Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
13

Imnul dragostei

131Dacă aş vorbi în limbile oamenilor

şi ale îngerilor,

dar dragoste nu am,

sunt doar aramă care sună

sau un chimval zăngănitor.

2Chiar de-aş avea şi darul profeţiei

şi aş cunoaşte toate tainele şi toată cunoştinţa,

de aş avea toată credinţa

încât să mut din loc şi munţii,

dar dragoste nu am,

nimic nu sunt.

3Chiar de mi-aş împărţi toată averea

şi trupul meu dacă l-aş da

să fie arsAlte manuscrise au: „să mă mândresc”.,

dar dragoste nu am,

nu-mi foloseşte la nimic.

4Căci dragostea rabdă-ndelung,

ea se milostiveşte;

dragostea nu pizmuieşte,

nu se făleşte, nu se mândreşte.

5Nu e fără cuviinţă,

nu caută câştigul său,

ea nu se mânie

şi nici nu se gândeşte la rău,

6ea nu se bucură de nedreptate,

ci dragostea se bucură de adevăr.

7Toate le-ndură, toate le crede,

toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8Dragostea nu piere niciodată.

Cât despre profeţii, vor înceta,

iar limbile – vor amuţi,

cunoaşterea se va sfârşi.

9Căci noi cunoaştem doar în parte

şi profeţim „în parte”.

10Când va veni însă ce e desăvârşit,

ce este doar „în parte” se va sfârşi.

11Pe când eram copil,

vorbeam ca un copil,

gândeam ca un copil,

şi judecam ca un copil;

când am ajuns bărbat,

am încheiat

purtarea de copil.

12Acum vedem ca prin oglindă,

în chip nedesluşit,

dar vom vedea odată faţă către faţă.

Acum cunosc numai în parte,

atunci voi cunoaşte deplin,

aşa cum şi eu am fost

pe deplin cunoscut.

13Acum rămân acestea trei:

credinţa, nădejdea şi dragostea.

Dar cea mai mare dintre ele

e dragostea.