Preoția după rânduiala lui Melhisedec
71Acest Melhisedec
, regele Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l‑a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor și l‑a binecuvântat, 2căruia Avraam i‑a dat zeciuială din tot7:2 Rezumat al textului din Gen. 14:17‑20. – al cărui nume înseamnă mai întâi „rege al dreptății”, apoi și „rege al Salemului”, adică „rege al păcii” – 3fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănător7:3 Autorul nu folosește gr. hómoios („asemănător”), ci participiul perfect aphōmoiōménos („fiind făcut asemănător”). Scriptura schițează portretul lui Melhisedec de așa manieră, încât regele Salemului poate fi văzut ca prefigurare a lui Isus Hristos. Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot de‑a pururi.
4Vedeți cât de mare a fost acesta, căruia patriarhul Avraam i‑a dat zeciuială7:4 Gen. 14:20. din prada de război! 5Și aceia
dintre fiii lui Levi care intră în preoție au poruncă să ia zeciuială de la popor, potrivit Legii, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia sunt ieșiți din coapsele lui Avraam. 6Dar Melhisedec, care nu se trage din ei, a primit zeciuială de la Avraam și
l‑a binecuvântat pe
cel ce avea făgăduințele. 7Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Dar într‑un caz primesc zeciuială niște oameni muritori; în celălalt, cineva despre
care se mărturisește că trăiește. 9Și, ca să zicem așa, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care primește zeciuiala, 10căci era încă în coapsele strămoșului său când l‑a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11Așadar, dacă
desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, în timpul căreia a primit poporul Legea, ce nevoie era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec7:11 Ps. 110:4., și nu unul chemat după rânduiala lui Aaron? 12Pentru că, atunci când se schimbă preoția, se cere numaidecât și o schimbare a Legii. 13Dar Cel despre care se spun aceste lucruri face parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit altarului, 14căci este limpede că Domnul nostru provine din
Iuda, seminție despre care Moise n‑a zis nimic cu privire la preoție. 15Lucrul acesta se face și mai limpede dacă, după asemănarea lui Melhisedec, apare un alt preot, 16pus în slujbă nu printr‑o lege privind descendența trupească, ci prin puterea unei vieți care nu poate fi nimicită. 17Fiindcă se mărturisește despre El:
Tu
ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.7:17 Ps. 110:4.
și inutilității ei 19(căci Legea
n‑a desăvârșit nimic), pe de alta, este introdusă o nădejde
mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20Și în măsura în care lucrul acesta nu s‑a făcut fără jurământ – 21căci, în vreme ce leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus a ajuns preot prin jurământ, datorită Celui care I‑a zis:
Domnul a jurat și nu Se va căi:
„Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”7:21 Ps. 110:4. –
22în aceeași măsură Isus S‑a făcutgarantul unui legământ mai bun. 23Ceilalți erau preoți în mare număr, fiindcă moartea îi împiedica să rămână în slujbă. 24Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție netrecătoare7:24 Gr. aparábatos, „permanentă”, „neschimbătoare”, „inviolabilă”. 25și de aceea poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El – pentru că trăiește pururi ca să mijlocească
pentru ei.
26Și tocmai un astfel de Mare‑Preot ne trebuia: sfânt
, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și
înălțat mai presus de ceruri, 27care n‑are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari‑preoți, să aducă jertfe mai întâi
pentru păcatele proprii și
apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta
l‑a făcut o dată pentru totdeauna când S‑a adus pe Sine Însuși ca jertfă. 28Într‑adevăr, Legea pune mari‑preoți pe niște oameni
cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii Îl pune preot pe Fiul, care
a fost făcut desăvârșit pe vecie.
Legământul cel nou
81Punctul principal al celor spuse mai sus este că avem un astfel de Mare‑Preot care
S‑a așezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al sanctuarului
, al adevăratului cort
, pe care l‑a ridicat Domnul, nu un om. 3Orice mare‑preot
este rânduit să aducă daruri și jertfe. De aceea,
era nevoie ca și El să aducă ceva. 4Dacă ar fi pe pământ, nici n‑ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5Ei slujesc o reprezentare și o umbră
a sanctuarului ceresc, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când urma să ridice cortul: Ia seama
27:8Num. 8:4Fap. 7:44
, i s‑a zis, să faci totul după modelul care ți‑a fost arătat pe munte!8:5 Ex. 25:40. 6Dimpotrivă, Hristos a dobândit
o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor făgăduințe mai bune.
7De
altfel, dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, n‑ar mai fi fost nevoie de un al doilea. 8Dar când îi mustră, Dumnezeu zice:
Iată, vin zile, zice Domnul,
când voi încheia cu casa lui Israel
și cu casa lui Iuda un legământ nou,
9nu ca legământul pe care l‑am făcut cu părinții lor
în ziua când i‑am luat de mână
ca să‑i scot din țara Egiptului.
Pentru că n‑au rămas în legământul Meu,
nici Eu nu M‑am mai îngrijit de ei, zice Domnul.
10Ci iată
legământul pe care‑l voi încheia cu casa lui Israel
după acele zile, zice Domnul:
voi pune legile Mele în cugetul lor
și le voi scrie în inima lor;
Eu voi
fi Dumnezeul lor,
și ei vor fi poporul Meu.
11Și nu
va mai învăța nimeni pe semenul său
ori pe fratele său zicând: „Cunoaște pe Domnul!”,
căci toți Mă vor cunoaște,
de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
12Pentru că voi fi îndurător cu nelegiuirile lor
și de păcatele
[și fărădelegile] lor nu‑Mi voi mai aduce aminte.8:12 Ier. 31:31‑34. (Ier. 38:31‑34, în Septuaginta).
13Când zice
legământ nou, arată că cel dintâi este învechit. Iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.
Sanctuarul ceresc
91Primul legământ avea și el rânduieli pentru slujbă și un sanctuar
pământesc. 2A fost ridicat
un cort9:2 În vers. 2‑3 și 6‑7, autorul folosește gr. skēnḗ („cort”) pentru a denumi fiecare dintre cele două încăperi care formează primul sanctuar. În context, expresia „primul cort” (=prima încăpere) denumește Locul Sfânt, iar „al doilea cort” (=a doua încăpere) denumește Locul Preasfânt. În vers. 8, expresia „primul cort” denumește sanctuarul ca întreg, văzut în opoziție cu „cortul mai mare și mai desăvârșit” (vers. 9).: în
40:4
prima încăpere erau sfeșnicul
, masa
și pâinile pentru înfățișare9:2 Lit. „prezentarea pâinilor”. Referire la cele douăsprezece pâini care erau înfățișate înaintea lui Dumnezeu, de sabat, pe masa din sanctuar. După o săptămână, erau înlocuite și mâncate de preoți. Vezi Ex. 25:30; 35:13; 39:36. Lev. 24:5‑9. Num. 4:7.. Acesta se chema Locul Sfânt. 3După
a doua catapeteasmă9:3 Gr. katapétasma, corespunzând ebr. paroḵeṯ (Ex. 26:31‑35), perdeaua despărțitoare dintre locul sfânt și locul preasfânt (vezi cap. 6:19). Prima perdea era cea de la intrarea în locul sfânt. se afla o încăpere9:3 Lit. „cort”. numită Locul Preasfânt9:3 Sau: „Sfânta Sfintelor”., 4care avea altarul tămâierii9:4 Altarul tămâierii era așezat în Locul Sfânt (Ex. 30:6; 40:5. Lev. 16:12). În 1Rg. 6:22 (textul masoretic) se sugerează că era localizat în a doua încăpere a Templului lui Solomon., de aur, și
26:36
40:3,21
chivotul legământului, ferecat cu aur. În chivot erau un vas
de aur cu mană, toiagul lui Aaron
care înmugurise și tablele
34:29
40:20Dt. 10:2,51Rg. 8:9,212Cr. 5:10
legământului. 5Deasupra
chivotului se aflau heruvimii slavei, care umbreau Capacul Ispășirii9:5 Gr. hilastḗrion „ispășitor”., lucruri despre care nu avem acum vreme să vorbim în amănunt.
6Odată pregătite lucrurile acestea astfel, preoții
intrau mereu în prima încăpere ca să împlinească slujbele. 7Dar în a doua încăpere intra numai marele‑preot, o dată
pe an, și nu fără sânge, pe
care îl aducea pentru sine și pentru păcatele din neștiință ale poporului. 8Prin aceasta, Duhul Sfânt
arăta că
încă nu se arătase calea spre sanctuar, câtă vreme încă stătea în picioare primul cort9:8 Sau: „câtă vreme încă era valabil primul cort”.. 9Acestea erau un simbol pentru vremea de acum, când se aduc daruri și jertfe care
nu pot duce la desăvârșire conștiința închinătorului. 10Aceste rânduieli exterioare au de‑a face doar cu mâncăruri
, băuturi și felurite
îmbăieri, fiind rânduite până
la vremea îndreptării.
11Dar Hristos, devenit Mare‑Preot al bunurilor
viitoare, prin
cortul9:11 Secvența „prin cortul” are fie valoare instrumentală („prin intermediul cortului”), fie valoare „locală”, indicând drumul străbătut de Hristos ca Mare‑Preot (vezi cap. 4:14). mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mână omenească (adică nu face parte din această creație), 12nu cu
sânge de țapi și de viței, ci
5:9
cu însuși sângele Său a intrat în sanctuar, o dată pentru totdeauna, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică. 13Căci, dacă sângele
taurilor și al țapilor și
cenușa unei junci, stropită peste cei întinați, aduc sfințire, spre curățirea trupului, 14cu cât mai mult sângele
lui Hristos, care
, prin Duhul cel veșnic, S‑a adus pe Sine
jertfă fără pată lui Dumnezeu, va
curăți conștiința noastră de faptele
moarte, ca să‑I slujim
Dumnezeului celui viu!
15Tocmai
de aceea Isus este Mijlocitorul
unui legământ nou, pentru ca
5:61Pt. 3:18
, prin moartea suferită pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub primul legământ, cei chemați să capete făgăduința unei moșteniri veșnice. 16Căci oriunde este un testament9:16 Gr. diathḗkē se poate traduce și prin „legământ”., trebuie să aibă loc moartea celui ce l‑a făcut. 17Pentru că un testament
intră în vigoare după moartea lui, căci n‑are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l‑a făcut. 18De aceea nici primul legământ n‑a fost încheiat fără sânge. 19După ce Moise a rostit înaintea întregului popor toate poruncile, potrivit Legii, a luat
sânge de viței și de țapi cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul, 20zicând:
Acesta
este sângele legământului pe care l‑a poruncit Dumnezeu pentru voi.9:20 Ex. 24:8.
și toate vasele de slujbă. 22După Lege, aproape toate lucrurile sunt curățite cu sânge, iar
17:11
fără vărsare de sânge nu este iertare.
Păcatul, înlăturat prin jertfa lui Hristos
23Era nevoie deci ca reprezentările
lucrurilor din ceruri să fie curățite în felul acesta, iar lucrurile cerești însele să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. 24Căci
Hristos n‑a intrat într‑un sanctuar făcut de mâna omului, reprezentare9:24 Gr. antítypon, „antitip”, copie care imită un model ideal, numit arhetip (gr. týpos). a
celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se
înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. 25Dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca marele‑preot, care intră în sanctuar an de an cu sânge care nu este al lui, 26fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dimpotrivă, El S‑a arătat o singură dată
, la sfârșitul
veacurilor, ca să înlăture păcatul prin jertfa Sa. 27Și
, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar
după aceea vine judecata, 28tot astfel și Hristos
, după ce S‑a adus
pe Sine jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora
, Se va arăta a doua oară, dar nu în vederea păcatului, ci pentru cei ce‑L
așteaptă, în vederea mântuirii.