Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
19

Pavel, din nou, în Efes

191Pe când Apolo era în Corint, Pavel a străbătut regiunea muntoasă a Asiei şi a intrat în Efes, unde a găsit câţiva ucenici 2şi i-a întrebat: „Voi aţi primit Duhul Sfânt atunci când aţi crezut?” Ei însă i-au răspuns „Nici n-am auzit că există Duhul Sfânt.” 3Apoi le-a zis: „Ce botez aţi primit?”, iar ei i-au răspuns „Botezul lui Ioan.” 4Atunci Pavel le-a explicat: „Ioan a botezat poporul cu botezul pocăinţei, spunându-le să creadă în Cel ce vine după el, adică în Iisus”. 5Auzind aceasta, ei s-au botezat în Numele Domnului Iisus. 6Pavel şi-a pus mâinile peste ei, iar Duhul Sfânt a venit asupra lor şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească. 7Oamenii aceştia erau, de toţi, doisprezece la număr.

8Timp de trei luni, apoi, Pavel a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală discutând cu iudeii şi convingându-i despre Împărăţia lui Dumnezeu. 9Unii însă s-au împietrit şi n-au crezut şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii. Pavel s-a despărţit atunci de ei şi i-a luat pe ucenici cu sine; şi în fiecare zi discuta cu oamenii în şcoala lui Tiran, 10vreme de doi ani. Astfel, toţi locuitorii din Asia au auzit cuvântul Domnului, atât iudeii cât şi grecii.

Fiii lui Sceva

11Dumnezeu făcea minuni nemaîntâlnite prin mâinile lui Pavel, 12până acolo încât se aşterneau peste bolnavi batiste sau şorţuri care atinseseră trupul lui Pavel şi, astfel, bolile îi părăseau iar duhurile necurate ieşeau din ei. 13Nişte iudei exorcişti ambulanţi şi-au încercat şi ei mâna şi au chemat peste cei care aveau duhuri rele Numele lui Iisus zicând „Vă conjur în Numele lui Iisus, pe care-l vesteşte Pavel…” 14Cei care făceau aşa, erau cei şapte fii ai unui mare preot iudeu numit Sceva. 15Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine mai sunteţi?” 16şi omul acesta, care avea duhul rău, s-a năpustit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa hal că au fugit din casa aceea goi şi plini de răni. 17Toţi iudeii şi grecii care locuiau în Efes au auzit vestea şi i-a apucat pe toţi o mare frică şi Numele Domnului Iisus era preamărit. 18Mulţi dintre cei ce au crezut au venit şi şi-au mărturisit faptele pe faţă. 19La fel, mulţi dintre cei ce se ocupaseră cu vrăjitorii şi practici oculte şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor şi s-a socotit că preţul cărţilor se ridica la cincizeci de mii de arginţi. 20Astfel, cuvântul Domnului creştea cu putere şi se întărea.

21Când s-au terminat toate acestea, Pavel a hotărât, în Duhul Sfânt, să străbată Macedonia şi Ahaia şi să meargă apoi la Ierusalim, zicând: „După ce ajung acolo trebuie să văd şi Roma”. 22A trimis deci în Macedonia, pe doi dintre cei ce-l ajutau, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas o vreme în Asia.

Răscoala din Efes

23În timpul acesta s-a făcut o mare tulburare cu privire la Cale. 24Un anume Dimitrie, argintar care confecţiona temple artizanale din argint pentru zeiţa Artemis şi aducea meşterilor săi un câştig însemnat, 25i-a strâns pe aceştia împreună cu alţi lucrători din aceeaşi breaslă şi le-a zis: „Oameni buni, ştiţi că din meseria asta ne scoatem bunăstarea 26şi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia acest Pavel îi convinge şi îi întoarce pe foarte mulţi, zicând că zeii făcuţi de mâinile oamenilor nu sunt zei adevăraţi. 27Nu suntem doar în primejdie ca meseria noastră să fie dispreţuită, ci şi ca templul marii noastre zeiţe Artemis să fie privit ca un nimic. Şi se va ajunge ca măreţia ei, a celei căreia i se închină întreaga Asie şi toată lumea, să fie nimicită de tot!”

28Pe când îl ascultau, ei s-au umplut de furie şi au început să strige „Mare e Artemisa efesenilor!” 29Cetatea s-a umplut de tulburare şi confuzie. Au năvălit într-un gând în arena teatrului şi i-au înşfăcat pe macedonenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii lui Pavel. 30Pavel a vrut să iasă în faţa mulţimii dar ucenicii nu l-au lăsat. 31Unii din prefecţii Asiei, care îi erau prieteni, au trimis şi ei să-l roage să nu se ducă în teatru. 32Unii strigau ceva, alţii altceva, toată adunarea era încurcată şi mulţi nici nu ştiau de ce se adunaseră acolo. 33Cei din mulţime i-au explicat cum stăteau lucrurile unuia, Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în faţă. Alexandru şi-a întins mâna şi a dorit să se apere înaintea poporului. 34Dar când ei au înţeles că este iudeu, s-a iscat un zgomot ca o singură voce din toate piepturile şi au strigat aproape două ore: „Mare este Artemisa efesenilor!” 35Secretarul oraşului a liniştit însă mulţimea zicând: „Efeseni, cine nu ştie că cetatea Efesului este păzitoarea templului marii Artemise şi a statuii ei căzute din ceruri? 36De vreme ce nimeni nu poate tăgădui aceste lucruri, se cuvine să vă stăpâniţi şi nu faceţi nimic nechibzuit, 37căci i-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici jefuitori de temple, nici n-au batjocorit-o pe zeiţa noastră. 38Dacă Dimitrie şi meşterii care sunt cu el au vreo acuzaţie împotriva lor, tribunalul e deschis şi sunt proconsuli, să facă acolo plângere unii împotriva altora! 39Iar dacă există şi vreo altă pricină, se va hotărî într-o adunare potrivit legii. 40Noi însă suntem în primejdie să fim învinuiţi de răzvrătire pentru ce s-a întâmplat astăzi, pentru că nu avem nici un temei ca să justificăm tulburarea aceasta.” 41Şi, zicând aceste cuvinte, a trimis acasă adunarea.