Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
25

Pavel înaintea lui Festus

251Astfel, la trei zile după ce a ajuns în provincie, Festus a urcat din Cezareea la Ierusalim. 2Marii preoţi şi iudeii de seamă au venit înaintea lui să-l acuze pe Pavel şi l-au rugat 3să le facă o favoare şi să-l trimită la Ierusalim; ei însă puneau la cale un complot ca să-l ucidă pe drum. 4Dar Festus le-a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi el însuşi va trebui să plece acolo, cât de curând. 5„Cei mai de vază dintre voi”, le-a zis el, „să coboare şi, dacă este ceva nelalocul lui cu acest om, să-l acuze!”

6Festus a mai stat la ei vreo opt sau zece zile, apoi a coborât la Cezareea, iar în ziua următoare s-a aşezat pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel. 7Când a sosit, iudeii care coborâseră din Ierusalim l-au înconjurat aducându-i multe învinuiri grele, pe care nu le puteau dovedi. 8Pavel s-a apărat: „Eu n-am păcătuit nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului!” 9Festus însă, dorind să le facă iudeilor o favoare, i-a răspuns lui Pavel: „Vrei să urci la Ierusalim şi să fii judecat acolo, înaintea mea, cu privire la lucrurile acestea?” 10Pavel, atunci, i-a zis: „Eu vreau să stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Nu le-am greşit cu nimic iudeilor aşa cum bine ştii şi tu. 11Iar dacă am greşit şi am făcut ceva vrednic de moarte, nu mi-e teamă să mor; dar, dacă nu este adevărată nici una din acuzaţiile lor, nimeni nu mă poate preda lor. Fac apel la Cezar!” 12După ce Festus s-a consultat cu sfetnicii săi, i-a răspuns: „Ai făcut apel la Cezar, înaintea Cezarului vei merge!”

13După câteva zile, regele Agripa şi Berenice au sosit în Cezareea ca să îl salute pe Festus. 14După ce au petrecut multe zile acolo, Festus i-a prezentat regelui lucrurile privitoare la Pavel şi i-a zis: „Omul acesta a fost lăsat de Felix în lanţuri 15şi când am fost în Ierusalim s-au înfăţişat marii preoţi şi bătrânii iudeilor cerându-mi să-l condamn. 16Le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să predea pe cineva înainte ca acuzatul să-şi întâlnească acuzatorii şi să se apere cu privire la învinuiri. 17S-au adunat aici, aşadar, şi fără amânare, m-am aşezat pe scaunul de judecător şi am poruncit să fie adus acest om. 18Acuzatorii s-au strâns în jurul lui, dar nu i-au adus nici o învinuire gravă, cum m-aş fi aşteptat. 19Aveau împotriva lui doar nişte pricini legate de credinţele neamului lor şi de un oarecare Iisus, care a murit, dar despre care Pavel spune că este viu. 20Nefiind bine lămurit despre pricinile acestea, l-am întrebat dacă nu ar vrea să meargă la Ierusalim să fie judecat acolo în legătură cu ele. 21Însă, dacă Pavel a făcut apel la Cezar, ca să fie păzit şi dus la Împărat pentru judecată, am poruncit să fie pus sub pază până îl voi trimite Cezarului.” 22Atunci Agripa i-a spus lui Festus: „Aş vrea să-l ascult şi eu pe omul acesta.” Festus i-a răspuns: „Îl vei auzi chiar mâine.”

23Astfel, a doua zi, au venit Agripa şi Berenice, cu mare fast, şi au intrat în sala de judecată împreună cu comandanţii şi bărbaţii de frunte ai cetăţii, iar Festus a poruncit să fie adus Pavel. 24Festus a spus: „Rege Agripa şi voi toţi, bărbaţi adunaţi aici de faţă, priviţi-l pe acela pentru care toată mulţimea iudeilor m-a implorat şi aici şi în Ierusalim strigând că un astfel de om nu merită să trăiască! 25Pentru că eu însumi nu am găsit că ar fi făcut ceva vrednic de moarte şi pentru că el însuşi a cerut să meargă înaintea Împăratului, am hotărât să-l trimit. 26Dar, pentru că nu am ce să scriu Împăratului meu, cu limpezime, l-am adus înaintea voastră şi, mai cu seamă, înaintea ta, rege Agripa, ca în urma judecăţii voastre să am ce să scriu. 27Căci eu aşa cred, că ar fi lipsit de noimă, să îi trimit un întemniţat fără să arăt şi ce acuzaţii i se aduc.”

26

Pavel înaintea regelui Agripa: apelul la Cezar

261Agripa i-a spus lui Pavel: „Poţi să-ţi prezinţi apărarea!” Atunci Pavel a întins braţul şi a început să vorbească: 2„Rege Agripa, mă socotesc fericit că pot să mă apăr astăzi înaintea ta cu privire la toate acuzaţiile iudeilor, 3pentru că tu le cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi certurile. De aceea, te rog, fii îngăduitor şi ascultă-mă! 4Viaţa mea, încă din primele zile ale tinereţii mele, în neamul meu şi în Ierusalim, este cunoscută de toţi iudeii. 5Ei mă ştiu de multă vreme, dacă vor să dea mărturie, căci am trăit ca fariseu în cea mai strictă grupare a religiei noastre. 6Şi acum stau aici să fiu judecat pentru nădejdea făgăduinţei făcute de Dumnezeu părinţilor noştri, 7pentru care cele douăsprezece seminţii ale noastre slujesc fără încetare, zi şi noapte, nădăjduind să ajungă la ea. Pentru această nădejde sunt eu acuzat de iudei, o, rege Agripa! 8De ce vă gândiţi că e de necrezut ca Dumnezeu să învie morţii? 9Şi eu, e adevărat, credeam că trebuie să fac multe împotriva Numelui lui Iisus din Nazaret 10şi chiar am făcut în Ierusalim, când i-am închis în temniţă pe mulţi dintre sfinţi cu puterea primită de la marii preoţi, când mi-am dat şi eu încuviinţarea să fie ucişi. 11I-am pedepsit adesea în toate sinagogile, îi sileam să blesteme şi, tot mai aprins de furie, îi urmăream până şi în cetăţile din afara ţării.

12Aşa am ajuns să călătoresc chiar şi la Damasc cu putere şi scrisori de la marii preoţi, când, 13la amiază, am văzut pe drum o lumină din cer mai strălucitoare decât a soarelui, o, rege, care a luminat împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei de drum. 14Am căzut cu toţii la pământ iar eu am auzit un glas care îmi zicea în limba ebraică: Saule, Saule, pentru ce mă persecuţi? E greu, nu-i aşa, să loveşti cu piciorul în vârful unei ţepuşe! 15Eu i-am răspuns: Cine eşti tu, Doamne? iar el mi-a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigoneşti. 16Dar, scoală-te şi stai în picioare; m-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor al meu aşa cum m-ai văzut acum şi cum mă vei mai vedea. 17Te voi alege din mijlocul poporului tău şi te voi scăpa de neamurile la care te trimit 18ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi prin credinţa în Mine.

19Ca urmare, rege Agripa, nu am vrut să nu ascult de viziunea cerească, 20ci le-am vestit să se pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţă, mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim şi celor din toată ţara Iudeii, ca şi neamurilor. 21Din cauza aceasta iudeii m-au prins pe când eram în Templu şi au încercat să mă ucidă. 22Dar, fiind ajutat de Dumnezeu până în ziua aceasta, am ajuns să stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari, fără să spun nimic altceva decât că ceea ce au spus profeţii şi Moise, se va împlini: 23Hristosul avea să pătimească şi să învie cel dintâi dintre cei morţi şi să vestească lumină poporului şi neamurilor!”

24Pe când Pavel se apăra astfel, Festus i-a zis cu glas puternic: „Pavel, ţi-ai ieşit din minţi! Învăţătura ta multă te duce la nebunie!” 25Iar Pavel i-a spus: „Nu mi-am ieşit din minţi, preaputernice Festus, ci rostesc cuvinte adevărate şi cumpătate. 26De fapt, regele cunoaşte lucrurile acestea şi de aceea am vorbit cu îndrăzneală înaintea lui, fiind convins că nimic nu îi este străin, pentru că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat într-un colţ uitat de lume! 27Crezi tu în profeţi, rege Agripa? Ştiu sigur că da!” 28Iar Agripa i-a răspuns: „Încă puţin şi mă vei convinge să devin şi creştin!” 29Iar Pavel i-a zis: „Puţin sau mult, oricum ar fi, eu mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fie aşa ca mine, dar fără lanţurile acestea!”

30Atunci regele s-a ridicat, iar cu el şi guvernatorul. Tot aşa, Berenice şi toţi cei ce fuseseră aşezaţi împreună cu ei. 31Pe când se îndepărtau, au început să discute unii cu alţii şi ziceau: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri.” 32Agripa i-a spus lui Festus: „I s-ar fi putut da drumul omului acestuia, dacă nu făcea apel la Cezar.”

27

Călătoria la Roma; naufragiul în Malta

271Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, Pavel şi alţi câţiva întemniţaţi au fost daţi în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta numită Imperială. 2La Adramit, ne-am urcat într-o corabie care urma să plece în ţinuturile Asiei şi ne-am pornit la drum, cu noi fiind şi Aristarh Macedoneanul, din Tesalonic. 3A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, purtându-se cu omenie faţă de Pavel, i-a îngăduit să meargă la prietenii lui, ca să aibă grijă de el. 4Am părăsit apoi locul acela şi, din cauză că vânturile băteau împotrivă, am pornit să navigăm pe lângă Cipru. 5După ce am străbătut marea Ciliciei şi Pamfiliei am ajuns la Mira, în Licia. 6Aici, centurionul a găsit o corabie alexandrină care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe ea. 7Am mers foarte încet vreme de mai multe zile, până ce, cu multă greutate, am ajuns la Cnid; fiindcă vântul nu ne slăbea, am navigat de-a lungul Cretei, pe lângă Salmona, 8am trecut foarte greu de ea şi am sosit într-un loc numit Portul Bun, în apropierea căruia era cetatea Lasea.

9Trecuse destul de mult timp şi călătoria devenise nesigură, trecuserăm chiar şi de vremea postului, şi din cauza aceasta, Pavel i-a sfătuit aşa: 10„Oameni buni, după cum văd eu, drumul acesta va fi dificil şi cu multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.” 11Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. 12Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest.

13Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm. 14Nu după mult timp însă, a pornit să sufle dinspre Creta Euraculon, un vânt puternic ca un uragan. 15Corabia a fost prinsă de furtună şi, nemaiputând face faţă, ne-am lăsat duşi în voia vântului. 16Am trecut repede pe lângă capul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut păstra barca de salvare. 17Au ridicat-o şi au încins apoi corabia cu funii ajutătoare, pe dedesubt. Pentru că se temeau să nu fie împinşi spre nisipurile Sirtei, au coborât pânzele şi s-au lăsat aşa, duşi de vânt. 18Eram izbiţi puternic de valuri şi, astfel, a doua zi au început să arunce încărcătura corăbiei. 19În a treia zi au aruncat cu mâinile lor şi uneltele corăbiei. 20Cum nu se mai văzuseră nici soarele nici stelele, de mai multe zile, iar furtuna era tot mai ameninţătoare, am ajuns să pierdem orice speranţă de scăpare.

21Oamenii erau flămânzi de mai multe zile şi atunci Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultaţi şi să nu plecăm din Creta şi am fi fost scutiţi acum de necazul acesta şi de pierderi. 22Dar vă îndemn: fiţi cu inimă bună! Nu vom pierde nimic, doar corabia, nici un suflet omenesc nu va pieri dintre noi. 23Căci în noaptea aceasta mi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, al Dumnezeului căruia mă închin eu şi al căruia sunt, 24şi el mi-a zis: Pavel, nu te teme, tu trebuie să te înfăţişezi înaintea Cezarului şi, iată, Dumnezeu îţi dăruieşte viaţa tuturor celor ce sunt pe corabie împreună cu tine! 25De aceea, prindeţi curaj, oameni buni! Eu mă încred în Dumnezeu că va fi, cu-adevărat, aşa cum mi-a spus El. 26Şi, iată, trebuie să dăm de vreo insulă!”

27Era a paisprezecea noapte de când eram purtaţi de vânt prin Adriatica şi, pe la miezul nopţii, corăbierii au simţit că se apropie de pământ. 28Au aruncat frânghia şi au măsurat treizeci şi şapte de metri, apoi au navigat mai departe şi au măsurat din nou, găsind douăzeci şi şapte de metri. 29Temându-se să nu se izbească de stânci corabia, au aruncat patru ancore la pupa şi se rugau să se facă ziuă. 30Corăbierii au încercat să fugă din corabie şi coborau barca de salvare, sub motiv că vor să arunce ancorele şi la prora. 31Atunci Pavel a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi!”, 32iar soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.

33Înainte de ivirea zorilor, Pavel i-a sfătuit pe toţi să mănânce şi le-a zis: „Astăzi este a paisprezecea zi de când continuaţi să vă îngrijoraţi şi nu aţi mâncat nimic. 34De aceea, vă rog, luaţi ceva de mâncare, căci va fi spre salvarea voastră şi nici un fir de păr nu vi se va pierde, nici unuia dintre voi.” 35Zicându-le acestea, a luat pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36Toţi au fost încurajaţi şi au mâncat. 37Cu toţii, eram în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare, peste bord.

39Când s-a făcut ziuă, nu vedeau încă pământul, dar unii au recunoscut un golf cu maluri nisipoase şi doreau să poată ajunge acolo cu corabia. 40Au dezlegat ancorele, lăsându-le în mare şi, în acelaşi timp, au desfăcut funiile cârmei, au înălţat pânza mică în bătaia vântului şi au început să se îndrepte spre ţărm. 41Au ajuns însă pe un val de nisip, între doi curenţi, iar corabia s-a înţepenit. Prora s-a înfipt în nisip şi a rămas nemişcată, iar pupa se sfărâma sub loviturile valurilor. 42Soldaţii s-au sfătuit atunci să-i ucidă pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43Dar centurionul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce în apă şi să ajungă primii la ţărm. 44Cei rămaşi s-au pus unii pe scânduri şi alţii pe alte resturi ale corăbiei şi, astfel, până la urmă, s-au salvat toţi şi au ajuns la ţărm.