Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
10

101Căci Legea, având doar umbra lucrurilor bune ce vor veni şi nu chipul lucrurilor adevărate, nu poate, prin aceleaşi jertfe aduse an de an, fără încetare, să îi desăvârşească vreodată pe cei ce iau parte la ele. 2Altfel, n-ar fi încetat ei oare să mai aducă jertfe, dacă nu mai aveau conştiinţa păcatelor, de vreme ce fuseseră curăţiţi o dată? 3Prin jertfe însă, păcatele sunt reamintite în fiecare an, 4pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu le poate îndepărta.

5De aceea, când vine în lume, El zice:

Jertfe şi ofrande nu ai vrut,

ci mi-ai pregătit un trup.

6Nu ţi-au plăcut

arderi de tot şi jertfe pentru păcat.

7Atunci am zis:

Iată, am venit,

în sulul cărţii este scris despre Mine.

Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.

8După ce a spus mai întâi: Jertfe şi ofrande, arderi de tot şi jertfe pentru păcat tu nu ai vrut, nici nu ţi-au plăcut, în timp ce toate erau aduse potrivit Legii, 9El zice, după aceea: Iată, vin să fac voia Ta! şi, astfel, primele sunt desfiinţate ca să rămână în picioare următoarele. 10Şi prin această voie suntem sfinţiţi noi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.

11Şi orice preot stă în fiecare zi să slujească şi aduce aceleaşi jertfe de nenumărate ori, dar ele nu pot niciodată să îndepărteze păcatele. 12Iisus însă a adus o singură jertfă pentru păcate şi s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. 13Iar de-atunci, El aşteaptă ca vrăjmaşii să fie puşi la picioarele Lui, 14pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârşit o dată pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

15Şi Duhul Sfânt ne aduce mărturie, căci, după ce spune:

16Acesta este legământul pe care îl voi face cu ei

după zilele acelea, spune Domnul;

voi pune legile Mele în inima lor

şi le voi scrie în cugetul lor,

17zice şi:

De păcatele şi de nelegiuirile lor

nu îmi voi mai aduce aminte niciodată.

18– Iar unde a venit iertarea păcatelor, nu se mai aduce jertfă pentru păcat.

Îndemnuri la credinţă şi statornicie

19De aceea, fraţilor, avem îndrăzneală să intrăm în locaşurile sfinte prin sângele lui Iisus, 20căci ne-a deschis o cale nouă, vie, prin perdeaua despărţitoare care este trupul Său, 21şi avem un mare preot peste toată casa lui Dumnezeu. 22Să ne apropiem deci cu inimi sincere, în credinţă deplină, cu inimi stropite şi curăţite de conştiinţa relelor, cu trupul spălat cu apă curată. 23Să păstrăm neclintiţi mărturisirea nădejdii, căci Cel ce a promis este credincios, 24să ne încurajăm unul pe altul în dragoste şi în fapte bune, 25fără să părăsim adunarea, cum e obiceiul unora, ci îndemnându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua aceea se apropie.

26Căci, dacă păcătuim voit, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27ci doar aşteptarea înfricoşătoare a judecăţii şi a focului aprins care îi va mistui pe cei care se împotrivesc. 28Dacă cineva nesocotea legea lui Moise era dat la moarte fără milă, pe mărturia a doi sau trei oameni. 29Cu cât credeţi că va fi mai aspră pedeapsa pe care o merită cel care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi nesocoteşte sângele legământului ca pe ceva neînsemnat, deşi a fost sfinţit prin el, şi îşi bate joc de Duhul harului? 30Căci noi Îl cunoaştem pe Cel ce a zis:

A Mea este răzbunarea,

Eu voi răsplăti!

Şi iarăşi:

Domnul va judeca poporul Său.

31Este înfricoşător să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

32Aduceţi-vă aminte de zilele dintâi, când aţi fost luminaţi şi aţi răbdat lupte mari şi suferinţe, 33când unii erau batjocoriţi şi ajunseseră un spectacol în suferinţa lor, în timp ce alţii i-au sprijinit pe cei de-abia scăpaţi cu viaţă; 34cum aţi avut milă de cei închişi şi aţi întâmpinat cu bucurie luarea averilor voastre, ştiind că, de fapt, toţi aveţi averi mai bune, care nu pier! 35Nu părăsiţi, aşadar, această îndrăzneală a voastră, care are o mare răsplată! 36Aveţi nevoie de răbdare ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să primiţi făgăduinţa.

37Doar puţin, încă foarte puţin

şi Cel ce vine va veni şi nu va întârzia!

38Cel drept prin credinţă va fi viu,

iar dacă dă înapoi

sufletul Meu nu se va bucura de el!

39Noi însă nu dăm înapoi ca să ne pierdem, ci avem credinţă ca să ne păstrăm sufletele.
11

Credinţa şi galeria eroilor credinţei

111Iar credinţa face reale lucrurile nădăjduite, este dovada lucrurilor nevăzute. 2Şi cei din vechime au primit prin ea o bună mărturie.

3Prin credinţă înţelegem că veacurile au fost făcute prin cuvântul lui Dumnezeu şi că lucrurile văzute n-au fost create din ceea ce se vede.

4Prin credinţă Abel a adus o jertfă mai bună decât Cain; prin ea s-a dat mărturie despre el că a fost un om drept, Dumnezeu dând mărturie despre darurile lui; tot prin ea, Abel vorbeşte şi astăzi, deşi a murit. 5Prin credinţă Enoh a fost strămutat la cer ca să nu mai vadă moartea şi nu a mai fost găsit pentru că Dumnezeu îl strămutase, iar înaintea strămutării a primit mărturia că îi este plăcut lui Dumnezeu. 6Iar fără credinţă, este cu neputinţă să-I placi lui Dumnezeu, pentru că cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că Dumnezeu este şi că îi răsplăteşte pe cei ce Îl caută. 7Prin credinţă Noe, fiind înştiinţat de venirea lucrurilor care încă nu se vedeau, s-a temut şi a construit arcaLit.: „chivotul”. pentru ca astfel casa lui să fie mântuită; iar prin aceasta el a condamnat lumea şi a ajuns moştenitorul dreptăţii dobândite prin credinţă.

8Prin credinţă Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a plecat spre locul pe care avea să-l primească drept moştenire: şi a plecat fără să ştie încotro se îndreaptă. 9Prin credinţă a locuit în pământul făgăduinţei, ca un străin, în corturi, la fel şi Isaac şi Iacov, care au fost şi ei moştenitorii aceleiaşi făgăduinţe; 10pentru că el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. 11Prin credinţă, însăşi Sara cea stearpă a primit putere să nască un fiu, deşi era trecută de vârsta potrivită, fiindcă ea L-a socotit vrednic de încredere pe Cel care i-a făgăduit. 12Şi astfel, dintr-un singur om, şi acela cu trupul aproape de moarte, s-au născut mulţi, cât stelele cerului şi nisipul mării, care nu poate fi numărat.

13Toţi aceştia au murit în credinţă, deşi n-au primit ce li se făgăduise, ci doar le-au văzut de departe şi s-au plecat înaintea lor, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14Iar cei ce vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii. 15Dacă s-ar fi gândit la cea din care plecaseră, cu siguranţă că ar fi avut timp să se întoarcă. 16Dar ei doreau patria mai bună, cea din cer. De aceea, Dumnezeu nu s-a ruşinat să se numească Dumnezeul lor, pentru că El le-a pregătit o cetate.

17Prin credinţă Avraam, când a fost pus la încercare, l-a adus pe Isaac, pe singurul său fiu, ca jertfă, deşi abia primise făgăduinţa, 18căci lui i se spusese: Din Isaac va ieşi sămânţa care îţi va purta numele! 19El gândea că Dumnezeu îi poate învia pe cei morţi, de aceea l-a şi primit înapoi ca o prefigurare a învierii! 20Prin credinţă Isaac i-a binecuvântat pe Iacov şi pe Esau, cu privire la ce va veni. 21Prin credinţă Iacov, pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi s-a închinat sprijinit pe toiagul său. 22Prin credinţă Iosif, murind, a pomenit ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

23Prin credinţă, când s-a născut Moise, părinţii lui l-au ascuns timp de trei luni, căci văzuseră că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. 24Prin credinţă Moise, când a crescut, nu a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25ci a ales mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă parte, pentru o vreme, de desfătările păcatului. 26El gândea că este bogăţie mai mare să fii dispreţuit pentru Hristos decât să ai bogăţiile Egiptului, căci privea spre răsplată. 27Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără teamă de mânia împăratului, şi a rămas neclintit ca unul care Îl vede pe Cel nevăzut. 28Prin credinţă a ţinut Paştele şi a stropit cu sânge, astfel încât Nimicitorul să nu se atingă de întâii lor născuţi. 29Prin credinţă au trecut ei apoi Marea Roşie, ca pe uscat, pe când egiptenii, când au încercat să o treacă, au fost înghiţiţi de ape. 30Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate timp de şapte zile. 31Prin credinţă prostituata Rahab nu a pierit împreună cu cei necredincioşi, pentru că ea primise iscoadele cu pace.

32Şi ce să mai zic? Timpul nu îmi ajunge să mai istorisesc despre Ghedeon, despre Barac, Samson, Iefta, David şi Samuel şi despre profeţi, 33care prin credinţă au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au închis gurile leilor, 34au stins văpaia focului, au scăpat de tăişul săbiei, au devenit din slabi tari, au fost puternici în război şi au alungat oştile străine. 35Femeile şi-au primit morţii înapoi înviaţi. Alţii au fost chinuiţi şi ucişi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească o înviere mai bună. 36Iar alţii au suferit batjocuri şi biciuiri, chiar lanţuri şi închisoare: 37au fost loviţi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi capre, lipsiţi, suferind, dispreţuiţi de ceilalţi – 38ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin deşert, prin munţi şi prin peşteri, prin crăpăturile pământului.

39Toţi aceştia, care au primit o bună mărturie prin credinţă, nu au primit însă ce le fusese făgăduit, 40pentru că Dumnezeu avusese în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi.

12

Suferinţa şi exemplul credinţei lui Hristos

121Astfel, şi noi, fiind înconjuraţi cu un asemenea nor de martori, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne împresoară atât de repede şi să alergăm cu răbdare în lupta care stă înaintea noastră. 2Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3De aceea, gândiţi-vă la cel care a îndurat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi în sufletele voastre, descurajându-vă.

4În lupta împotriva păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. 5Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii:

Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului,

nu te descuraja când eşti mustrat de El.

6Căci Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte;

El pedepseşte pe fiul căruia îi poartă de grijă.

7Răbdaţi ca să deveniţi înţelepţi: Dumnezeu se poartă cu voi ca un tată cu fiii lui; şi care este fiul pe care tatăl nu-l ceartă? 8Iar dacă nu sunteţi mustraţi, aşa cum toţi au parte, atunci nu mai sunteţi fii adevăraţi, ci fii nelegitimi. 9Apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne certau – şi tot îi cinsteam, cu atât mai mult cum să nu ne supunem părintelui duhurilor şi să trăim? 10Căci ei ne certau după cum găseau de cuviinţă, pentru câteva zile. El însă o face spre folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui. 11Fiecare mustrare, la vremea ei, nu pare să fie o bucurie, ci o durere; dar mai târziu, ea le aduce ca răsplată celor pregătiţi de ea, rodul paşnic al dreptăţii.

12De aceea, întăriţi-vă mâinile slăbite de oboseală şi genunchii fără vlagă 13şi faceţi cărări drepte cu picioarele voastre, încât cel olog să nu se rătăcească, ci mai degrabă să se vindece.

14Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul, 15şi fiţi cu luare aminte ca să nu se lipsească cineva de harul lui Dumnezeu, sau vreo rădăcină amară să dea lăstari întinându-i, astfel, pe mulţi; 16nici să nu fie cineva desfrânat sau batjocoritor, ca Esau, care în schimbul unei mâncări şi-a vândut chiar dreptul lui de întâi-născut. 17Ştiţi bine cum, după aceea, când a vrut să moştenească binecuvântarea, nu a fost ascultat şi nu s-a mai găsit loc pentru pocăinţa lui, deşi cerea binecuvântarea cu lacrimi.

18Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele ce putea fi atins sau de focul învăpăiat sau de negură şi de întuneric sau de furtună, 19nici de sunetul trâmbiţei sau de vuietul cuvintelor care i-a făcut pe cei ce-l ascultau să se roage să nu li se mai vorbească, 20pentru că nu puteau îndura porunca: oricine se va atinge de munte, chiar şi un animal, să fie ucis cu pietre 21– iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: sunt înspăimântat şi mă cutremur! 22Ci voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri adunaţi la sărbătoare, 23de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi 24şi de mijlocitorul legământului celui nou, de Iisus şi de sângele acelei stropiri care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

25Vedeţi să nu vă împotriviţi cumva Celui care vă vorbeşte! Căci dacă aceia, pe pământ, n-au scăpat de pedeapsă când nu L-au primit pe cel care îi mustra, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel din ceruri. 26El, al cărui glas a cutremurat pământul atunci, a făgăduit acum: Voi mai cutremura încă o dată nu doar pământul, ci şi cerul! 27Iar cuvintele încă o dată arată limpede că vor fi înlăturate cele ce se cutremură, ca nişte lucruri create, ca să rămână doar cele care nu se clatină. 28De aceea, să mulţumim că am primit o Împărăţie care nu se clatină şi cu mulţumire să ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum îi place Lui, cu evlavie şi teamă, 29căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor.

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]