Cei doi martori
111Apoi mi s‑a dat o trestie
asemenea unui toiag și mi s‑a zis: „Scoală‑te
și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină acolo! 2Dar curtea
de afară a Templului las‑o afară și n‑o măsura, căci
a fost dată neamurilor; și ele vor călca
în picioare cetatea sfântă patruzeci
și două de luni.
3Iar celor doi martori
ai Mei le voi da să profețească
îmbrăcați în sac11:3 Gr. sákkos, haină aspră, de culoare închisă, din păr de capră sau de cămilă. Era purtată direct pe piele, îndeosebi cu prilejul doliului sau ca semn de pocăință în contextul unei catastrofe iminente. În cazul celor doi martori, sacul poate fi înțeles ca semn al vocației lor profetice (vezi 2Rg. 1:8. Mt. 3:4). o
mie două sute șaizeci de zile.” 4Aceștia sunt cei doi
măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. 5Dacă vrea cineva să le facă rău, din gura lor iese un foc
5:14Ez. 43:3Os. 6:5
care îi mistuie pe vrăjmașii lor; dacă
cineva vrea să le facă rău, trebuie să fie ucis în felul acesta. 6Ei au
puterea să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele când vor profeți, și au
putere să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu tot felul de urgii ori de câte ori vor dori.
7Când își vor isprăvi mărturia, fiara
care se ridică din
Adânc va
face război cu ei, îi va birui și‑i va omorî. 8Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății
celei mari, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă Sodoma și Egipt, unde
a fost răstignit și Domnul lor. 9Și
, timp de trei zile și jumătate, oameni din orice popor, din orice seminție, de orice limbă și de orice neam vor privi trupurile lor moarte și
nu vor da voie ca trupurile lor să fie puse în mormânt. 10Și
locuitorii pământului se vor bucura din pricina lor, se vor veseli și își vor trimite daruri
unii altora, pentru că
acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului. 11Dar, după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s‑au ridicat în picioare11:11 Ez. 37:5,10. și o mare frică i‑a apucat pe cei ce i‑au văzut. 12Și au auzit din cer un glas puternic, care le zicea: „Suiți‑vă aici!” Și
s‑au suit la cer în nor
, iar
vrăjmașii lor i‑au văzut. 13În ceasul acela s‑a
făcut un mare cutremur și a
zecea parte din cetate s‑a prăbușit. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acela, iar ceilalți s‑au îngrozit și au
dat slavă Dumnezeului cerului.
14Al doilea
vai a trecut. Iată că al treilea vai vine curând.
A șaptea trâmbiță
15Al șaptelea înger
a sunat din trâmbiță. Și
în cer s‑au auzit glasuri puternice, care ziceau:
„Împărăția
lumii a trecut în mâinile Domnului nostru
și ale Unsului Său.
Și
7:14,18,27
El va împărăți în vecii vecilor.”
douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s‑au aruncat cu fețele la pământ, I s‑au închinat lui Dumnezeu 17și au zis:
„Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule atotputernic,
care
ești și care erai [și care vii],
fiindcă ai luat puterea Ta cea mare
și
ai început să împărățești!
18Neamurile se mâniaseră,
dar a venit
mânia Ta;
a venit vremea să‑i judeci pe cei morți,
să‑i răsplătești pe robii Tăi profeți,
pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău,
pe cei mici
și pe cei mari,
și să‑i
prăpădești pe cei ce prăpădesc11:18 Gr. diaphthéirō poate însemna nu doar „a prăpădi” sau „a ruina” (sensul primei ocurențe din verset), ci și „a corupe” sau „a strica moral” (sensul celei de a doua ocurențe). pământul.”
19Și Templul
lui Dumnezeu, care este în cer, s‑a deschis și s‑a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Și au
fost fulgere, glasuri, tunete, cutremur și
grindină mare.
Femeia și balaurul
121În cer s‑a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. 2Ea era însărcinată, țipa în durerile nașterii și se chinuia
să nască. 3În cer s‑a arătat un alt semn: iată, un
mare balaur roșu, cu
șapte capete și zece coarne, iar
pe capete – șapte diademe. 4Cu coada
trăgea a treia parte din
stelele cerului și
le arunca pe pământ.
Balaurul stătea înaintea
femeii care urma să nască, pentru ca
, atunci când va naște, să‑i mănânce copilul. 5Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El
va păstori toate neamurile cu un toiag de fier12:5 Ps. 2:9 (Septuaginta).. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul Lui, 6iar femeia
a fugit în pustiu, unde are un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute șaizeci
de zile.
7Iar în cer s‑a făcut război: Mihail
12:1
și îngerii lui s‑au luptat cu
balaurul. Balaurul cu îngerii lui s‑au luptat și ei, 8dar n‑au putut birui, și nu s‑a mai găsit loc pentru ei în cer. 9Astfel, balaurul cel mare, șarpele cel vechi
, numit Diavolul și Satana, cel care
înșală întreaga lume, a fost
aruncat pe pământ și împreună cu el au fost
aruncați și îngerii lui. 10Și am auzit în cer un glas tare, care zicea:
„Acum
au venit mântuirea, puterea
și împărăția Dumnezeului nostru
și stăpânirea Hristosului Său,
pentru că acuzatorul fraților noștri a fost aruncat jos,
el, care îi
2:5Zah. 3:1
acuza înaintea Dumnezeului nostru
zi și noapte.
11Ei
16:20
l‑au biruit prin sângele Mielului
și prin cuvântul mărturiei lor
și nu
și‑au iubit viața până la moarte.
12De aceea bucurați‑vă
, ceruri
și voi, care locuiți în ceruri!
Vai
de voi, pământ și mare!
Căci Diavolul s‑a coborât la voi
cuprins de o mânie mare,
fiindcă
știe că are puțină vreme.”
13Când s‑a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să o urmărească pe
femeia care născuse copilul de parte bărbătească. 14Și
femeii i‑au fost date cele două aripi ale vulturului celui mare, ca
să zboare cu ele în
pustiu, în locul pregătit pentru ea, unde este hrănită o
12:7
vreme, vremi și o jumătate de vreme12:14 Expresia provine din Dan. 7:25; 12:7, fiind de regulă înțeleasă ca trei ani și jumătate. Prin al doilea cuvânt („vremi”) se poate înțelege, așadar, „două vremi”., departe de fața șarpelui. 15Atunci, șarpele a
aruncat în urma femeii apă din gură ca un râu, ca s‑o ia râul. 16Dar pământul i‑a venit în ajutor femeii: pământul și‑a deschis gura și a înghițit râul pe care‑l aruncase balaurul din gură. 17Balaurul s‑a mâniat pe femeie și s‑a
dus să facă război cu rămășița seminței ei, cu cei care
păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia
lui Isus Hristos.
18Apoi a stat pe nisipul mării.12:18 În unele manuscrise, acest verset spune: „Apoi am stat pe nisipul mării.” Potrivit celor mai bune și mai vechi manuscrise, verbul din acest verset îl are ca subiect pe balaur.
Cele două fiare
131Și am văzut ridicându‑se din mare o
fiară cu
zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece diademe și pe capete avea nume de hulă. 2Fiara
pe care am văzut‑o semăna cu un leopard, avea labe
ca de urs și o gură
ca de leu. Balaurul i‑a
dat puterea lui, tronul
lui
și o stăpânire mare. 3Unul din capetele ei părea înjunghiat
de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată.
Și tot
pământul se mira după fiară. 4Și au început să se închine balaurului pentru că îi dăduse fiarei autoritatea lui. Și au început să i se închine fiarei, zicând: „Cine
este asemenea fiarei și cine se poate lupta cu ea?”
5Și i s‑a dat o gură
11:36
, care rostea vorbe mari și blasfemii. Și i s‑a dat autoritate să lucreze patruzeci
și două de luni. 6Ea și‑a deschis gura ca să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu, să‑I hulească Numele, cortul
și pe cei ce locuiesc în cer. 7I s‑a dat să facă
război cu sfinții și
să‑i biruiască. Și i s‑a dat autoritate peste orice seminție, peste orice popor, peste orice limbă și peste orice neam. 8Și toți locuitorii pământului i
se vor închina, toți aceia al căror nume n‑a fost scris de la
întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.
9Cine
are urechi, să audă!
10Cine este sortit robiei
în robie va merge.
Cine este sortit sabiei
De sabie va cădea ucis.13:10 Ier. 15:2. Vezi și Ier. 43:11.
Aicieste răbdarea13:10 Gr. hypomonḗ, „statornicie”, „perseverență”, „dârzenie”. Vezi și cap. 14:12. și credincioșia sfinților.
11Apoi am văzut ridicându‑se
din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca de miel, dar vorbea ca un balaur. 12Ea lucra cu toată autoritatea primei fiare, în numele ei13:12 Lit. „înaintea ei”. Aici și în vers. 14., și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine primei fiare, a
cărei rană de moarte fusese vindecată. 13Săvârșea
semne mari, până acolo
că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. 14Și‑i amăgea
pe locuitorii pământului prin
semnele pe care i se dăduse să le facă în numele fiarei. Ea le‑a zis locuitorilor pământului să‑i facă un chip fiarei care avea rana de sabie și
trăia.
15I s‑a dat putere să dea suflare chipului fiarei, pentru ca acesta să vorbească și
să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei. 16Și a făcut ca toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi – să
primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte 17și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acela, adică numele
fiarei, sau
numărul numelui ei.
18Aici
e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul
fiarei, căci
este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.