Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
1

Salutări

11Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care se află în Corint şi către toţi sfinţii care se află în toată Ahaia: 2har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.

Rugăciune de mulţumire

3Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul tuturor mângâierilor, 4care ne mângâie în orice suferinţă a noastră, ca şi noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice suferinţă prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi şi noi de Dumnezeu. 5Căci după cum sunt din belşug pătimirile lui Hristos pentru noi, la fel, prin Hristos, este din belşug şi mângâierea noastră. 6Aşadar, când suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; când suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea care vă face să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le îndurăm şi noi. 7Şi nădejdea noastră în ceea ce vă priveşte este neclintită, ştiind că, după cum sunteţi părtaşi la pătimirile noastre, tot aşa sunteţi şi la mângâieri.

8Fiindcă, fraţilor, vrem să ştiţi şi voi prin ce necaz am trecut în Asia, un necaz de care am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile noastre, încât ne pierduserăm nădejdea de a mai trăi. 9Am crezut chiar că suntem condamnaţi la moarte, ca să nu ne încredem în noi înşine, ci în Dumnezeu, cel care învie morţii. 10El ne-a scăpat de o astfel de moarte şi ne va scăpa, şi noi avem această nădejde că ne va scăpa din nou, 11fiind ajutaţi prin rugăciunea voastră pentru noi, astfel încât prin darul dobândit de mai mulţi oameni, mulţi să aducă mulţumiri pentru noi.

Amânarea vizitei

12Căci aceasta este mândria noastră: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat, în lume şi mai ales faţă de voi, cu sinceritatea şi nevinovăţia lui Dumnezeu, nu cu înţelepciunea omenească, ci cu harul lui Dumnezeu. 13Căci nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi sper că până la sfârşit veţi înţelege, 14după cum aţi înţeles deja, că mândria voastră suntem noi, iar voi sunteţi mândria noastră în ziua Domnului nostru Iisus.

15Cu această încredinţare voiam să vin mai întâi la voi, ca să primiţi un al doilea har. 16De la voi să trec în Macedonia, apoi, din nou, din Macedonia să mă întorc la voi, iar voi să mă ajutaţi să plec în Iudeea. 17Aşadar, plănuind acest lucru m-am purtat oare cu uşurătate? Sau ceea ce vreau, vreau oare după trup, astfel încât în mine să fie în acelaşi timp şi da şi nu? 18Martor este Dumnezeu că faţă de voi cuvântul nostru nu este şi „da” şi „nu”. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cel pe care noi L-am vestit printre voi – eu, Silvan şi Timotei – nu a fost şi „da” şi „nu”, ci în el, nu a fost decât „da!” 20Şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu au devenit în El „da”. Şi de aceea, prin El, îi înălţăm lui Dumnezeu „aminul” nostru pentru slava sa. 21Iar Dumnezeu este cel care ne întăreşte şi pe noi şi pe voi în Hristos. El ne-a uns, 22ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre.

23Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu că nu am mai venit la Corint fiindcă am vrut să vă cruţ. 24Nu că am fi noi stăpâni pe credinţa voastră, ci lucrăm împreună pentru bucuria voastră, fiindcă aţi rămas tari în credinţă.

2

21M-am hotărât să nu mai vin la voi cu întristare, 2fiindcă dacă eu vă întristez, atunci cine să mă înveselească dacă nu cei pe care i-am întristat? 3Şi v-am scris aceasta ca, atunci când vin, să nu mă întristeze cei care trebuiau să mă bucure, încredinţat fiind, în ceea ce vă priveşte pe voi toţi, că bucuria mea este şi a voastră, a tuturor. 4V-am scris fiind foarte mâhnit şi îngrijorat, cu multe lacrimi, nu ca să fiţi întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea nespus de mare pe care o am pentru voi.

Iertarea celui păcătos

5Dacă cineva a adus întristare, nu m-a întristat doar pe mine, ci, măcar în parte, pe voi toţi, ca să nu spun mai mult. 6Este de ajuns pentru el pedeapsa dată de majoritatea adunării, 7aşa încât este mai bine să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie doborât de prea multă tristeţe. 8Vă îndemn deci să vă arătaţi mai mult iubirea faţă de el. 9De aceea v-am scris, ca să aflu din această încercare dacă sunteţi ascultători în toate. 10Pe cel pe care-l iertaţi voi îl iert şi eu. Iar ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, am făcut-o pentru voi în faţa lui Hristos, 11ca să nu fim înşelaţi de Satana, ale cărui gânduri le cunoaştem.

Misiunea în Macedonia

12Când am ajuns la Troas şi Domnul mi-a deschis o uşă pentru evanghelia lui Hristos, 13nu am avut pace în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit pe fratele meu Tit şi, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat spre Macedonia.

14Mulţumire să-I fie adusă lui Dumnezeu, care ne duce la biruinţă în Hristos, şi care, prin noi, răspândeşte pretutindeni mireasma cunoaşterii Sale. 15Fiindcă înaintea lui Dumnezeu noi suntem mireasma lui Hristos, şi între cei care se mântuiesc, şi între cei care pier. 16Pentru unii suntem mireasma ce duce de la moarte spre moarte, iar pentru alţii mireasma ce duce de la viaţă spre viaţă. Şi cine este vrednic pentru acestea? 17Căci noi nu suntem ca cei mulţi care fac negoţSau: „strică”; ori: „diluează cuvântul”; ori: „îndoiesc cu apă cuvântul”. cu cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate din partea lui Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu în Hristos.

3

Noul legământ şi vechiul legământ

31Începem iarăşi să ne recomandăm? Sau avem nevoie, ca alţii, de scrisori de recomandare pentru voi sau de la voi? 2Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. 3Căci este limpede că voi sunteţi scrisoarea lui Hristos, alcătuită şi scrisăLit.: „gravată”. nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor voastre.

4Avem această încredere înaintea lui Dumnezeu prin Hristos. 5Nu că noi am fi în stare să gândim că ceva ar veni de la noi; puterea noastră vine de la Dumnezeu, 6care ne face pe noi slujitorii noului legământ, nu ai literei, ci ai Duhului, fiindcă litera ucide, însă Duhul dă viaţă.

7Iar dacă slujirea morţii,Sau: „slujirea care ducea la moarte”. săpată în piatră, a fost atât de măreaţă încât fiii lui Israel nu puteau privi faţa lui Moise din cauza slavei trecătoare, 8cu cât mai măreaţă şi mai slăvită nu va fi slujirea Duhului? 9Căci dacă slujirea care a adus pedeapsa a fost slăvită, cu cât mai mult o va întrece în slavă slujirea dreptăţii? 10Iar în această privinţă, ceea ce a fost slăvit atunci, nici măcar nu a fost slăvit, faţă de slava covârşitoare de acum. 11Căci dacă ceea ce era trecător a fost slăvit, cu mult mai mult este slăvit ceea ce nu piereLit.: „ceea ce rămâne”.!

12De aceea, fiindcă avem această nădejde, ne purtăm în toate pe faţă, 13nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţă, astfel încât fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător. 14Dar gândurile lor s-au împietrit. Fiindcă şi până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, rămâne acelaşi văl, care nu s-a mai ridicat, fiindcă este desfiinţat doar în Hristos. 15Până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, se aşterne un văl peste inimile lor, 16dar, de fiecare dată când cineva se întoarce spre Domnul, vălul este dat la o parte. 17Căci Domnul este Duhul şi oriunde este Duhul Domnului, acolo este libertate. 18Iar noi toţi, cu faţa descoperită, vedem ca într-o oglindă slava Domnului şi în acelaşi timp suntem schimbaţi într-o slavă tot mai mare, prin Duhul Domnului.

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]