Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
4

Petru şi Ioan dau socoteală în faţa sinedriului

41Dar pe când vorbeau ei poporului, s-au năpustit preoţii şi comandantul gărzii Templului şi saducheii, 2mâniaţi că învăţau poporul şi că vesteau că există, în Iisus, înviere din morţi. 3Au pus mâna pe ei şi i-au închis până a doua zi, pentru că era deja seară. 4Însă mulţi dintre cei care ascultaseră cuvântul au crezut şi numărul lor s-a ridicat la aproape cinci mii de bărbaţi.

5A doua zi s-au adunat conducătorii şi bătrânii şi toţi învăţaţii din Ierusalim 6şi Anna, marele preot, Caiafa, Ioan şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul marilor preoţi. 7I-au pus în mijlocul lor, în picioare, şi au început să-i întrebe: „Cu ce putere şi în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” 8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători şi bătrâni ai poporului, 9dacă astăzi suntem judecaţi pentru ajutorul dat unui om bolnav şi pentru felul în care a fost vindecat, 10atunci să ştiţi, voi toţi şi întreg poporul lui Israel, că în Numele lui Iisus Hristos, Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi, stă omul acesta sănătos în faţa voastră! 11El este

piatra neluată în seamă de voi, zidarii,

care a ajuns în capul unghiului!

12Şi în nimeni altul nu este mântuirea, nici nu este sub cer vreun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!”

13Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni simpli, fără carte, ei s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Iisus. 14Dar vedeau cum stătea împreună cu ei omul care fusese vindecat şi nu aveau ce să le zică împotrivă. 15Le-au poruncit, atunci, să iasă afară din sinedriu şi s-au sfătuit între ei 16zicând: „Ce să le facem acestor oameni? E limpede că prin ei s-a făcut un semn nemaivăzut, cunoscut de toţi locuitorii Ierusalimului, şi noi nu putem tăgădui aceasta. 17Dar, ca să nu se răspândească mai tare vestea în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui despre Numele acesta!” 18Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească, nici să nu mai înveţe pe cineva despre Numele lui Iisus. 19Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Este drept în faţa lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Judecaţi şi voi! 20Noi nu putem să nu spunem ce am văzut şi am auzit.” 21Ei i-au ameninţat din nou şi, negăsind cum să-i pedepsească, i-au eliberat din cauza poporului, pentru că toţi îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22Omul asupra căruia se făcuse acest semn al vindecării era în vârstă de peste patruzeci de ani.

Rugăciunea primilor creştini

23După ce au fost eliberaţi, Ioan şi Petru s-au dus la ai lor şi le-au spus toate cele zise de marii preoţi şi de bătrâni. 24Iar ei, după ce i-au ascultat, au început să se roage într-un cuget şi au spus: „Stăpâne, Tu, Cel ce ai creat cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele, 25Tu, care ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău:

De ce s-au întărâtat neamurile,

şi popoarele au întocmit planuri deşarte?

26S-au ridicat împăraţii pământului

şi căpeteniile s-au strâns laolaltă

împotriva Domnului şi a Unsului Său.

27Cu-adevărat, s-au strâns în cetatea aceasta împotriva Fiului Tău cel Sfânt, Iisus, pe care l-ai uns, Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu neamurile şi mulţimile lui Israel, 28ca să împlinească tot ceea ce mâna Ta şi sfatul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29Acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă robilor Tăi să vorbească cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30şi întinde-ţi mâna să se facă vindecări şi semne şi minuni prin Numele Fiului Tău cel Sfânt, Iisus!” 31Şi, în timp ce se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi şi au fost umpluţi toţi de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

32Mulţimea celor ce crezuseră era o singură inimă şi un singur cuget şi nimeni nu zicea că averile lui sunt doar pentru sine, ci le aveau pe toate în comun. 33Apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Iisus şi peste toţi era mult har. 34Nimeni dintre ei nu ducea lipsă de nimic, iar cei ce aveau pământuri sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute 35şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi fiecăruia i se dădea după cum avea nevoie. 36La fel şi Iosif, numit de apostoli Barnaba, adică „fiul mângâierii”, un levit născut în Cipru, 37avea un ogor pe care l-a vândut, iar banii i-a adus şi i-a pus la picioarele apostolilor.