Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
5

51Căci ştim că, deşi cortul nostru va fi distrus, adică această casă pământească, avem o locuinţă de la Dumnezeu în ceruri, o casă veşnică şi nefăcută de mână omenească. 2De aceea suspinăm în coliba aceasta, dorind cu ardoare să ne înveşmântăm cu locuinţa noastră din cer, 3desigur, dacă vom fi găsiţi îmbrăcaţi, nu goi. 4Căci, fiind în acest cort, suspinăm împovăraţi: fiindcă nu vrem să ne dezbrăcăm, ci să ne îmbrăcăm, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. 5Cel care ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

6De aceea avem întotdeauna încredere şi ştim că, dacă locuim în trup, suntem departe de casă, de Domnul, 7fiindcă umblăm prin credinţă, nu prin ceea ce se vede. 8Avem încredere şi mai degrabă am vrea să plecăm din trup şi să locuim la Domnul. 9De aceea ne străduim să-I fim plăcuţi Lui, fie că rămânem în trup, fie că îl părăsim. 10Căci toţi trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare să fie răsplătit potrivit cu ceea ce a făcut pe când era în trup, fie bine, fie rău.

Taina împăcării cu Dumnezeu

11Cunoscând, aşadar, teama de Domnul, îi convingem pe oameni; Dumnezeu ne cunoaşte pe deplin şi sper că şi voi ne cunoaşteţi pe deplin în cugetul vostru. 12Nu ne recomandăm iar în faţa voastră, ci vă dăm prilejul să vă mândriţi cu noi, ca să aveţi răspuns în faţa celor ce se laudă cu ce se vede, nu cu inima. 13Dacă ne-am purtat nebuneşte, am făcut-o pentru Dumnezeu, iar dacă ne purtăm cu înţelepciune, o facem pentru voi. 14Căci iubirea lui Hristos ne obligă, deoarece socotim că unul singur a murit pentru toţi şi deci toţi au murit. 15Şi a murit pentru toţi, ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei.

16Aşadar, de acum înainte noi nu mai cunoaştem pe nimeni în felul oamenilor. Dacă L-am cunoscut pe Hristos în felul oamenilor, acum nu-L mai cunoaştem astfel. 17Dacă cineva este în Hristos, este o făpturăLit.: „creaţie”. nouă: lucrurile vechi au trecut şi iată s-au înnoit. 18Şi toate sunt de la Dumnezeu, cel care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi ne-a dat misiunea împăcării. 19Aşadar, Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neţinând seama de greşelile oamenilor şi încredinţându-ne cuvântul împăcării. 20Noi suntem deci solii lui Hristos, ca şi cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi: vă rugăm, pentru Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21Pe Cel care nu a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim, în El, dreptatea lui Dumnezeu.

6

Apostolatul lui Pavel

61Ca unii care lucrăm împreună cu El, vă rugăm deci să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu, 2căci El spune:

La timpul potrivit te-am ascultat

şi în ziua mântuirii te-am ajutat.

Iată, acum este timpul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii. 3Nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, ca să nu fie defăimată slujirea, 4ci ne arătăm în toate ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare în suferinţe, în nevoi şi strâmtorări, 5în bătăi, temniţe, răscoale, în trudă, vegheri şi posturi, 6prin curăţie, cunoaştere, îndelungă răbdare, bunăvoinţă, prin Duhul Sfânt, prin iubirea neprefăcută, 7prin cuvântul adevărului şi puterea lui Dumnezeu: prin armele dreptăţii, cele de atac şi cele de apărare, 8în cinste, dar şi în dispreţ, în defăimare cât şi în bunul renume; priviţi ca nişte înşelători, deşi suntem sinceri; 9ca nişte necunoscuţi, deşi suntem cunoscuţi; ca nişte muribunzi deşi, iată, trăim; ca nişte condamnaţi, deşi nu suntem încă daţi la moarte; 10ca nişte oameni întristaţi, dar întotdeauna veseli; ca nişte săraci, deşi îi îmbogăţim pe mulţi; ca unii care nu au nimic, deşi stăpânim totul.

11Corintenilor, v-am vorbit deschis, inima noastră s-a deschis larg. 12Nu inima noastră s-a închis pentru voi, ci dragostea voastră pentru noi. 13Vă vorbesc ca unor copii, răsplătiţi-ne la fel, deschideţi-vă şi voi!

Credincioşii sunt Templul lui Dumnezeu

14Nu vă înjugaţi în chip nepotrivit cu necredincioşii: ce legătură este între dreptate şi nelegiuire? Şi ce au în comun lumina şi întunericul? 15Ce înţelegere poate exista între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? 16Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Fiindcă noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, după cum a spus Dumnezeu:

Voi locui între ei şi voi umbla în mijlocul lor.

Eu voi fi Dumnezeul lor

şi ei vor fi poporul Meu.

17De aceea, ieşiţi din mijlocul lor

şi despărţiţi-vă de ei, spune Domnul,

nu vă atingeţi de ceea ce este necurat

şi Eu vă voi primi.

18Eu voi fi pentru voi Tată,

iar voi îmi veţi fi fii şi fiice,

spune Domnul cel Atotputernic.

7

71Preaiubiţilor, fiindcă avem aceste făgăduinţe, să ne curăţăm de orice întinare a trupului şi a duhului, şi să ne desăvârşim în sfinţenie, în teama de Dumnezeu.

2Deschideţi-vă inima faţă de noi! Nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am vătămat pe nimeni, nu am profitat de nimeni. 3Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, fiindcă am spus mai înainte că voi sunteţi în inima noastră, ca să murim şi să trăim împreună. 4Am mare încredere în voi şi mă mândresc mult cu voi: am avut parte din plin de mângâiere şi am fost copleşit de bucurie în toate încercările noastre.

Bucuria lui Pavel pentru pocăinţa corintenilor

5Căci şi după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre nu au găsit nici un pic de odihnă, ci am avut necazuri din toate părţile: din afară lupte, dinăuntru necazuri. 6Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit 7şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi; el ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră mare, suspinul vostru, râvna voastră pentru mine, ceea ce m-a bucurat şi mai mult. 8Şi chiar dacă v-am mâhnit cu scrisoarea, nu îmi pare rău. Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – deşi scrisoarea aceasta v-a întristat doar pentru o scurtă vreme – 9acum mă bucur, nu fiindcă aţi fost întristaţi, ci fiindcă întristarea v-a dus la căinţă. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu naşte o căinţă care duce la mântuire şi nimeni nu o regretă; dar întristarea lumii duce la moarte. 11Căci iată câtă râvnă a născut în voi tocmai această întristare de la Dumnezeu! Dar ce râvnă, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă aprinsă, cât zel, ce pedeapsă! În toate v-aţi dovedit curaţi în această privinţă! 12Însă dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a săvârşit nedreptatea, nici a celui care a suferit-o, ci ca să se arate râvna voastră pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 13Pentru aceasta am fost mângâiaţi.

Pe lângă această bucurie a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14Căci dacă m-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu m-am făcut de ruşine, ci, după cum în toate v-am spus adevărul, şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată. 15Iar iubirea lui pentru voi este şi mai mare când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de felul în care l-aţi primit, cu frică şi cutremur. 16Mă bucur că pot avea încredere în voi în toate privinţele.