Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
12

Suferinţa şi exemplul credinţei lui Hristos

121Astfel, şi noi, fiind înconjuraţi cu un asemenea nor de martori, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne împresoară atât de repede şi să alergăm cu răbdare în lupta care stă înaintea noastră. 2Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. 3De aceea, gândiţi-vă la cel care a îndurat din partea păcătoşilor o asemenea împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi în sufletele voastre, descurajându-vă.

4În lupta împotriva păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. 5Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii:

Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului,

nu te descuraja când eşti mustrat de El.

6Căci Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte;

El pedepseşte pe fiul căruia îi poartă de grijă.

7Răbdaţi ca să deveniţi înţelepţi: Dumnezeu se poartă cu voi ca un tată cu fiii lui; şi care este fiul pe care tatăl nu-l ceartă? 8Iar dacă nu sunteţi mustraţi, aşa cum toţi au parte, atunci nu mai sunteţi fii adevăraţi, ci fii nelegitimi. 9Apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne certau – şi tot îi cinsteam, cu atât mai mult cum să nu ne supunem părintelui duhurilor şi să trăim? 10Căci ei ne certau după cum găseau de cuviinţă, pentru câteva zile. El însă o face spre folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui. 11Fiecare mustrare, la vremea ei, nu pare să fie o bucurie, ci o durere; dar mai târziu, ea le aduce ca răsplată celor pregătiţi de ea, rodul paşnic al dreptăţii.

12De aceea, întăriţi-vă mâinile slăbite de oboseală şi genunchii fără vlagă 13şi faceţi cărări drepte cu picioarele voastre, încât cel olog să nu se rătăcească, ci mai degrabă să se vindece.

14Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul, 15şi fiţi cu luare aminte ca să nu se lipsească cineva de harul lui Dumnezeu, sau vreo rădăcină amară să dea lăstari întinându-i, astfel, pe mulţi; 16nici să nu fie cineva desfrânat sau batjocoritor, ca Esau, care în schimbul unei mâncări şi-a vândut chiar dreptul lui de întâi-născut. 17Ştiţi bine cum, după aceea, când a vrut să moştenească binecuvântarea, nu a fost ascultat şi nu s-a mai găsit loc pentru pocăinţa lui, deşi cerea binecuvântarea cu lacrimi.

18Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele ce putea fi atins sau de focul învăpăiat sau de negură şi de întuneric sau de furtună, 19nici de sunetul trâmbiţei sau de vuietul cuvintelor care i-a făcut pe cei ce-l ascultau să se roage să nu li se mai vorbească, 20pentru că nu puteau îndura porunca: oricine se va atinge de munte, chiar şi un animal, să fie ucis cu pietre 21– iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: sunt înspăimântat şi mă cutremur! 22Ci voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri adunaţi la sărbătoare, 23de Biserica celor întâi-născuţi, scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi şi desăvârşiţi 24şi de mijlocitorul legământului celui nou, de Iisus şi de sângele acelei stropiri care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

25Vedeţi să nu vă împotriviţi cumva Celui care vă vorbeşte! Căci dacă aceia, pe pământ, n-au scăpat de pedeapsă când nu L-au primit pe cel care îi mustra, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel din ceruri. 26El, al cărui glas a cutremurat pământul atunci, a făgăduit acum: Voi mai cutremura încă o dată nu doar pământul, ci şi cerul! 27Iar cuvintele încă o dată arată limpede că vor fi înlăturate cele ce se cutremură, ca nişte lucruri create, ca să rămână doar cele care nu se clatină. 28De aceea, să mulţumim că am primit o Împărăţie care nu se clatină şi cu mulţumire să ne închinăm lui Dumnezeu aşa cum îi place Lui, cu evlavie şi teamă, 29căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor.