepere. 12Deși se cuvenea să fiți învățători de multă vreme, aveți nevoie să fiți învățați iarăși
adevărurile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu; ați ajuns să aveți nevoie de lapte
, nu de hrană tare. 13Cine se hrănește cu lapte încă nu s‑a obișnuit cu învățătura despre dreptate, ci este un copil
14:20Ef. 4:141Pt. 2:2
. 14Hrana tare este însă pentru cei maturi, pentru cei a căror judecată s‑a deprins, prin întrebuințare, să deosebească
binele de rău.
61De aceea, lăsând
în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate6:1 Gr. teleiótēs, „maturitate” sau „desăvârșire”. Folosit doar aici și în Col. 3:14., fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte
și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre
botezuri, punerea
19:6
mâinilor, învierea morților
și judecata
veșnică. 3Și vom face lucrul acesta, dacă
va îngădui Dumnezeu.
4Căci cei care au fost luminați
odată, care au gustat din darul
ceresc și s‑au făcut părtași
6:32Ef. 2:8
Duhului Sfânt, 5care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor
, 6dar care au căzut în apostazie este cu neputință6:6 În original, gr. adýnaton „cu neputință” se află la începutul vers. 4. să fie înnoiți iarăși
spre pocăință, fiindcă
Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. 7Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare
de la Dumnezeu. 8Dar
dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul.
9Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. 10Căci
25:40In. 13:20
Dumnezeu
nu este nedrept ca să uite lucrarea
voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat
9:1,122Tim. 1:18
și încă îi ajutați pe sfinți. 11Dorim însă ca fiecare
din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit
, 12așa încât să nu fiți leneși6:12 Gr. nōthrós, „greoi”, „lent”, „leneș”, același termen folosit în cap. 5:11., ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc
făgăduințele.
Făgăduința neclintită a lui Dumnezeu
13Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a
jurat pe Sine 14și a zis:
Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult.6:14 Gen. 22:17.
15Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. 16Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământuleste o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor
făgăduinței caracterul nestrămutat
al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă
înainte, 19pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care
pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20unde
a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit
Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.
Preoția după rânduiala lui Melhisedec
71Acest Melhisedec
, regele Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l‑a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor și l‑a binecuvântat, 2căruia Avraam i‑a dat zeciuială din tot7:2 Rezumat al textului din Gen. 14:17‑20. – al cărui nume înseamnă mai întâi „rege al dreptății”, apoi și „rege al Salemului”, adică „rege al păcii” – 3fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănător7:3 Autorul nu folosește gr. hómoios („asemănător”), ci participiul perfect aphōmoiōménos („fiind făcut asemănător”). Scriptura schițează portretul lui Melhisedec de așa manieră, încât regele Salemului poate fi văzut ca prefigurare a lui Isus Hristos. Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot de‑a pururi.
4Vedeți cât de mare a fost acesta, căruia patriarhul Avraam i‑a dat zeciuială7:4 Gen. 14:20. din prada de război! 5Și aceia
dintre fiii lui Levi care intră în preoție au poruncă să ia zeciuială de la popor, potrivit Legii, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia sunt ieșiți din coapsele lui Avraam. 6Dar Melhisedec, care nu se trage din ei, a primit zeciuială de la Avraam și
l‑a binecuvântat pe
cel ce avea făgăduințele. 7Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Dar într‑un caz primesc zeciuială niște oameni muritori; în celălalt, cineva despre
care se mărturisește că trăiește. 9Și, ca să zicem așa, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care primește zeciuiala, 10căci era încă în coapsele strămoșului său când l‑a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11Așadar, dacă
desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, în timpul căreia a primit poporul Legea, ce nevoie era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec7:11 Ps. 110:4., și nu unul chemat după rânduiala lui Aaron? 12Pentru că, atunci când se schimbă preoția, se cere numaidecât și o schimbare a Legii. 13Dar Cel despre care se spun aceste lucruri face parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit altarului, 14căci este limpede că Domnul nostru provine din
Iuda, seminție despre care Moise n‑a zis nimic cu privire la preoție. 15Lucrul acesta se face și mai limpede dacă, după asemănarea lui Melhisedec, apare un alt preot, 16pus în slujbă nu printr‑o lege privind descendența trupească, ci prin puterea unei vieți care nu poate fi nimicită. 17Fiindcă se mărturisește despre El:
Tu
ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.7:17 Ps. 110:4.
și inutilității ei 19(căci Legea
n‑a desăvârșit nimic), pe de alta, este introdusă o nădejde
mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20Și în măsura în care lucrul acesta nu s‑a făcut fără jurământ – 21căci, în vreme ce leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus a ajuns preot prin jurământ, datorită Celui care I‑a zis:
Domnul a jurat și nu Se va căi:
„Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”7:21 Ps. 110:4. –
22în aceeași măsură Isus S‑a făcutgarantul unui legământ mai bun. 23Ceilalți erau preoți în mare număr, fiindcă moartea îi împiedica să rămână în slujbă. 24Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție netrecătoare7:24 Gr. aparábatos, „permanentă”, „neschimbătoare”, „inviolabilă”. 25și de aceea poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El – pentru că trăiește pururi ca să mijlocească
pentru ei.
26Și tocmai un astfel de Mare‑Preot ne trebuia: sfânt
, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și
înălțat mai presus de ceruri, 27care n‑are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari‑preoți, să aducă jertfe mai întâi
pentru păcatele proprii și
apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta
l‑a făcut o dată pentru totdeauna când S‑a adus pe Sine Însuși ca jertfă. 28Într‑adevăr, Legea pune mari‑preoți pe niște oameni
cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii Îl pune preot pe Fiul, care
a fost făcut desăvârșit pe vecie.
