Urarea
11Iacov
, rob
al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele
douăsprezece seminții care
sunt răspândite în lume: Salutări!
Credință și înțelepciune
2Frații mei, când treceți prin felurite
încercări, să
le priviți cu toată bucuria, 3fiindcă știți
că încercarea1:3 Gr. dokímion (folosit în NT numai aici și în 1Pt. 1:7) poate denumi nu doar „încercarea” sau „testarea”, ci și „valoarea constatată în urma testării”. credinței voastre aduce răbdare. 4Dar răbdarea trebuie să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic.
5Dacă
vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o
15:7
16:23
ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. 6Dar
să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo. 7Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8căci este un om
cu inima împărțită și nestatornic în toate căile sale.
Sărăcie și bogăție
9Cel aflat într‑o stare smerită să se laude cu înălțarea lui. 10Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci
va trece ca floarea ierbii. 11Răsare soarele cu arșița lui și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – tot așa se va veșteji bogatul în umblările lui.
Încercare și ispită
12Ferice de omul care rabdă ispita1:12 Termenul „ispită” traduce gr. peirasmós „încercare”, „ispită”, folosit și în cap. 1:2.! Căci, după ce a fost găsit bun1:12 Gr. dókimos „testat”, „încercat”, „aprobat”, termen înrudit cu dokímion „încercare”, „testare” din vers. 3., va primi cununa
vieții, pe care
le‑a făgăduit‑o [Dumnezeu] celor ce‑L iubesc. 13Nimeni, când este ispitit1:13 Sau: „încercat” (aici și peste tot în pasaj)., să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. 14Ci fiecare este ispitit când este atras de propria lui poftă și momit. 15Apoi pofta
, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce1:15 Lit. „naște”. moarte
.
16Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: 17orice
lucru bun pe care‑l primim și orice dar desăvârșit sunt de sus, coborându‑se de la Tatăl luminilor, în
care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare1:17 Adică „umbră care‑și mută locul”, imagine care evocă umbra mișcătoare proiectată de soare asupra obiectelor de pe pământ. Dumnezeu, „Tatăl luminilor”, nu este caracterizat de fluctuațiile care afectează corpurile cerești.. 18El
3:31Cor. 4:151Pt. 1:23
, potrivit voii Sale, ne‑a născut prin Cuvântul adevărului ca
să fim un prim rod
al făpturilor Lui.
Importanța împlinirii Cuvântului
19Să știți, preaiubiții mei frați: orice om să
fie grabnic la ascultare, încet
17:27Ecl. 5:2
la vorbire și zăbavnic la mânie
16:32Ecl. 7:9
, 20căci mânia omului nu ajută la îndeplinirea dreptății lui Dumnezeu1:20 Lit. „mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”.. 21De aceea, lepădați
orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care
vă poate mântui sufletele!
22Fiți împlinitori
11:28Rom. 2:131In. 3:7
ai Cuvântului, nu numai ascultători care se înșală singuri. 23Căci, cine
aude Cuvântul și nu‑l împlinește seamănă cu un om care își privește chipul într‑o oglindă 24și, după ce s‑a privit, pleacă și uită îndată cum era. 25Dar cine
își va adânci privirile în legea
desăvârșită, care este legea libertății, și va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi
fericit în ceea ce face.
26Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și
39:11Pt. 3:10
ține în frâu limba, ci își înșală inima, religiozitatea unui astfel de om este zadarnică. 27Religiozitatea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să‑i
58:6,7Mt. 25:36
cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și
să ne păzim neîntinați de lume.
Dragostea este nepărtinitoare
21Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând
la fața omului
16:19Pr. 24:23
28:21Mt. 22:16Iuda 1:16
! 2Căci, dacă intră în adunarea voastră un om purtând un inel de aur și haine scumpe și intră și un sărac în haine ponosite, 3iar voi îi dați atenție celui ce poartă haine scumpe și‑i ziceți: „Tu stai în locul acesta bun!”, și apoi îi ziceți săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Stai jos, la picioarele mele!”, 4nu faceți voi oare deosebiri între voi și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? 5Ascultați, preaiubiții mei frați: nu i‑a
ales Dumnezeu pe săracii acestei lumi ca să‑i facă bogați
în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care
le‑a făgăduit‑o celor ce‑L iubesc? 6Iar voi
îl înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și nu ei vă
târăsc la judecată? 7Nu batjocoresc ei frumosul Nume care a fost invocat asupra voastră?
8Dacă, în schimb, împliniți cu adevărat Legea împărătească, potrivit Scripturii – să‑l
6:2
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți2:8 Lev. 19:18. – bine faceți. 9Dar dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de Lege. 10Căci cine păzește toată Legea, dar greșește2:10 Lit. „se poticnește” (în îndeplinirea unei singure porunci). într‑o singură poruncă se face
vinovat de toate, 11fiindcă Cel ce a zis: Să nu săvârșești adulter2:11 Ex. 20:14. a zis și: Să nu ucizi2:11 Ex. 20:13.. Acum, dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
12Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care vor fi judecați de Legea
libertății: 13căci judecata
18:35
25:41,42
este fără milă pentru cel ce n‑a avut milă, dar mila
triumfă asupra judecății.
Credință și fapte
14Frații mei, la ce bun
să spună cineva că are credință, dacă nu are și fapte? Poate oare credința aceasta să‑l mântuiască? 15Dacă
un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele, 16la ce bun să le zică
unul dintre voi: „Mergeți în pace, încălziți‑vă și săturați‑vă!” fără să le dea cele necesare trupului? 17Tot astfel și credința: dacă n‑are fapte, este moartă în ea însăși.
18Cineva însă ar putea zice: „Tu ai credință, iar eu am fapte.” Arată‑mi credința ta fără fapte, iar
eu îți voi arăta credința mea din faptele mele! 19Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și
5:7Lc. 4:34Fap. 16:17
19:15
demonii cred, și se înfioară!
20Vrei deci să înțelegi, om nesocotit, că, fără fapte, credința este zadarnică2:20 Sau: „inutilă”, „fără valoare”.? 21Avraam, părintele nostru, n‑a fost el îndreptățit prin fapte când
l‑a adus pe Isaac, fiul său, jertfă pe altar? 22După cum vezi
, credința lucra împreună cu faptele lui și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. 23Astfel s‑a împlinit Scriptura, care zice: Avraam L‑a
crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s‑a socotit ca dreptate2:23 Gen. 15:6. și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”2:23 2Cr. 20:4. Is. 41:8; 51:2. Dan. 3:35 (Septuaginta).. 24Vedeți, așadar, că prin fapte este îndreptățit omul, și nu numai prin credință! 25Tot așa, desfrânata Rahav
n‑a fost ea îndreptățită prin fapte când i‑a găzduit pe soli și i‑a scos afară pe alt drum? 26După cum trupul fără duh este mort, tot astfel și credința fără fapte este moartă.
Înfrânarea în vorbire
31Frații mei, să nu
fiți mulți învățători, căci știți
că vom primi o judecată mai aspră! 2Toți greșim în
multe feluri. Dacă
cineva nu greșește în vorbire, acela este
un om desăvârșit, în stare să‑și țină în frâu tot trupul. 3De pildă, dacă le punem cailor
frâul în gură ca să ne asculte, le conducem tot trupul. 4Iată și corăbiile: deși sunt atât de mari și mânate de vânturi puternice, totuși sunt conduse cu ajutorul unei cârme foarte mici, după bunul plac al cârmaciului. 5Tot astfel și limba
15:2
este un mădular mic, dar se fălește cu lucruri mari
73:8,9
. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! 6Limba
este și ea un foc. Este lumea nelegiuirii în rândul mădularelor noastre: ea întinează
tot trupul și aprinde roata vieții, fiind ea însăși aprinsă de focul gheenei. 7Tot soiul de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare marine au fost îmblânzite și sunt îmblânzite de neamul omenesc, 8dar limba niciun om n‑o poate îmblânzi. Ea este un rău de nestăvilit, este plină
de otravă de moarte. 9Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care
5:1
9:6
sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu! 10Din aceeași gură ies și binecuvântarea, și blestemul. Nu trebuie să fie așa, frații mei! 11Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce, și apă amară? 12Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici izvorul sărat nu face apă dulce.
Înțelepciunea care vine de sus
13Este cineva
înțelept și priceput între voi? Să‑și arate, prin purtarea lui bună, faptele
făcute cu blândețea
pe care o dă înțelepciunea! 14Dar dacă aveți în inima voastră invidie
amară și duh de ceartă, să nu
vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului! 15Înțelepciunea aceasta
nu vine de sus, ci este pământească, firească3:15 Gr. psychikḗ înseamnă, în acest context, „nespirituală”., demonică. 16Căci unde
este invidie și duh de ceartă, acolo sunt și tulburări și tot felul de fapte rele. 17Într‑adevăr, înțelepciunea
care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută
2:11In. 3:18
. 18Și
rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace.
