Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
20

Încurajarea Bisericii prin învierea lui Eutih

201Când a încetat tulburarea, Pavel i-a chemat pe ucenici, i-a încurajat şi i-a îmbrăţişat, apoi a plecat în Macedonia. 2A străbătut regiunea, încurajându-i pe fraţi cu multe sfaturi, şi a ajuns în Grecia, 3unde a rămas trei luni. Voia să se îmbarce spre Siria dar, când iudeii au pus la cale un complot împotriva lui, a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4Împreună cu el mai călătoreau şi Sopater, fiul lui Pir din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia. 5Aceştia au mers înaintea noastră şi ne-au aşteptat la Troas. 6După zilele sărbătorii Azimelor ne-am îmbarcat din Filipi şi am mers la ei, la Troas, cale de cinci zile, şi am rămas acolo alte şapte zile.

7În prima zi a săptămânii eram adunaţi să frângem pâinea şi Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea cu ucenicii, iar cuvântarea lui s-a prelungit până la miezul nopţii. 8În camera de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumânări. 9Un tânăr pe nume Eutih stătea aşezat pe marginea ferestrei şi era tot mai copleşit de somn, în timpul vorbirii îndelungi a lui Pavel; adormind de-a-binelea, el a căzut de la etajul al treilea şi, când l-au ridicat, era mort. 10Pavel s-a coborât şi s-a aplecat asupra lui, l-a luat în braţe şi le-a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”. 11S-a ridicat, apoi, a frânt pâinea şi a mâncat şi a vorbit încă mult timp, până în zori, când a plecat. 12Tânărul a fost adus viu iar ei s-au bucurat peste măsură.

Despărţirea de prezbiterii din Efes

13Noi ne-am suit în corabie înaintea lui Pavel şi am plecat spre Assos, unde trebuia să-l luăm şi pe el, după cum ne înţeleseserăm, pentru că el dorise să călătorească pe uscat. 14Când ne-a întâlnit la Assos, l-am luat cu noi şi am mers la Mitilene. 15De acolo am navigat a doua zi ajungând până în dreptul insulei Chios, iar în cealaltă zi am trecut pe lângă Samos, ca în următoarea zi să ajungem în Milet. 16Pavel era hotărât să continue călătoria fără să ne oprim la Efes, ca să nu întârzie prin Asia, pentru că se grăbea să fie în Ierusalim, dacă se poate, de ziua Cincizecimii.

17Astfel, din Milet a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18Când au sosit, el le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în tot timpul acesta, din prima zi când am ajuns în Asia, până acum. 19Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi prin multe încercări în care am ajuns datorită uneltirilor iudeilor. 20Nu am lăsat deoparte nimic din ceea ce vă era de folos, nici în vestire nici în învăţătură, atât în public cât şi în casele voastre, 21ci am mărturisit şi iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Iisus. 22Iată că, acum, sunt călăuzitLit.: „legat”. de Duhul Sfânt să merg la Ierusalim fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo – 23decât că, aşa cum Duhul Sfânt îmi mărturiseşte prin cetăţi, ştiu că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24Dar nu mă gândesc deloc la viaţa mea, nici la preţul ei, ci cum să-mi închei drumul şi slujirea pe care le-am primit de la Domnul Iisus, ca să mărturisesc evanghelia harului lui Dumnezeu.

25Şi acum, iată, ştiu că nu mă veţi mai vedea, voi toţi cei printre care am trăit vestind Împărăţia lui Dumnezeu. 26De aceea, vă declar astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27Nu am lăsat nimic deoparte ci v-am vestit toată voia lui Dumnezeu. 28Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a aşezat Duhul Sfânt păzitori, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi cruzi care nu vor cruţa turma, 30se vor ridica dintre voi oameni care vor da învăţături rătăcite ca să-i tragă pe ucenici după ei. 31De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, şi ziua şi noaptea nu am încetat să vă îndemn pe fiecare, cu lacrimi. 32Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. 33Nu am poftit nimic de la nimeni, nici argint, nici aur, nici îmbrăcăminte. 34Ştiţi voi înşivă că am muncit cu aceste mâini ale mele şi pentru nevoile mele şi pentru cele ale tovarăşilor mei. 35V-am arătat în toate că trebuie să vă osteniţi să-i ajutaţi pe cei slabi şi că trebuie să vă aduceţi aminte de cuvântul Domnului Iisus care zicea: Mai fericit eşti când dai decât atunci când iei.”

36Spunând aceste cuvinte, Pavel a îngenuncheat împreună cu ei toţi şi s-a rugat. 37Au început să plângă toţi pe umărul lui, cu multă jale, şi l-au îmbrăţişat, sărutându-l. 38Erau îndureraţi mai ales de cuvântul pe care li-l spusese, că nu se vor mai vedea. Şi l-au condus până la corabie.