Isus și femeia din Samaria
41Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează
mai mulți ucenici decât Ioan 2(deși Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Săi), 3a părăsit Iudeea și S‑a întors în Galileea. 4Trebuia să treacă prin Samaria 5și a ajuns lângă o cetate a Samariei numită Sihar, aproape de ogorul pe
48:22Ios. 24:32
care‑l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, istovit de călătorie, stătea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.
7O femeie din Samaria a venit să scoată apă. „Dă‑Mi să beau”, i‑a zis Isus. 8(Căci ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.) 9Femeia samariteană I‑a zis: „Cum? Tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine, o femeie samariteană?” (Iudeii
, într‑adevăr, n‑au legături cu samaritenii.) 10Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce‑ți zice: «Dă‑Mi să beau!», tu însăți I‑ai fi cerut să bei, și El ți‑ar fi dat apă
44:3Ier. 2:13Zah. 13:1
14:8
vie.” 11„Doamne”, I‑a zis femeia, „nici vas nu ai, iar fântâna este adâncă; atunci de unde ai această apă vie? 12Doar nu ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne‑a dat fântâna și a băut din ea el însuși cu fiii lui și vitele lui!” 13Isus i‑a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși. 14Dar cine
va bea din apa pe care i‑o voi da Eu nicidecum nu va înseta, în veac; ba încă apa pe care i‑o voi da Eu se
va preface în el într‑un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică.” 15„Doamne”, I‑a zis
femeia, „dă‑mi această apă, ca să nu mai însetez și să nu mai vin până aici să scot!”
16El i‑a spus: „Du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici!” 17Femeia I‑a răspuns: „N‑am bărbat.” Isus i‑a zis: „Bine ai spus: «N‑am bărbat»! 18Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19„Doamne”, I‑a zis femeia, „văd
că ești profet! 20Părinții noștri s‑au închinat pe muntele acesta
; iar voi ziceți că în Ierusalim
este locul unde trebuie să ne închinăm.” 21Isus i‑a spus: „Crede‑Mă, femeie: vine ceasul când
nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22Voi vă închinați la ce
nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci
mântuirea este de la iudei. 23Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh
și adevăr
, fiindcă Tatăl astfel de închinători caută. 24Dumnezeu
este Duh, și cine I se închină Lui trebuie să I se închine în duh și adevăr.” 25„Știu”, I‑a zis femeia, „că va veni Mesia (care Se numește Hristos); când va veni El, ne
va spune toate lucrurile.” 26Isus i‑a zis: „Eu Sunt
: Cel care‑ți vorbește!”
Trezirea din Samaria
27Atunci au venit ucenicii Săi, și se mirau că vorbește cu o femeie. Totuși, niciunul nu I‑a zis: „Ce cauți?” sau „Despre ce vorbești cu ea?” 28Atunci, femeia și‑a lăsat urciorul, s‑a dus în cetate și le‑a zis oamenilor: 29„Veniți să vedeți un om care mi‑a spus
tot ce am făcut! Nu cumva Acesta este Hristosul?” 30Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.
31În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și‑I ziceau: „Rabbí, mănâncă!” 32Dar El le‑a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n‑o cunoașteți.” 33Ucenicii și‑au zis atunci unii altora: „Nu cumva I‑a adus cineva să mănânce?” 34Isus le‑a zis: „Mâncarea
Mea este să fac voia Celui ce M‑a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați‑vă ochii și priviți holdele, care
sunt albe, gata pentru seceriș! 36Acum, cine
seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică, pentru ca și cel ce seamănă, și cel ce seceră să se bucure împreună. 37Căci, în această privință, este adevărată zicerea: «Unul seamănă, iar altul seceră.» 38Eu v‑am trimis să secerați acolo unde nu voi v‑ați ostenit; alții s‑au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.”
39Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina
cuvântului femeii, care mărturisea: „Mi‑a spus tot ce am făcut!” 40Când au venit samaritenii la El, L‑au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvântului Său. 42Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L‑am auzit noi înșine
și știm că Acesta este cu adevărat [Hristosul], Mântuitorul lumii.”
Vindecarea fiului unui slujbaș domnesc
(Matei 8:5‑13. Luca 7:1‑10)
43După cele două zile, Isus a plecat de acolo [ca să Se ducă] în Galileea. 44Căci
El Însuși spusese că un profet nu este prețuit în propria sa patrie
. 45Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul sărbătorii; căci
fuseseră și ei la sărbătoare.
46Isus S‑a întors deci în Cana Galileei, unde
preschimbase apa în vin. În Capernaum era un slujbaș domnesc al cărui fiu era bolnav. 47Acela a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s‑a dus la El și L‑a rugat să vină și să‑l vindece pe fiul său, care era pe moarte. 48Isus i‑a zis: „Dacă
nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!” 49Slujbașul domnesc I‑a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu!” 50„Du‑te”, i‑a zis Isus, „fiul tău trăiește!” Omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a plecat. 51Pe când cobora el, l‑au întâmpinat robii lui și i‑au adus vestea că fiul lui trăiește. 52El i‑a întrebat de ceasul în care a început să‑i fie mai bine. Și ei i‑au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l‑a lăsat febra.” 53Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi spusese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și au crezut el și toată casa lui. 54Acesta este al doilea semn făcut de Isus după ce S‑a întors din Iudeea în Galileea.
Vindecarea paraliticului de treizeci și opt de ani
51După aceea
, era o sărbătoare a iudeilor; și Isus S‑a suit la Ierusalim. 2În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare
12:39
, numită în evreiește Betesda5:2 Prin „evreiește” trebuie înțeles „dialectul iudeo‑aramaic”. Autorii greci din primul secol folosesc termenul Hebraistí, „evreiește”, nu doar pentru limba ebraică (folosită rar în vremea lui Isus, preponderent în context religios), ci și pentru iudeo‑aramaică, limba dominantă în Palestina acelei vremi. Vezi și cap. 19:13,17,20; 20:16. În manuscrisele timpurii, numele scăldătorii este Bēth‑zathá., care are cinci pridvoare. 3În pridvoarele acestea, zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, [care așteptau mișcarea apei. 4Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare și tulbura apa. Și cel dintâi care se cobora după tulburarea apei se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.] 5Era acolo un om bolnav de treizeci și opt de ani. 6Isus, când l‑a văzut zăcând și fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i‑a zis: „Vrei să te faci sănătos?” 7Bolnavul i‑a răspuns: „Doamne, n‑am pe nimeni să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” 8„Scoală‑te
”, i‑a zis Isus, „ridică‑ți patul5:8 Gr. krábattos, folosit în cap. 5:8‑11, nu denumește o piesă de mobilier din lemn sau metal, ci o saltea (rogojină) care putea fi transportată cu ușurință dintr‑un loc în altul. și umblă!” 9Îndată omul s‑a făcut sănătos, și‑a ridicat patul și umbla.
Dar ziua aceea era
o zi de sabat. 10Iudeii îi ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este sabat; nu‑ți
3:4Lc. 6:2
13:14
este îngăduit să‑ți ridici patul.” 11El le‑a răspuns: „Cel ce m‑a făcut sănătos mi‑a zis: «Ridică‑ți patul și umblă!»” 12Ei l‑au întrebat: „Cine este omul acela care ți‑a zis: «Ridică[‑ți patul] și umblă»?” 13Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Isus ieșise din mulțimea care era în locul acela. 14După aceea, Isus l‑a găsit în Templu și i‑a zis: „Iată că te‑ai făcut sănătos; de acum să nu
mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” 15Omul acela s‑a dus și le‑a spus iudeilor că Isus era cel care‑l făcuse sănătos. 16De aceea Îl urmăreau iudeii pe Isus [și căutau să‑L omoare]: fiindcă făcea acestea în sabat. 17Dar Isus le‑a răspuns: „Tatăl
Meu lucrează până acum, și Eu de asemenea lucrez.” 18Tocmai de aceea căutau
și mai mult iudeii să‑L omoare, nu numai fiindcă dezlega sabatul, ci și pentru că spunea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea
pe Sine egal cu Dumnezeu.
Autoritatea Fiului
19Isus a luat cuvântul și le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Fiul
nu poate face nimic de la Sine, în afară de ceea ce Îl vede pe Tatăl făcând; tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. 20Căci
Tatăl Îl iubește pe Fiul și‑I arată tot ce face; și‑I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunați. 21Căci, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa
și Fiul dă viață cui vrea. 22Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a
dat‑o Fiului, 23pentru ca toți să‑L cinstească pe Fiul cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine
nu‑L cinstește pe Fiul nu‑L cinstește pe Tatăl, care L‑a trimis.
24Adevărat, adevărat vă spun: cine
ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M‑a trimis are viața veșnică și nu ajunge sub osândă, ci
a trecut din moarte la viață. 25Adevărat, adevărat vă spun: vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți
vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce‑l vor asculta vor învia. 26Căci, după cum Tatăl are viața în Sine Însuși, tot așa I‑a dat și Fiului să aibă viața în Sine Însuși. 27Și I‑a
dat autoritate să judece, întrucât
este Fiul Omului. 28Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui 29și
vor ieși afară din ele: cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce
au făcut răul vor învia pentru judecată.
30Eu
nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu
caut voia Mea, ci voia [Tatălui], care M‑a trimis.
Mărturia Tatălui și a lui Ioan
31Dacă
Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. 32Este un Altul
care mărturisește despre Mine; și știu că mărturia pe care o dă El despre Mine este adevărată. 33Voi ați trimis la Ioan, și
el a mărturisit pentru adevăr. 34Nu că Eu am nevoie de mărturia unui om5:34 Lit. „Eu nu de la un om primesc mărturie”., ci spun acestea ca să fiți mântuiți. 35Ioan era făclia ce arde și
luminează, iar voi
21:26Mc. 6:20
ați vrut să vă veseliți o vreme la lumina lui.
36Eu
însă am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le‑a dat Tatăl să le împlinesc, tocmai lucrările
acestea pe care le fac mărturisesc despre Mine că Tatăl M‑a trimis. 37Și Tatăl, care M‑a trimis, a
mărturisit El Însuși despre Mine. Voi nu
I‑ați auzit niciodată glasul și nici nu I‑ați văzut chipul, 38și Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeți în Cel pe care L‑a trimis El. 39Voi cercetați
Scripturile pentru că socotiți că în ele
aveți viața veșnică, și tocmai ele mărturisesc despre Mine! 40Și
nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viață.
41Eu
nu primesc o slavă care vine de la oameni. 42Dar știu că n‑aveți dragoste de Dumnezeu în voi. 43Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă ar veni un altul, în numele lui însuși, pe acela l‑ați primi. 44Cum
ați putea crede voi, care primiți slava pe care v‑o dați unii altora și nu căutați slava
care vine de la singurul Dumnezeu?
45Să nu credeți că Eu vă voi învinui înaintea Tatălui; cel
care vă învinuiește este Moise, în care v‑ați pus nădejdea. 46Căci, dacă l‑ați crede pe Moise, ați crede și în Mine, pentru că
el a scris despre Mine. 47Dar, dacă nu credeți cele scrise de el, cum veți crede cuvintele Mele?”
Hrănirea celor cinci mii
(Matei 14:13‑21. Marcu 6:30‑44. Luca 9:10‑17)
61După aceea
, Isus S‑a dus dincolo de Marea Galileei, adică a Tiberiadei. 2O mare mulțime Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3Isus S‑a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. 4Paștele, sărbătoarea iudeilor, era
aproape. 5Isus
Și‑a ridicat ochii și, când a văzut că o mare mulțime vine spre El, i‑a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” 6Spunea lucrul acesta ca să‑l încerce, pentru că știa ce avea să facă. 7Filip i‑a răspuns: „Dacă am cumpăra pâini de
două sute de dinari, tot n‑ar ajunge nici cât să capete fiecare puțintel din ele.” 8Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I‑a zis: 9„Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar
ce sunt acestea la atâția?” 10Isus a zis: „Puneți‑i pe oameni să se așeze!” În locul acela era multă iarbă. Așadar, s‑au așezat, numărul bărbaților fiind de aproape cinci mii. 11Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le‑a împărțit [ucenicilor, iar ucenicii le‑au împărțit] celor ce se așezaseră; de asemenea, și din pești cât au vrut. 12Când s‑au săturat, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Strângeți bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!” 13Le‑au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți rămase de la cele cinci pâini de orz, care au prisosit celor ce mâncaseră. 14Oamenii aceia, când au văzut semnul pe care‑l făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este Profetul
care urma să vină în lume.” 15Isus, fiindcă știa că vor veni să‑L ia cu de‑a sila ca să‑L facă rege, S‑a retras iarăși pe munte, numai El singur.
Isus umblă pe mare
(Matei 14:22‑27. Marcu 6:45‑52)
16Când
s‑a înserat, ucenicii Lui s‑au coborât la mare. 17S‑au suit într‑o barcă și s‑au pornit să treacă marea, spre Capernaum. (Se întunecase, și Isus încă nu venise la ei.) 18Sufla un vânt puternic, și marea era agitată. 19După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii6:19 Stadiu (gr. stádion): unitate de măsură a cărei lungime varia în funcție de spațiul cultural‑geografic. Stadiul olimpic avea în mod tipic 600 de picioare (192 m); cel alexandrin era mai mic (185 m)., L‑au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu‑Se de barcă. Și s‑au înfricoșat. 20Dar El le‑a zis: „Eu sunt; nu vă temeți!” 21Voiau să‑L ia în barcă, iar barca a sosit îndată la locul spre care mergeau.
Isus, Pâinea vieții
22A doua zi, mulțimea care rămăsese de cealaltă parte a mării a băgat de seamă că acolo nu mai era decât o barcă și că Isus nu Se suise cu ucenicii Săi în barcă, ci ucenicii plecaseră singuri. 23Au sosit și alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul adusese mulțumire. 24Când au văzut cei din mulțime că nici Isus, nici ucenicii Săi nu erau acolo, s‑au suit și ei în bărci și s‑au dus la Capernaum să‑L caute pe Isus. 25Când L‑au găsit, dincolo de mare, I‑au zis: „Rabbí, când ai ajuns aici?” 26Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‑ați săturat. 27Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru
mâncarea care dăinuie în viața veșnică și pe care v‑o va da Fiul Omului, căci pe
El L‑a pecetluit Tatăl, Dumnezeu!” 28Ei I‑au zis: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” 29Isus le‑a răspuns: „Aceasta
este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L‑a trimis El.”
30Ei I‑au zis: „Ce
16:1Mc. 8:111Cor. 1:22
semn faci tu ca să‑l vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? 31Părinții
noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Pâine din cer le‑a dat să mănânce.6:31 Ps. 78:24.” 32Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: nu Moise v‑a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer, 33căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și dă viață lumii.” 34„Doamne
”, I‑au zis ei, „dă‑ne totdeauna această pâine!” 35Isus le‑a zis: „Eu
sunt Pâinea vieții. Cine
vine la Mine nicidecum nu va flămânzi, și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36Dar
v‑am spus că M‑ați și văzut, și nu credeți. 37Tot
ce‑Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și pe
cel ce vine la Mine nicidecum nu‑l voi izgoni afară, 38căci M‑am coborât din cer ca să fac nu
voia Mea, ci
voia Celui ce M‑a trimis. 39Și aceasta este voia Celui ce M‑a trimis: să
nu pierd pe niciunul din cei pe care Mi i‑a dat El, ci să‑i înviez în ziua de apoi. 40Aceasta este voia Tatălui Meu: ca oricine
Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
41Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s‑a coborât din cer.” 42Și ziceau: „Oare
nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Atunci cum zice el: «Eu M‑am coborât din cer»?” 43Isus le‑a răspuns: „Nu murmurați între voi! 44Nimeni
nu poate veni la Mine dacă nu‑l atrage Tatăl, care M‑a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45În
profeți este scris: Toți vor fi învățați de Dumnezeu.6:45 Is. 54:13. Așa că oricine a auzit de la Tatăl și a învățat de la El vine la Mine. 46Nu
că cineva L‑a văzut pe Tatăl, în afară de
Cel care este de la Dumnezeu; Acesta L‑a văzut pe Tatăl. 47Adevărat, adevărat vă spun: cine
crede în Mine are viață veșnică. 48Eu
sunt Pâinea vieții. 49Părinții
voștri au mâncat mană în pustiu și au murit. 50Aceasta este Pâinea
care se coboară din cer ca omul să mănânce din ea și să nu moară. 51Eu sunt Pâinea
vie, care
s‑a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac; și Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, [pe care îl voi da] pentru viața lumii.”
52Iudeii se certau
între ei și ziceau: „Cum
poate omul acesta să ne dea trupul lui să‑l mâncăm?” 53Isus le‑a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați
trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n‑aveți viață în voi înșivă. 54Cine
mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 55Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. 56Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne
4:15,16
în Mine, și Eu rămân în el. 57După cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, care este viu, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. 58Aceasta
este Pâinea care s‑a coborât din cer: nu precum au mâncat părinții voștri [mană] și au murit. Cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” 59Isus a spus acestea în sinagogă, când îi învăța pe oameni în Capernaum.
Unii ucenici Îl părăsesc. Mărturisirea lui Petru
60Mulți
din ucenicii Lui, când au auzit aceste cuvinte, au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să‑l primească?” 61Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi murmurau în această privință, le‑a zis: „Cuvântul acesta vă face să vă poticniți? 62Dar
dacă L‑ați vedea pe Fiul Omului suindu‑Se unde era mai înainte?… 63Duhul
este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‑am spus Eu sunt duh și viață. 64Dar între voi sunt
unii care nu cred.” Căci Isus
știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce Îl va vinde. 65Și a adăugat: „Tocmai de aceea v‑am
spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i‑a fost dat de Tatăl [Meu].”
66De
atunci, mulți din ucenicii Lui s‑au întors și nu mai umblau cu El. 67Atunci, Isus le‑a spus celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” 68„Doamne”, I‑a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele
vieții veșnice. 69Și
noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești [Hristosul], Sfântul lui Dumnezeu.” 70Isus le‑a răspuns: „Nu
v‑am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși, unul
din voi este diavol.” 71Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscariotul, căci el avea să‑L vândă: el, unul din cei doisprezece.
