Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
27

Călătoria la Roma; naufragiul în Malta

271Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, Pavel şi alţi câţiva întemniţaţi au fost daţi în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta numită Imperială. 2La Adramit, ne-am urcat într-o corabie care urma să plece în ţinuturile Asiei şi ne-am pornit la drum, cu noi fiind şi Aristarh Macedoneanul, din Tesalonic. 3A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, purtându-se cu omenie faţă de Pavel, i-a îngăduit să meargă la prietenii lui, ca să aibă grijă de el. 4Am părăsit apoi locul acela şi, din cauză că vânturile băteau împotrivă, am pornit să navigăm pe lângă Cipru. 5După ce am străbătut marea Ciliciei şi Pamfiliei am ajuns la Mira, în Licia. 6Aici, centurionul a găsit o corabie alexandrină care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe ea. 7Am mers foarte încet vreme de mai multe zile, până ce, cu multă greutate, am ajuns la Cnid; fiindcă vântul nu ne slăbea, am navigat de-a lungul Cretei, pe lângă Salmona, 8am trecut foarte greu de ea şi am sosit într-un loc numit Portul Bun, în apropierea căruia era cetatea Lasea.

9Trecuse destul de mult timp şi călătoria devenise nesigură, trecuserăm chiar şi de vremea postului, şi din cauza aceasta, Pavel i-a sfătuit aşa: 10„Oameni buni, după cum văd eu, drumul acesta va fi dificil şi cu multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.” 11Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. 12Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest.

13Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm. 14Nu după mult timp însă, a pornit să sufle dinspre Creta Euraculon, un vânt puternic ca un uragan. 15Corabia a fost prinsă de furtună şi, nemaiputând face faţă, ne-am lăsat duşi în voia vântului. 16Am trecut repede pe lângă capul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut păstra barca de salvare. 17Au ridicat-o şi au încins apoi corabia cu funii ajutătoare, pe dedesubt. Pentru că se temeau să nu fie împinşi spre nisipurile Sirtei, au coborât pânzele şi s-au lăsat aşa, duşi de vânt. 18Eram izbiţi puternic de valuri şi, astfel, a doua zi au început să arunce încărcătura corăbiei. 19În a treia zi au aruncat cu mâinile lor şi uneltele corăbiei. 20Cum nu se mai văzuseră nici soarele nici stelele, de mai multe zile, iar furtuna era tot mai ameninţătoare, am ajuns să pierdem orice speranţă de scăpare.

21Oamenii erau flămânzi de mai multe zile şi atunci Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultaţi şi să nu plecăm din Creta şi am fi fost scutiţi acum de necazul acesta şi de pierderi. 22Dar vă îndemn: fiţi cu inimă bună! Nu vom pierde nimic, doar corabia, nici un suflet omenesc nu va pieri dintre noi. 23Căci în noaptea aceasta mi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, al Dumnezeului căruia mă închin eu şi al căruia sunt, 24şi el mi-a zis: Pavel, nu te teme, tu trebuie să te înfăţişezi înaintea Cezarului şi, iată, Dumnezeu îţi dăruieşte viaţa tuturor celor ce sunt pe corabie împreună cu tine! 25De aceea, prindeţi curaj, oameni buni! Eu mă încred în Dumnezeu că va fi, cu-adevărat, aşa cum mi-a spus El. 26Şi, iată, trebuie să dăm de vreo insulă!”

27Era a paisprezecea noapte de când eram purtaţi de vânt prin Adriatica şi, pe la miezul nopţii, corăbierii au simţit că se apropie de pământ. 28Au aruncat frânghia şi au măsurat treizeci şi şapte de metri, apoi au navigat mai departe şi au măsurat din nou, găsind douăzeci şi şapte de metri. 29Temându-se să nu se izbească de stânci corabia, au aruncat patru ancore la pupa şi se rugau să se facă ziuă. 30Corăbierii au încercat să fugă din corabie şi coborau barca de salvare, sub motiv că vor să arunce ancorele şi la prora. 31Atunci Pavel a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi!”, 32iar soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.

33Înainte de ivirea zorilor, Pavel i-a sfătuit pe toţi să mănânce şi le-a zis: „Astăzi este a paisprezecea zi de când continuaţi să vă îngrijoraţi şi nu aţi mâncat nimic. 34De aceea, vă rog, luaţi ceva de mâncare, căci va fi spre salvarea voastră şi nici un fir de păr nu vi se va pierde, nici unuia dintre voi.” 35Zicându-le acestea, a luat pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36Toţi au fost încurajaţi şi au mâncat. 37Cu toţii, eram în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare, peste bord.

39Când s-a făcut ziuă, nu vedeau încă pământul, dar unii au recunoscut un golf cu maluri nisipoase şi doreau să poată ajunge acolo cu corabia. 40Au dezlegat ancorele, lăsându-le în mare şi, în acelaşi timp, au desfăcut funiile cârmei, au înălţat pânza mică în bătaia vântului şi au început să se îndrepte spre ţărm. 41Au ajuns însă pe un val de nisip, între doi curenţi, iar corabia s-a înţepenit. Prora s-a înfipt în nisip şi a rămas nemişcată, iar pupa se sfărâma sub loviturile valurilor. 42Soldaţii s-au sfătuit atunci să-i ucidă pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43Dar centurionul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce în apă şi să ajungă primii la ţărm. 44Cei rămaşi s-au pus unii pe scânduri şi alţii pe alte resturi ale corăbiei şi, astfel, până la urmă, s-au salvat toţi şi au ajuns la ţărm.