Sigilarea celor o sută patruzeci și patru de mii
71După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau
cele patru vânturi ale pământului, ca
să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. 2Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare către cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea, 3zicând: „Nu
vătămați nici pământul, nici marea, nici copacii până nu punem pecetea
pe fruntea
slujitorilor Dumnezeului nostru!”
4Și
am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii
, pecetluiți din toate semințiile fiilor lui Israel:
5din seminția lui Iuda, pecetluiți douăsprezece mii;
din seminția lui Ruben, douăsprezece mii;
din seminția lui Gad, douăsprezece mii;
6din seminția lui Așer, douăsprezece mii;
din seminția lui Neftali, douăsprezece mii;
din seminția lui Manase, douăsprezece mii;
7din seminția lui Simeon, douăsprezece mii;
din seminția lui Levi, douăsprezece mii;
din seminția lui Isahar, douăsprezece mii;
8din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii;
din seminția lui Iosif, douăsprezece mii;
din seminția lui Beniamin, pecetluiți douăsprezece mii.
Mulțimea din toate neamurile
9După aceea m‑am uitat și iată că era o mare
mulțime, pe care nu putea s‑o numere nimeni, cu oameni de
orice neam, din orice seminție, din orice popor și de orice limbă, care stăteau în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați
în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, 10strigând cu glas tare și zicând:
„Mântuirea
este a Dumnezeului nostru,
care
stă pe tron,
și a Mielului!”
11Și
toți îngerii stăteau împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru făpturi vii. Și s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea tronului, s‑au închinat lui Dumnezeu 12și au zis
:
„Amin! Ale Dumnezeului nostru să fie
binecuvântarea, slava, înțelepciunea, mulțumirea,
cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin!”
13Și unul dintre bătrâni a luat cuvântul și mi‑a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine
albe, cine sunt oare? Și de unde au venit?” 14„Domnul meu”, i‑am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi‑a zis:
„Aceștia
sunt cei ce vin din necazul cel mare;
ei și‑au spălat
hainele
și le‑au albit în sângele Mielului.
15De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu
și‑I slujesc zi și noapte în Templul Lui.
Cel ce stă pe tron Își va întinde
cortul peste ei.
16Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete și
nu‑i va mai dogori nici soarele
,
nici vreo altă arșiță.7:16 Is. 49:10.
17Căci Mielul, care stă în mijlocul tronului,
îi va păstori
36:8In. 10:11,14
,
îi va conduce la izvoarele apelor vieții
și
Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.7:17 Is. 25:8.”
Ruperea celei de‑a șaptea peceți
81Când a rupt
Mielul pecetea a șaptea, s‑a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. 2Și
i‑am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; și
li s‑au dat șapte trâmbițe.
3Apoi a venit un alt înger, care s‑a oprit în fața altarului cu o cădelniță de aur. I s‑a dat tămâie multă, ca s‑o aducă, împreună cu rugăciunile
tuturor sfinților, pe altarul
de aur, care este înaintea tronului. 4Fumul
de tămâie s‑a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților. 5Apoi, îngerul a luat cădelnița, a umplut‑o cu foc de pe altar și l‑a aruncat pe pământ. Și s‑au
stârnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur
.
Primele șase trâmbițe
6Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s‑au pregătit să sune din ele.
7Primul înger a sunat din trâmbiță. Și
au venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe
pământ: și a treia parte din pământ a fost ars și a treia parte din
copaci au fost arși și toată iarba verde a fost arsă.
8Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și
ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și
a treia parte din mare s‑a
făcut sânge 9și
a treia parte din făpturile vii care erau în mare au murit și a treia parte din corăbii au fost distruse.
10Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și
a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o torță; a
căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. 11Steaua
se chema Pelin; și
23:15
a treia parte din ape s‑au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
12Al
patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a treia parte din soare, a treia parte din lună și a treia parte din stele au fost lovite, ca să se întunece a treia parte din ele, ziua să‑și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea.
13M‑am uitat și am
auzit un vultur care zbura în înaltul cerului8:13 Lit. „în mijlocul cerului”. și zicea cu glas tare: „Vai
, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care urmează să sune!”
91Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și
am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s‑a dat cheia fântânii
Adâncului 2și a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s‑a
ridicat fum ca fumul unui cuptor mare, încât soarele și văzduhul s‑au întunecat de fumul fântânii. 3Din fum au ieșit niște lăcuste
pe pământ și li s‑a dat putere ca
puterea scorpionilor de pe pământ. 4Li s‑a zis să
nu vatăme iarba
pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n‑aveau pe frunte pecetea
lui Dumnezeu. 5Li s‑a dat putere nu să‑i omoare, ci
să‑i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul pricinuit de scorpion, când înțeapă un om. 6În acele zile, oamenii vor căuta
moartea și cu niciun chip n‑o vor găsi; își vor dori să moară, și moartea va fugi de ei.
7Lăcustele semănau
cu niște cai pregătiți de luptă. Pe
cap aveau un fel de cununi ca de aur, iar fețele
lor păreau fețe de oameni. 8Aveau părul ca părul de femeie și dinții
lor erau ca ai leilor. 9Aveau platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care‑l făceau aripile lor era ca
vuietul carelor trase de mulți cai care se avântă în luptă. 10Aveau
cozi ca de scorpion, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea lor de a‑i vătăma pe oameni cinci luni. 11Peste ele aveau ca împărat
pe îngerul
Adâncului, care pe evreiește se cheamă Abadon9:11 Gr. Abaddōn, transliterare în greacă a unui cuvânt ebraic care înseamnă „nimicire”. În VT, ebr. ˀaḇaddon este folosit uneori ca sinonim pentru Șeol (vezi Iov 26:6. Pr. 15:11)., iar pe grecește, Apolion9:11 Gr. Apollýōn „nimicitor” sau „care nimicește”..
12Primul
vai a trecut. Iată că mai vin încă două vaiuri după el.
13Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu am auzit un glas 14zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă‑i pe cei patru îngeri care sunt legați la
râul cel mare, Eufrat!” 15Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. 16Oștirea
lor era în număr de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreți
; le‑am
auzit numărul. 17Și iată cum mi s‑au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, hiacintul și pucioasa. Capetele
cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă. 18A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, fumul și pucioasa care ieșeau din gurile lor. 19Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile
lor erau ca niște șerpi cu capete și cu ele vătămau.
20Ceilalți oameni, care n‑au fost uciși de aceste urgii, nu
s‑au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine demonilor
și idolilor
135:15Dan. 5:23
de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21Și nu s‑au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile
lor, nici de desfrâul lor, nici de hoțiile lor.
