Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
2

21M-am hotărât să nu mai vin la voi cu întristare, 2fiindcă dacă eu vă întristez, atunci cine să mă înveselească dacă nu cei pe care i-am întristat? 3Şi v-am scris aceasta ca, atunci când vin, să nu mă întristeze cei care trebuiau să mă bucure, încredinţat fiind, în ceea ce vă priveşte pe voi toţi, că bucuria mea este şi a voastră, a tuturor. 4V-am scris fiind foarte mâhnit şi îngrijorat, cu multe lacrimi, nu ca să fiţi întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea nespus de mare pe care o am pentru voi.

Iertarea celui păcătos

5Dacă cineva a adus întristare, nu m-a întristat doar pe mine, ci, măcar în parte, pe voi toţi, ca să nu spun mai mult. 6Este de ajuns pentru el pedeapsa dată de majoritatea adunării, 7aşa încât este mai bine să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie doborât de prea multă tristeţe. 8Vă îndemn deci să vă arătaţi mai mult iubirea faţă de el. 9De aceea v-am scris, ca să aflu din această încercare dacă sunteţi ascultători în toate. 10Pe cel pe care-l iertaţi voi îl iert şi eu. Iar ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, am făcut-o pentru voi în faţa lui Hristos, 11ca să nu fim înşelaţi de Satana, ale cărui gânduri le cunoaştem.

Misiunea în Macedonia

12Când am ajuns la Troas şi Domnul mi-a deschis o uşă pentru evanghelia lui Hristos, 13nu am avut pace în duhul meu, fiindcă nu l-am găsit pe fratele meu Tit şi, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat spre Macedonia.

14Mulţumire să-I fie adusă lui Dumnezeu, care ne duce la biruinţă în Hristos, şi care, prin noi, răspândeşte pretutindeni mireasma cunoaşterii Sale. 15Fiindcă înaintea lui Dumnezeu noi suntem mireasma lui Hristos, şi între cei care se mântuiesc, şi între cei care pier. 16Pentru unii suntem mireasma ce duce de la moarte spre moarte, iar pentru alţii mireasma ce duce de la viaţă spre viaţă. Şi cine este vrednic pentru acestea? 17Căci noi nu suntem ca cei mulţi care fac negoţSau: „strică”; ori: „diluează cuvântul”; ori: „îndoiesc cu apă cuvântul”. cu cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate din partea lui Dumnezeu şi înaintea lui Dumnezeu în Hristos.

3

Noul legământ şi vechiul legământ

31Începem iarăşi să ne recomandăm? Sau avem nevoie, ca alţii, de scrisori de recomandare pentru voi sau de la voi? 2Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. 3Căci este limpede că voi sunteţi scrisoarea lui Hristos, alcătuită şi scrisăLit.: „gravată”. nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor voastre.

4Avem această încredere înaintea lui Dumnezeu prin Hristos. 5Nu că noi am fi în stare să gândim că ceva ar veni de la noi; puterea noastră vine de la Dumnezeu, 6care ne face pe noi slujitorii noului legământ, nu ai literei, ci ai Duhului, fiindcă litera ucide, însă Duhul dă viaţă.

7Iar dacă slujirea morţii,Sau: „slujirea care ducea la moarte”. săpată în piatră, a fost atât de măreaţă încât fiii lui Israel nu puteau privi faţa lui Moise din cauza slavei trecătoare, 8cu cât mai măreaţă şi mai slăvită nu va fi slujirea Duhului? 9Căci dacă slujirea care a adus pedeapsa a fost slăvită, cu cât mai mult o va întrece în slavă slujirea dreptăţii? 10Iar în această privinţă, ceea ce a fost slăvit atunci, nici măcar nu a fost slăvit, faţă de slava covârşitoare de acum. 11Căci dacă ceea ce era trecător a fost slăvit, cu mult mai mult este slăvit ceea ce nu piereLit.: „ceea ce rămâne”.!

12De aceea, fiindcă avem această nădejde, ne purtăm în toate pe faţă, 13nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţă, astfel încât fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător. 14Dar gândurile lor s-au împietrit. Fiindcă şi până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, rămâne acelaşi văl, care nu s-a mai ridicat, fiindcă este desfiinţat doar în Hristos. 15Până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, se aşterne un văl peste inimile lor, 16dar, de fiecare dată când cineva se întoarce spre Domnul, vălul este dat la o parte. 17Căci Domnul este Duhul şi oriunde este Duhul Domnului, acolo este libertate. 18Iar noi toţi, cu faţa descoperită, vedem ca într-o oglindă slava Domnului şi în acelaşi timp suntem schimbaţi într-o slavă tot mai mare, prin Duhul Domnului.

4

Comoara din vasele de lut

41De aceea, având această slujire pe care am primit-o prin îndurarea Domnului, noi nu ne pierdem curajul. 2Dimpotrivă, am părăsit lucrurile ascunse şi ruşinoase, şi nici nu umblăm cu şiretenie, nici nu falsificăm cuvântul lui Dumnezeu, ci, arătând adevărul, ne recomandăm pe noi înşine conştiinţei fiecărui om înaintea lui Dumnezeu. 3Şi dacă evanghelia noastră rămâne sub un văl, ea este ascunsă pentru cei care pier, 4pentru necredincioşi, cărora dumnezeul lumii acesteia le-a orbit gândurile necredincioase, ca să nu înţeleagă lumina evangheliei slavei lui Hristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. 5Căci noi nu ne vestim pe noi înşine, ci pe Iisus Hristos Domnul, noi fiind slujitorii voştri pentru Iisus. 6Fiindcă Dumnezeu, cel care a spus: Să strălucească lumina din întuneric, este şi cel care a strălucit în inimile noastre, ca să lumineze cunoaşterea slavei lui Dumnezeu prin chipul lui Iisus Hristos.

7Purtăm această comoară în vase de lut, ca puterea nemărginită să fie a lui Dumnezeu şi nu de la noi. 8Suntem încolţiţi din toate părţile, dar nu suntem striviţi; suntem în impas, dar nu disperaţi; 9suntem persecutaţi, dar nu părăsiţi; 10purtăm întotdeauna în trupul nostru uciderea lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 11Căci noi, cei care trăim, suntem mereu daţi la moarte din cauza lui Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru muritor. 12Aşa încât în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13Noi avem acelaşi duh al credinţei despre care stă scris: Am crezut, de aceea am vorbit. Şi noi credem şi de aceea vorbim, 14ştiind că Cel care L-a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi împreună cu Iisus şi ne va aşeza împreună cu voi. 15Şi toate acestea sunt pentru voi, pentru ca, prisosind harul, să se înmulţească prin cât mai mulţi mulţumirile aduse pentru slava lui Dumnezeu.

Viaţa în credinţă

16De aceea nu ne pierdem curajul, ci dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se nimiceşte,Lit.: „se ofileşte”, „se putrezeşte”. cel lăuntric se înnoieşte din zi în zi. 17Pentru că încercarea noastră uşoară de acum ne pregăteşteLit.: „lucrează”. o nespus de mare şi veşnică slavă. 18Noi nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care se văd sunt trecătoare, iar cele care nu se văd sunt veşnice.