Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
18

Conflicte în Corint

181După acestea Pavel a plecat din Atena şi a ajuns în Corint. 2Aici a întâlnit un iudeu pe nume Acvila, de origine din Pont, sosit de curând din Italia, şi pe soţia lui, Priscila, căci Claudiu poruncise ca toţi iudeii să părăsească Roma, şi a mers la ei. 3Pentru că aveau aceeaşi meserie, a rămas cu ei şi lucrau împreună la confecţionarea corturilor. 4În fiecare sâmbătă Pavel vorbea în sinagogă şi convingea atât iudei cât şi greci.

5După ce au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării cuvântului, mărturisind iudeilor că Iisus este Hristosul. 6Dar, cum iudeii i se împotriveau şi îl tot insultau, şi-a scuturat haina şi le-a zis: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat! De acum, mă voi duce la neamuri!” 7Şi s-a mutat de acolo în casa unui om pe nume Tit Iust, un temător de Dumnezeu, care locuia chiar lângă sinagogă. 8Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul – şi împreună cu el toată casa lui – şi mulţi dintre corinteni, când au auzit, au crezut şi s-au botezat. 9Domnul i-a apărut lui Pavel într-o viziune, noaptea, şi i-a zis: „Nu te teme, vorbeşte şi nu te opri, 10căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu te va atinge să-ţi facă rău, pentru că am mult popor în cetatea aceasta!” 11Astfel, Pavel a rămas în Corint vreme de un an şi şase luni şi i-a învăţat cuvântul lui Dumnezeu.

12Când Galion a devenit proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat într-un gând împotriva lui Pavel şi l-au adus în sala tribunalului, 13acuzându-l: „El e cel care îi face pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel împotriva Legii!” 14Pavel tocmai se pregătea să vorbească, când Galion le-a zis iudeilor: „Dacă era vorba de vreo nedreptate sau de vreo faptă rea, v-aş fi ascultat cum se cuvine, iudeilor. 15Dar dacă sunt pricini legate de învăţătură, de nume şi de Legea voastră, judecaţi-le singuri! Eu nu vreau să fiu judecător peste aşa ceva.” 16Şi i-a dat afară din sala tribunalului. 17Atunci, ei l-au luat, cu toţii, pe Sostene, conducătorul sinagogii, şi au început să-l bată chiar în faţa tribunalului. Dar lui Galion nu-i păsa.

Începutul misiunii în Efes

18Pavel a rămas cu fraţii din Corint o bună bucată de vreme, apoi şi-a luat rămas bun de la ei şi s-a îmbarcat să meargă în Siria, iar cu el au venit şi Priscila şi Acvila. Pavel îşi tunsese capul, în Kenchrea, din cauza unei juruinţe făcute mai dinainte. 19Când au ajuns în Efes, el s-a despărţit de tovarăşii săi şi a intrat în sinagogă începând să discute cu iudeii. 20Aceştia l-au rugat să rămână mai mult timp, dar el n-a acceptat, 21ci şi-a luat rămas bun de la ei şi le-a zis: „Mă voi întoarce aici, cu voia lui Dumnezeu” şi s-a îmbarcat din Efes. 22A ajuns în Cezareea, de unde s-a suit la Ierusalim să îi îmbrăţişeze pe fraţiLit.: „Biserica”. şi apoi a coborât spre Antiohia.

A treia călătorie misionară a lui Pavel

23După ce a petrecut o vreme în Antiohia, Pavel a plecat străbătând regiunea Galatiei şi Frigia, întărindu-i pe toţi ucenicii.

24Un iudeu pe nume Apolo, de neam din Alexandria, a venit şi el în Efes; el era un vorbitor bun, un om puternic în Scripturi. 25Fusese învăţat despre Calea Domnului şi vorbea cu duh înfocat, învăţând amănunţit cele despre Iisus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan. 26Apolo a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar Priscila şi Acvila, când l-au auzit, l-au luat acasă la ei şi i-au explicat mai amănunţit Calea lui Dumnezeu. 27Pentru că dorea să meargă în Ahaia, fraţii l-au încurajat şi au scris ucenicilor de acolo să-l primească. Când a ajuns, Apolo i-a ajutat mult pe cei ce deveniseră credincioşi prin har, 28pentru că îi înfrunta public pe iudei, cu hotărâre, dovedindu-le din Scripturi că Iisus este Hristosul.

19

Pavel, din nou, în Efes

191Pe când Apolo era în Corint, Pavel a străbătut regiunea muntoasă a Asiei şi a intrat în Efes, unde a găsit câţiva ucenici 2şi i-a întrebat: „Voi aţi primit Duhul Sfânt atunci când aţi crezut?” Ei însă i-au răspuns „Nici n-am auzit că există Duhul Sfânt.” 3Apoi le-a zis: „Ce botez aţi primit?”, iar ei i-au răspuns „Botezul lui Ioan.” 4Atunci Pavel le-a explicat: „Ioan a botezat poporul cu botezul pocăinţei, spunându-le să creadă în Cel ce vine după el, adică în Iisus”. 5Auzind aceasta, ei s-au botezat în Numele Domnului Iisus. 6Pavel şi-a pus mâinile peste ei, iar Duhul Sfânt a venit asupra lor şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească. 7Oamenii aceştia erau, de toţi, doisprezece la număr.

8Timp de trei luni, apoi, Pavel a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală discutând cu iudeii şi convingându-i despre Împărăţia lui Dumnezeu. 9Unii însă s-au împietrit şi n-au crezut şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii. Pavel s-a despărţit atunci de ei şi i-a luat pe ucenici cu sine; şi în fiecare zi discuta cu oamenii în şcoala lui Tiran, 10vreme de doi ani. Astfel, toţi locuitorii din Asia au auzit cuvântul Domnului, atât iudeii cât şi grecii.

Fiii lui Sceva

11Dumnezeu făcea minuni nemaîntâlnite prin mâinile lui Pavel, 12până acolo încât se aşterneau peste bolnavi batiste sau şorţuri care atinseseră trupul lui Pavel şi, astfel, bolile îi părăseau iar duhurile necurate ieşeau din ei. 13Nişte iudei exorcişti ambulanţi şi-au încercat şi ei mâna şi au chemat peste cei care aveau duhuri rele Numele lui Iisus zicând „Vă conjur în Numele lui Iisus, pe care-l vesteşte Pavel…” 14Cei care făceau aşa, erau cei şapte fii ai unui mare preot iudeu numit Sceva. 15Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine mai sunteţi?” 16şi omul acesta, care avea duhul rău, s-a năpustit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa hal că au fugit din casa aceea goi şi plini de răni. 17Toţi iudeii şi grecii care locuiau în Efes au auzit vestea şi i-a apucat pe toţi o mare frică şi Numele Domnului Iisus era preamărit. 18Mulţi dintre cei ce au crezut au venit şi şi-au mărturisit faptele pe faţă. 19La fel, mulţi dintre cei ce se ocupaseră cu vrăjitorii şi practici oculte şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor şi s-a socotit că preţul cărţilor se ridica la cincizeci de mii de arginţi. 20Astfel, cuvântul Domnului creştea cu putere şi se întărea.

21Când s-au terminat toate acestea, Pavel a hotărât, în Duhul Sfânt, să străbată Macedonia şi Ahaia şi să meargă apoi la Ierusalim, zicând: „După ce ajung acolo trebuie să văd şi Roma”. 22A trimis deci în Macedonia, pe doi dintre cei ce-l ajutau, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas o vreme în Asia.

Răscoala din Efes

23În timpul acesta s-a făcut o mare tulburare cu privire la Cale. 24Un anume Dimitrie, argintar care confecţiona temple artizanale din argint pentru zeiţa Artemis şi aducea meşterilor săi un câştig însemnat, 25i-a strâns pe aceştia împreună cu alţi lucrători din aceeaşi breaslă şi le-a zis: „Oameni buni, ştiţi că din meseria asta ne scoatem bunăstarea 26şi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia acest Pavel îi convinge şi îi întoarce pe foarte mulţi, zicând că zeii făcuţi de mâinile oamenilor nu sunt zei adevăraţi. 27Nu suntem doar în primejdie ca meseria noastră să fie dispreţuită, ci şi ca templul marii noastre zeiţe Artemis să fie privit ca un nimic. Şi se va ajunge ca măreţia ei, a celei căreia i se închină întreaga Asie şi toată lumea, să fie nimicită de tot!”

28Pe când îl ascultau, ei s-au umplut de furie şi au început să strige „Mare e Artemisa efesenilor!” 29Cetatea s-a umplut de tulburare şi confuzie. Au năvălit într-un gând în arena teatrului şi i-au înşfăcat pe macedonenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii lui Pavel. 30Pavel a vrut să iasă în faţa mulţimii dar ucenicii nu l-au lăsat. 31Unii din prefecţii Asiei, care îi erau prieteni, au trimis şi ei să-l roage să nu se ducă în teatru. 32Unii strigau ceva, alţii altceva, toată adunarea era încurcată şi mulţi nici nu ştiau de ce se adunaseră acolo. 33Cei din mulţime i-au explicat cum stăteau lucrurile unuia, Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în faţă. Alexandru şi-a întins mâna şi a dorit să se apere înaintea poporului. 34Dar când ei au înţeles că este iudeu, s-a iscat un zgomot ca o singură voce din toate piepturile şi au strigat aproape două ore: „Mare este Artemisa efesenilor!” 35Secretarul oraşului a liniştit însă mulţimea zicând: „Efeseni, cine nu ştie că cetatea Efesului este păzitoarea templului marii Artemise şi a statuii ei căzute din ceruri? 36De vreme ce nimeni nu poate tăgădui aceste lucruri, se cuvine să vă stăpâniţi şi nu faceţi nimic nechibzuit, 37căci i-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici jefuitori de temple, nici n-au batjocorit-o pe zeiţa noastră. 38Dacă Dimitrie şi meşterii care sunt cu el au vreo acuzaţie împotriva lor, tribunalul e deschis şi sunt proconsuli, să facă acolo plângere unii împotriva altora! 39Iar dacă există şi vreo altă pricină, se va hotărî într-o adunare potrivit legii. 40Noi însă suntem în primejdie să fim învinuiţi de răzvrătire pentru ce s-a întâmplat astăzi, pentru că nu avem nici un temei ca să justificăm tulburarea aceasta.” 41Şi, zicând aceste cuvinte, a trimis acasă adunarea.

20

Încurajarea Bisericii prin învierea lui Eutih

201Când a încetat tulburarea, Pavel i-a chemat pe ucenici, i-a încurajat şi i-a îmbrăţişat, apoi a plecat în Macedonia. 2A străbătut regiunea, încurajându-i pe fraţi cu multe sfaturi, şi a ajuns în Grecia, 3unde a rămas trei luni. Voia să se îmbarce spre Siria dar, când iudeii au pus la cale un complot împotriva lui, a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4Împreună cu el mai călătoreau şi Sopater, fiul lui Pir din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia. 5Aceştia au mers înaintea noastră şi ne-au aşteptat la Troas. 6După zilele sărbătorii Azimelor ne-am îmbarcat din Filipi şi am mers la ei, la Troas, cale de cinci zile, şi am rămas acolo alte şapte zile.

7În prima zi a săptămânii eram adunaţi să frângem pâinea şi Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea cu ucenicii, iar cuvântarea lui s-a prelungit până la miezul nopţii. 8În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumânări. 9Un tânăr pe nume Eutih stătea aşezat pe marginea ferestrei şi era tot mai copleşit de somn, în timpul vorbirii îndelungi a lui Pavel; adormind de-a-binelea, el a căzut de la etajul al treilea şi, când l-au ridicat, era mort. 10Pavel s-a coborât şi s-a aplecat asupra lui, l-a luat în braţe şi le-a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”. 11S-a ridicat, apoi, a frânt pâinea şi a mâncat şi a vorbit încă mult timp, până în zori, când a plecat. 12Tânărul a fost adus viu iar ei s-au bucurat peste măsură.

Despărţirea de prezbiterii din Efes

13Noi ne-am suit în corabie înaintea lui Pavel şi am plecat spre Assos, unde trebuia să-l luăm şi pe el, după cum ne înţeleseserăm, pentru că el dorise să călătorească pe uscat. 14Când ne-a întâlnit la Assos, l-am luat cu noi şi am mers la Mitilene. 15De acolo am navigat a doua zi ajungând până în dreptul insulei Chios, iar în cealaltă zi am trecut pe lângă Samos, ca în următoarea zi să ajungem în Milet. 16Pavel era hotărât să continue călătoria fără să ne oprim la Efes, ca să nu întârzie prin Asia, pentru că se grăbea să fie în Ierusalim, dacă se poate, de ziua Cincizecimii.

17Astfel, din Milet a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18Când au sosit, el le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în tot timpul acesta, din prima zi când am ajuns în Asia, până acum. 19Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi prin multe încercări în care am ajuns datorită uneltirilor iudeilor. 20Nu am lăsat deoparte nimic din ceea ce vă era de folos, nici în vestire nici în învăţătură, atât în public cât şi în casele voastre, 21ci am mărturisit şi iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Iisus. 22Iată că, acum, sunt călăuzitLit.: „legat”. de Duhul Sfânt să merg la Ierusalim fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo – 23decât că, aşa cum Duhul Sfânt îmi mărturiseşte prin cetăţi, ştiu că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24Dar nu mă gândesc deloc la viaţa mea, nici la preţul ei, ci cum să-mi închei drumul şi slujirea pe care le-am primit de la Domnul Iisus, ca să mărturisesc evanghelia harului lui Dumnezeu.

25Şi acum, iată, ştiu că nu mă veţi mai vedea, voi toţi cei printre care am trăit vestind Împărăţia lui Dumnezeu. 26De aceea, vă declar astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27Nu am lăsat nimic deoparte ci v-am vestit toată voia lui Dumnezeu. 28Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a aşezat Duhul Sfânt păzitori, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi cruzi care nu vor cruţa turma, 30se vor ridica dintre voi oameni care vor da învăţături rătăcite ca să-i tragă pe ucenici după ei. 31De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, şi ziua şi noaptea nu am încetat să vă îndemn pe fiecare, cu lacrimi. 32Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. 33Nu am poftit nimic de la nimeni, nici argint, nici aur, nici îmbrăcăminte. 34Ştiţi voi înşivă că am muncit cu aceste mâini ale mele şi pentru nevoile mele şi pentru cele ale tovarăşilor mei. 35V-am arătat în toate că trebuie să vă osteniţi să-i ajutaţi pe cei slabi şi că trebuie să vă aduceţi aminte de cuvântul Domnului Iisus care zicea: Mai fericit eşti când dai decât atunci când iei.”

36Spunând aceste cuvinte, Pavel a îngenuncheat împreună cu ei toţi şi s-a rugat. 37Au început să plângă toţi pe umărul lui, cu multă jale, şi l-au îmbrăţişat, sărutându-l. 38Erau îndureraţi mai ales de cuvântul pe care li-l spusese, că nu se vor mai vedea. Şi l-au condus până la corabie.