Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
9

Templul pământesc şi templul ceresc

91Legământul dintâi avea rânduieli pentru slujbe şi un locaş sfânt pământesc. 2Astfel, s-a ridicat o primă încăpere numită Sfânta unde erau sfeşnicul, masa şi pâinile puse înaintea lui Dumnezeu. 3Dincolo de ea, după cea de-a doua perdea, venea încăperea numită Sfânta Sfintelor. 4Acolo erau cădelniţa de aur şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur, unde se aflau vasul de aur cu mană şi toiagul lui Aaron, care dăduse vlăstari, şi tablele legământului. 5Deasupra chivotului erau heruvimii slavei care adumbreau capacul numit ispăşire. Nu putem vorbi însă, acum, cu de-amănuntul despre acestea.

6Astfel fiind aşezate toate, preoţii intrau mereu în încăperea dintâi, săvârşind slujbele; 7în cea de-a doua încăpere însă, intra numai marele preot doar o dată pe an, iar atunci venea cu sângele jertfei adus pentru sine şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului. 8Prin acestea Duhul Sfânt arată că drumul către Sfânta Sfintelor nu fusese încă descoperit atâta timp cât încă mai stă în picioare prima încăpere. 9Aceasta este o pildă pentru timpul de acum, potrivit căreia darurile şi jertfele aduse nu pot desăvârşi pe cel ce se închină, în conştiinţa lui. 10Ele erau doar nişte rânduieli privitoare la trup, legate de mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, şi toate ţin până la vremea îndreptării lucrurilor.

11Hristos, însă, ca mare preot al bunurilor ce aveau să vină, a trecut prin cortul mai mare şi desăvârşit care nu este făcut de oameni, adică nu face parte din creaţia aceasta, 12şi a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu însuşi sângele Său, dobândind o răscumpărare veşnică. 13Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le dau curăţirea trupului, 14cu cât mai mult sângele lui Hristos, care a fost adus prin Duhul cel veşnic ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţi conştiinţa de faptele moarte ca să slujim Dumnezeului celui Viu!

15Şi prin aceasta El este mijlocitorul unui testament nou, aşa încât cei chemaţi să primească făgăduinţa moştenirii veşnice, întrucât moartea Lui răscumpără păcatele făcute sub primul testament. 16Iar unde este un testament, cel ce l-a făcut trebuie să moară neapărat, 17pentru că testamentul este confirmat doar după moarte şi nu poate avea niciodată putere atât timp cât cel ce l-a făcut încă trăieşte. 18Astfel, nici primul legământ nu a fost încheiat fără vărsarea sângelui. 19Căci Moise, după ce a sfârşit de spus toate poruncile Legii, a luat în faţa întregului popor sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit cartea şi întregul popor cu el. 20Apoi le-a zis: Acesta este sângele legământului, al legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi. 21Şi în acelaşi fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de slujbă. 22Şi aproape toate lucrurile sunt curăţite cu sânge, potrivit Legii, căci fără vărsare de sânge nu este iertare.

Păcatul este înlăturat de moartea lui Hristos

23Aşadar, dacă chipurile celor din ceruri au fost curăţite prin astfel de mijloace, trebuia ca cele cereşti însele să fie curăţite prin jertfe mai bune decât cele dintâi. 24Căci Hristos nu a intrat în cele sfinte făcute de mâini omeneşti, chipul celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 25Şi nu a intrat să se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, cum intră an de an marele preot în Sfânta Sfintelor, cu un sânge care nu este al lui, 26căci, atunci, ar fi trebuit să pătimească de multe ori de la crearea lumii; acum, însă, El s-a arătat o singură dată, la împlinirea veacurilor, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. 27Şi, după cum este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28la fel şi Hristos, s-a adus pe Sine o singură dată pentru cei mulţi ca să le îndepărteze păcatele; iar a doua oară, fără legătură cu păcatul, se va arăta celor care Îl aşteaptă să îi mântuiască.

10

101Căci Legea, având doar umbra lucrurilor bune ce vor veni şi nu chipul lucrurilor adevărate, nu poate, prin aceleaşi jertfe aduse an de an, fără încetare, să îi desăvârşească vreodată pe cei ce iau parte la ele. 2Altfel, n-ar fi încetat ei oare să mai aducă jertfe, dacă nu mai aveau conştiinţa păcatelor, de vreme ce fuseseră curăţiţi o dată? 3Prin jertfe însă, păcatele sunt reamintite în fiecare an, 4pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu le poate îndepărta.

5De aceea, când vine în lume, El zice:

Jertfe şi ofrande nu ai vrut,

ci mi-ai pregătit un trup.

6Nu ţi-au plăcut

arderi de tot şi jertfe pentru păcat.

7Atunci am zis:

Iată, am venit,

în sulul cărţii este scris despre Mine.

Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.

8După ce a spus mai întâi: Jertfe şi ofrande, arderi de tot şi jertfe pentru păcat tu nu ai vrut, nici nu ţi-au plăcut, în timp ce toate erau aduse potrivit Legii, 9El zice, după aceea: Iată, vin să fac voia Ta! şi, astfel, primele sunt desfiinţate ca să rămână în picioare următoarele. 10Şi prin această voie suntem sfinţiţi noi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.

11Şi orice preot stă în fiecare zi să slujească şi aduce aceleaşi jertfe de nenumărate ori, dar ele nu pot niciodată să îndepărteze păcatele. 12Iisus însă a adus o singură jertfă pentru păcate şi s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. 13Iar de-atunci, El aşteaptă ca vrăjmaşii să fie puşi la picioarele Lui, 14pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârşit o dată pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

15Şi Duhul Sfânt ne aduce mărturie, căci, după ce spune:

16Acesta este legământul pe care îl voi face cu ei

după zilele acelea, spune Domnul;

voi pune legile Mele în inima lor

şi le voi scrie în cugetul lor,

17zice şi:

De păcatele şi de nelegiuirile lor

nu îmi voi mai aduce aminte niciodată.

18– Iar unde a venit iertarea păcatelor, nu se mai aduce jertfă pentru păcat.

Îndemnuri la credinţă şi statornicie

19De aceea, fraţilor, avem îndrăzneală să intrăm în locaşurile sfinte prin sângele lui Iisus, 20căci ne-a deschis o cale nouă, vie, prin perdeaua despărţitoare care este trupul Său, 21şi avem un mare preot peste toată casa lui Dumnezeu. 22Să ne apropiem deci cu inimi sincere, în credinţă deplină, cu inimi stropite şi curăţite de conştiinţa relelor, cu trupul spălat cu apă curată. 23Să păstrăm neclintiţi mărturisirea nădejdii, căci Cel ce a promis este credincios, 24să ne încurajăm unul pe altul în dragoste şi în fapte bune, 25fără să părăsim adunarea, cum e obiceiul unora, ci îndemnându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua aceea se apropie.

26Căci, dacă păcătuim voit, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27ci doar aşteptarea înfricoşătoare a judecăţii şi a focului aprins care îi va mistui pe cei care se împotrivesc. 28Dacă cineva nesocotea legea lui Moise era dat la moarte fără milă, pe mărturia a doi sau trei oameni. 29Cu cât credeţi că va fi mai aspră pedeapsa pe care o merită cel care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi nesocoteşte sângele legământului ca pe ceva neînsemnat, deşi a fost sfinţit prin el, şi îşi bate joc de Duhul harului? 30Căci noi Îl cunoaştem pe Cel ce a zis:

A Mea este răzbunarea,

Eu voi răsplăti!

Şi iarăşi:

Domnul va judeca poporul Său.

31Este înfricoşător să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

32Aduceţi-vă aminte de zilele dintâi, când aţi fost luminaţi şi aţi răbdat lupte mari şi suferinţe, 33când unii erau batjocoriţi şi ajunseseră un spectacol în suferinţa lor, în timp ce alţii i-au sprijinit pe cei de-abia scăpaţi cu viaţă; 34cum aţi avut milă de cei închişi şi aţi întâmpinat cu bucurie luarea averilor voastre, ştiind că, de fapt, toţi aveţi averi mai bune, care nu pier! 35Nu părăsiţi, aşadar, această îndrăzneală a voastră, care are o mare răsplată! 36Aveţi nevoie de răbdare ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să primiţi făgăduinţa.

37Doar puţin, încă foarte puţin

şi Cel ce vine va veni şi nu va întârzia!

38Cel drept prin credinţă va fi viu,

iar dacă dă înapoi

sufletul Meu nu se va bucura de el!

39Noi însă nu dăm înapoi ca să ne pierdem, ci avem credinţă ca să ne păstrăm sufletele.
11

Credinţa şi galeria eroilor credinţei

111Iar credinţa face reale lucrurile nădăjduite, este dovada lucrurilor nevăzute. 2Şi cei din vechime au primit prin ea o bună mărturie.

3Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost făcute prin cuvântul lui Dumnezeu şi că lucrurile văzute n-au fost create din ceea ce se vede.

4Prin credinţă Abel a adus o jertfă mai bună decât Cain; prin ea s-a dat mărturie despre el că a fost un om drept, Dumnezeu dând mărturie despre darurile lui; tot prin ea, Abel vorbeşte şi astăzi, deşi a murit. 5Prin credinţă Enoh a fost strămutat la cer ca să nu mai vadă moartea şi nu a mai fost găsit pentru că Dumnezeu îl strămutase, iar înaintea strămutării a primit mărturia că îi este plăcut lui Dumnezeu. 6Iar fără credinţă, este cu neputinţă să-I placi lui Dumnezeu, pentru că cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că Dumnezeu este şi că îi răsplăteşte pe cei ce Îl caută. 7Prin credinţă Noe, fiind înştiinţat de venirea lucrurilor care încă nu se vedeau, s-a temut şi a construit arcaLit.: „chivotul”. pentru ca astfel casa lui să fie mântuită; iar prin aceasta el a condamnat lumea şi a ajuns moştenitorul dreptăţii dobândite prin credinţă.

8Prin credinţă Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a plecat spre locul pe care avea să-l primească drept moştenire: şi a plecat fără să ştie încotro se îndreaptă. 9Prin credinţă a locuit în pământul făgăduinţei, ca un străin, în corturi, la fel şi Isaac şi Iacov, care au fost şi ei moştenitorii aceleiaşi făgăduinţe; 10pentru că el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. 11Prin credinţă, însăşi Sara cea stearpă a primit putere să nască un fiu, deşi era trecută de vârsta potrivită, fiindcă ea L-a socotit vrednic de încredere pe Cel care i-a făgăduit. 12Şi astfel, dintr-un singur om, şi acela cu trupul aproape de moarte, s-au născut mulţi, cât stelele cerului şi nisipul mării, care nu poate fi numărat.

13Toţi aceştia au murit în credinţă, deşi n-au primit ce li se făgăduise, ci doar le-au văzut de departe şi s-au plecat înaintea lor, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14Iar cei ce vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii. 15Dacă s-ar fi gândit la cea din care plecaseră, cu siguranţă că ar fi avut timp să se întoarcă. 16Dar ei doreau patria mai bună, cea din cer. De aceea, Dumnezeu nu s-a ruşinat să se numească Dumnezeul lor, pentru că El le-a pregătit o cetate.

17Prin credinţă Avraam, când a fost pus la încercare, l-a adus pe Isaac, pe singurul său fiu, ca jertfă, deşi abia primise făgăduinţa, 18căci lui i se spusese: Din Isaac va ieşi sămânţa care îţi va purta numele! 19El gândea că Dumnezeu îi poate învia pe cei morţi, de aceea l-a şi primit înapoi ca o prefigurare a învierii! 20Prin credinţă Isaac i-a binecuvântat pe Iacov şi pe Esau, cu privire la ce va veni. 21Prin credinţă Iacov, pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi s-a închinat sprijinit pe toiagul său. 22Prin credinţă Iosif, murind, a pomenit ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

23Prin credinţă, când s-a născut Moise, părinţii lui l-au ascuns timp de trei luni, căci văzuseră că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. 24Prin credinţă Moise, când a crescut, nu a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25ci a ales mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă parte, pentru o vreme, de desfătările păcatului. 26El gândea că este bogăţie mai mare să fii dispreţuit pentru Hristos decât să ai bogăţiile Egiptului, căci privea spre răsplată. 27Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără teamă de mânia împăratului, şi a rămas neclintit ca unul care Îl vede pe Cel nevăzut. 28Prin credinţă a ţinut Paştele şi a stropit cu sânge, astfel încât Nimicitorul să nu se atingă de întâii lor născuţi. 29Prin credinţă au trecut ei apoi Marea Roşie, ca pe uscat, pe când egiptenii, când au încercat să o treacă, au fost înghiţiţi de ape. 30Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate timp de şapte zile. 31Prin credinţă prostituata Rahab nu a pierit împreună cu cei necredincioşi, pentru că ea primise iscoadele cu pace.

32Şi ce să mai zic? Timpul nu îmi ajunge să mai istorisesc despre Ghedeon, despre Barac, Samson, Iefta, David şi Samuel şi despre profeţi, 33care prin credinţă au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au închis gurile leilor, 34au stins văpaia focului, au scăpat de tăişul săbiei, au devenit din slabi tari, au fost puternici în război şi au alungat oştile străine. 35Femeile şi-au primit morţii înapoi înviaţi. Alţii au fost chinuiţi şi ucişi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească o înviere mai bună. 36Iar alţii au suferit batjocuri şi biciuiri, chiar lanţuri şi închisoare: 37au fost loviţi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi capre, lipsiţi, suferind, dispreţuiţi de ceilalţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin deşert, prin munţi şi prin peşteri, prin crăpăturile pământului.

39Toţi aceştia, care au primit o bună mărturie prin credinţă, nu au primit însă ce le fusese făgăduit, 40pentru că Dumnezeu avusese în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi.