Vindecarea paraliticului
(Matei 9:1‑8. Luca 5:17‑26)
21După câteva zile, Isus S‑a întors
în Capernaum. S‑a auzit că este în casă 2și s‑au adunat [îndată] așa de mulți, încât nu mai încăpeau înaintea ușii; El le vestea Cuvântul. 3Au venit niște oameni care I‑au adus un paralitic, purtat de patru inși. 4Fiindcă nu puteau să‑l ducă până la El din cauza mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce au făcut o spărtură, au coborât pe acolo patul2:4 Gr. krábattos nu denumește o piesă de mobilier din lemn sau metal, ci o saltea subțire (rogojină) care putea fi transportată cu ușurință dintr‑un loc în altul. în care zăcea paraliticul. 5Văzându‑le credința, Isus i‑a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” 6Niște cărturari care erau acolo se întrebau în inimile lor: 7„Cum vorbește el astfel? Hulește! Cine
poate ierta păcatele în afară de Unul singur – Dumnezeu?” 8Îndată, Isus a cunoscut
prin duhul Său că ei gândeau astfel și le‑a zis: „De ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? 9Ce
este mai ușor? A‑i zice paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate» sau a‑i zice: «Scoală‑te, ridică‑ți patul și umblă»? 10Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, 11ție îți poruncesc”, i‑a zis El paraliticului, „scoală‑te, ridică‑ți patul și du‑te acasă!” 12Și îndată, paraliticul s‑a sculat, și‑a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și‑L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Niciodată n‑am mai văzut așa ceva!”
Chemarea lui Levi
(Matei 9:9‑13. Luca 5:27‑32)
13Isus
a ieșit iarăși lângă mare. Toată mulțimea de oameni venea la El, iar El îi învăța. 14Când
trecea pe acolo, l‑a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la vamă. Și i‑a zis: „Vino după Mine!” Levi s‑a sculat și a mers după El. 15Pe
când stătea Isus la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au stat și ei la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți și Îl urmau. 16Când L‑au văzut mâncând cu vameșii și cu păcătoșii, cărturarii din rândul fariseilor le‑au zis ucenicilor Lui: „Cum de mănâncă el [și bea] cu vameșii și cu păcătoșii?” 17Auzind aceasta, Isus le‑a zis: „Nu
18:11Lc. 5:31,32
19:101Tim. 1:15
cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n‑am venit să‑i chem [la pocăință] pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”
Despre post
(Matei 9:14‑17. Luca 5:33‑39)
18Ucenicii
lui Ioan și fariseii obișnuiau să postească. Au venit și I‑au zis lui Isus: „De ce ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 19Isus le‑a răspuns: „Oare pot posti nuntașii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme îl au pe mire cu ei nu pot posti. 20Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti, în ziua aceea. 21Nimeni nu coase un petic de țesătură nouă la o haină veche; altminteri, peticul cel nou trage din materialul vechi, și ruptura se face și mai mare. 22Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, căci vinul cel nou sparge burdufurile și se pierd astfel și vinul, și burdufurile; ci vinul nou se pune în burdufuri noi.”
Isus – Domn al sabatului
(Matei 12:1‑8. Luca 6:1‑5)
23S‑a întâmplat că, într‑o zi de sabat, Isus trecea
prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, croindu‑și drum, au început să smulgă
spice. 24Fariseii I‑au zis: „Uite ce fac ei în sabat! Ce nu este îngăduit!” 25Isus le‑a răspuns: „Oare n‑ați citit niciodată ce
a făcut David când a fost în nevoie și când el și cei care erau împreună cu el au flămânzit? 26Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar2:26 Potrivit cu 1Sam. 21:1‑6, marele‑preot aflat în funcție la acea dată era Ahimelec, tatăl lui Abiatar. Ca supraviețuitor al represiunii inițiate de Saul și susținător al lui David (1Sam. 22:20‑23), Abiatar ajunge mai cunoscut decât tatăl său, fiind evocat de Isus pentru a face referire la episodul descris în 1Sam. 21., marele‑preot, și a mâncat pâinile pentru înfățișare2:26 Lit. „pâinile prezentării”. Referire la cele douăsprezece pâini care erau înfățișate înaintea lui Dumnezeu, de sabat, pe masa din sanctuar. După o săptămână, erau înlocuite și mâncate de preoți. Vezi Ex. 25:30; 35:13; 39:36. Lev. 24:5‑9. Num. 4:7., pe care
nu este îngăduit să le mănânce decât preoții? Și cum a dat și celor care erau cu el?” 27Apoi le‑a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru sabat; 28așa că Fiul Omului este Domn
și al sabatului.”
Vindecarea omului cu mâna uscată
(Matei 12:9‑14. Luca 6:6‑11)
31Isus a
intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. 2Ei Îl pândeau pe Isus să vadă dacă‑l va vindeca în ziua sabatului, ca să‑L poată învinui. 3Și Isus i‑a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică‑te și stai în mijloc!” 4Apoi le‑a zis: „Este îngăduit în ziua sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi o viață sau să o pierzi?” Dar ei tăceau. 5Atunci, rotindu‑Și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, i‑a zis omului: „Întinde‑ți mâna!” El a întins‑o, și mâna i s‑a vindecat. 6Fariseii
au ieșit afară și s‑au sfătuit îndată cu irodienii3:6 Grupare politică alcătuită din susținători ai dinastiei create de Irod cel Mare. Fariseii, deși nu‑l priveau cu ochi buni pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, ajung să creeze o alianță cu irodienii împotriva lui Isus. Vezi și cap. 12:13; Mt. 22:16. cum să‑L omoare.
Isus îi vindecă pe bolnavi
7Isus S‑a dus cu ucenicii Săi către mare. După El a mers o mare mulțime din Galileea, din Iudeea, 8din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, mulțime care, auzind tot ce făcea, a venit la El. 9Isus le‑a poruncit ucenicilor să‑I pregătească o barcă, pentru a nu fi îmbulzit de mulțime. 10El îi vindeca pe mulți, așa că toți cei care aveau boli se înghesuiau spre El ca să‑L atingă. 11Duhurile
necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui și strigau: „Tu
ești Fiul lui Dumnezeu!” 12Dar El le
poruncea cu asprime să nu‑L dea pe față.
Alegerea celor doisprezece apostoli
(Matei 10:1‑4. Luca 6:12‑16)
13Apoi
9:1
Isus S‑a suit pe munte, a chemat la Sine pe cine a vrut El, iar ei au venit. 14A rânduit dintre ei doisprezece, pe care i‑a numit apostoli, ca să fie cu El, să‑i trimită să propovăduiască 15și să aibă putere [să vindece boli și] să scoată demoni. 16Iată‑i pe cei doisprezece pe care i‑a rânduit: Simon, căruia i‑a
pus numele Petru, 17Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele său, cărora le‑a pus numele Boanerghés, care înseamnă: „Fiii tunetului”, 18Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul3:18 Gr. Kananáios, echivalent al aram. qaneˀan („zelot”, „plin de zel”). În Lc. 6:15 și Fap. 1:13, același ucenic este numit „Zelotul”. 19și Iuda Iscariot, care L‑a și vândut.
Păcatul împotriva Duhului Sfânt
(Matei 12:22‑32. Luca 11:14‑23; 12:10)
20A intrat într‑o casă și s‑a adunat din nou mulțimea, astfel încât
nu mai puteau nici să mănânce. 21Auzind ai Săi3:21 Rudele, familia. toate acestea, au venit să pună mâna pe El, fiindcă
10:20
spuneau că și‑a ieșit din minți. 22Iar cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Îl are pe Beelzebul” și „Cu căpetenia demonilor scoate El demonii!” 23Isus
însă i‑a chemat la El și le‑a vorbit în pilde: „Cum poate Satana să‑l izgonească pe Satana? 24Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui. 25Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui. 26Tot astfel, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate dăinui, ci s‑a isprăvit cu el. 27Nimeni
nu poate să intre în casa celui puternic și să‑l jefuiască de bunuri dacă nu l‑a legat mai întâi pe cel puternic; numai atunci îi va jefui casa. 28Adevărat
vă spun că toate li se vor ierta fiilor oamenilor – păcatele și blasfemiile pe care le vor rosti – 29dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.” 30Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
Mama și frații lui Isus
(Matei 12:46‑50. Luca 8:19‑21)
31Atunci
mama și frații Lui au venit și, stând afară, au trimis să‑L cheme. 32O mulțime de oameni era în jurul Lui și I‑au spus: „Iată, mama Ta, frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută.” 33El le‑a răspuns, zicând: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?” 34Apoi, rotindu‑Și privirile peste cei care erau împrejurul Lui, a zis: „Iată mama Mea și frații Mei! 35Căci oricine face voia lui Dumnezeu Îmi este frate, soră și mamă.”
Pilda semănătorului
(Matei 13:1‑9. Luca 8:4‑8)
41Isus a început iarăși
să învețe mulțimile pe țărmul mării. Și s‑a adunat la El o mulțime mare de oameni, așa că S‑a suit și a stat într‑o barcă, pe mare; iar oamenii stăteau pe țărmul mării. 2Apoi a început să‑i învețe multe lucruri în pilde; și
în învățătura pe care le‑o dădea, le spunea: 3„Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat‑o. 5O altă parte a căzut pe loc pietros, unde n‑avea mult pământ. A răsărit îndată, pentru că n‑avea pământ adânc, 6dar când a răsărit soarele, s‑a veștejit și, pentru că n‑avea rădăcină, s‑a uscat. 7O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înăbușit‑o și n‑a dat rod. 8Alte semințe au căzut pe pământ bun: au dat
rod, care se înălța și creștea; și au adus rod una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” 9Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!”
Rostul pildelor
(Matei 13:10‑17. Luca 8:9‑10)
10Când
au rămas singuri, cei care erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. 11„Vouă”, le‑a zis El, „v‑a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de
afară toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, 12pentru ca
,
deși privesc, să privească și să nu vadă,
deși aud, să audă și să nu înțeleagă,
pentru ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați.”4:12 Is. 6:9.
Tâlcuirea pildei semănătorului
(Matei 13:18‑23. Luca 8:11‑15)
13El le‑a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci celelalte pilde? 14Semănătorul
seamănă Cuvântul. 15Unii sunt cei de lângă drum: când se seamănă Cuvântul și îl ascultă, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. 16Alții sunt cei semănați în locurile pietroase: când aud Cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie, 17dar n‑au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnesc îndată. 18Alții sunt cei semănați între spini: ei sunt cei care aud Cuvântul, 19dar pătrund în ei grijile lumii, înșelăciunea
bogățiilor și alte pofte, care înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. 20Iar ceilalți sunt cei semănați în pământul cel bun: aceștia aud Cuvântul, îl primesc și rodesc: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina ținută sub obroc
(Luca 8:16‑18)
21El
11:33
le‑a mai zis: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeșnic? 22Nimic
nu este ascuns decât ca să fie descoperit și nimic nu este tăinuit decât ca să iasă la iveală. 23Dacă
are cineva urechi de auzit, să audă!” 24El le‑a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu
ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura, ba chiar vi se va da mai mult. 25Căci
25:29Lc. 8:18
19:26
celui ce are i se va da; dar celui ce nu are i se va lua și ce are.”
Pilda seminței
26El a mai zis: „Împărăția
lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; 27fie că doarme, fie că se trezește, noapte și zi, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. 28Pământul rodește de la sine: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu în spic. 29Când rodul este copt, omul pune
îndată secera, pentru că a venit vremea secerișului.”
Pilda grăuntelui de muștar
(Matei 13:31‑32. Luca 13:18‑19)
30El a mai zis: „Cu
4:4
5:14
19:20
ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? 31Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ. 32Dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate verdețurile din grădină; și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.”
33Isus
le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să priceapă. 34Nu le vorbea deloc fără pilde, dar când era de o parte cu ucenicii, le explica acestora totul.
Potolirea furtunii
(Matei 8:23‑27. Luca 8:22‑25)
35În
aceeași zi, seara, Isus le‑a zis: „Să trecem pe malul celălalt!” 36Lăsând mulțimea, ucenicii L‑au luat în barcă așa cum era. În apropiere mai erau și alte bărci. 37S‑a stârnit o mare furtună, care arunca valurile asupra bărcii, astfel încât aceasta aproape că se umpluse. 38Iar El dormea în partea dinapoi, pe un căpătâi. Ucenicii L‑au trezit și I‑au zis: „Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?” 39Și sculându‑Se, El a mustrat vântul și a zis mării: „Taci! Potolește‑te!” Vântul a stat și s‑a făcut o liniște adâncă. 40Apoi le‑a zis: „De ce sunteți fricoși? Tot nu aveți credință?” 41I‑a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de I se supun chiar și vântul și marea?”