Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
4

41Să ne temem, aşadar, ca nu cumva, atâta vreme cât ne-a fost lăsată făgăduinţa intrării în odihna Lui, să pară că vreunul dintre voi a rămas în urmă, 2căci şi noi am primit vestea cea bună, la fel ca şi ei; dar lor nu le-a folosit cuvântul auzit, pentru că nu a fost primit cu credinţă de cei ce l-au ascultat. 3Noi însă, cei care am crezut, intrăm în odihna Lui, despre care spusese:

Cum am jurat în mânia Mea:

„Nu vor intra în odihna Mea!”

deşi lucrările Lui de la crearea lumii, erau împlinite. 4Şi în altă parte se spune astfel despre ziua a şaptea: Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui 5iar, tot aici, se zice, mai departe: Nu vor intra în odihna Mea! 6Aşadar, dacă cei dintâi care au primit vestirea nu au intrat din cauza neascultării, a rămas ca alţii să poată intra în această odihnă. 7El hotărăşte din nou o zi, vorbind prin David:

Astăzi, după atâta vreme, la fel cum s-a spus şi mai înainte,

astăzi, dacă auziţi glasul Lui, ascultaţi,

nu vă împietriţi inimile!

8Dacă Iosua le-ar fi dat odihna, nu ar fi zis aici nimic despre o altă zi, după atâta timp. 9Mai rămâne deci o altă sărbătoare de odihnă pentru poporul lui Dumnezeu. 10Iar cel ce a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările făcute, după cum şi Dumnezeu s-a odihnit de lucrările Sale. 11Să ne străduim deci să intrăm în această odihnă ca să nu cădem în acelaşi fel de neascultare!

12Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic, mai tăios decât orice sabie cu două tăişuri, el pătrunde până unde se despart sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi este în stare să judece gândurile şi dorinţele inimii. 13Nici o fiinţă nu este ascunsă de El, toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Săi, în faţa Lui vom da socoteală.

Iisus este marele preot

14Având, aşadar, un mare preot care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu putere mărturia, 15căci noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi, în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. 16Să ne apropiem, aşadar, cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă şi să găsim har, ca să primim ajutorul Lui, la timpul potrivit.

5

51Căci, oricare mare preot ales dintre oameni, este pus să-L slujească pe Dumnezeu, pentru oameni, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. 2El poate fi îngăduitor faţă de cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă el însuşi este supus slăbiciunii 3şi, din cauza ei, trebuie să aducă jertfă şi pentru păcatele sale, aşa cum aduce pentru cele ale poporului. 4Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost Aaron.

5La fel şi Hristos, nu s-a slăvit pe Sine Însuşi, făcându-se mare preot, ci Dumnezeu I-a zis:

Tu eşti Fiul Meu,

Eu astăzi Te-am născut!

6După cum spune şi în alt loc:

Tu eşti preot în veac,

după rânduiala lui Melhisedec.

7În zilele vieţii Sale în trup, El a adus rugăciuni şi cereri, cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care Îl putea salva de la moarte şi a fost ascultat datorită credincioşiei Lui. 8El, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea prin ceea ce a suferit 9şi a ajuns desăvârşit, devenind pentru toţi cei care Îl ascultă cauzaSau: „cauzatorul”, „iniţiatorul”, „sursa”. mântuirii veşnice, 10fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melhisedec.

Îndemnuri la viaţă matură în credinţă

11Despre acestea avem multe de spus, lucruri greu de explicat, căci aţi devenit greoi la pricepere. 12Trebuia să fiţi deja învăţători, după atâta vreme, dar voi mai aveţi încă nevoie să vă înveţe cineva temelia şi începutul cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie iarăşi de lapte, nu de hrană tare. 13Fiindcă oricine se hrăneşte cu lapte, este nepriceput în învăţătura despre îndreptăţire şi este încă prunc. 14Mâncarea tare este pentru cei maturi care şi-au folosit priceperea cu sârguinţă şi au ajuns să deosebească binele de rău.

6

61De aceea, lăsând deoparte începuturile învăţăturii despre Hristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem iarăşi temelia pocăinţei pentru faptele moarte şi temelia credinţei în Dumnezeu, 2a învăţăturii despre botezuri şi despre punerea mâinilor sau despre învierea morţilor şi judecata veşnică. 3Şi aşa vom face, dacă ne va îngădui Dumnezeu. 4Căci cei care au fost luminaţi mai înainte, care au gustat darul din cer şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5care au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor 6– şi totuşi au căzut – nu mai pot fi înnoiţi spre pocăinţă, fiindcă ei înşişi Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl dau să fie batjocorit. 7Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu; 8dar dacă aduce spini şi mărăcini, este nevrednic şi aproape blestemat, iar sfârşitul său va fi focul.

9Cu privire la voi însă, preaiubiţilor, chiar dacă vorbim astfel, noi credem lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. 10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care o arătaţi în Numele Lui, ca unii care i-aţi slujit pe sfinţi şi încă îi slujiţi. 11Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate acelaşi zel faţă de împlinirea nădejdii, până la sfârşit, 12ca să nu deveniţi leneşi, ci să-i urmaţi pe cei care moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi îndelungă răbdare.

Făgăduinţele lui Dumnezeu

13Pentru că Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam şi, de vreme ce nu putea jura pe cineva mai mare, s-a jurat pe Sine, 14zicând: Te voi binecuvânta pe deplin şi te voi înmulţi nespus de mult. 15Şi aşa, cu îndelungă răbdare, Avraam a căpătat făgăduinţa. 16Pentru că oamenii jură pe cineva mai mare şi pentru ei jurământul este o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ, 18aşa încât, prin două lucruri de neschimbat, pentru că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o încurajare puternică noi, cei care am scăpat, ca să ne ţinem de nădejdea pusă înaintea noastră. 19Ea ne este o ancoră a sufletului, sigură şi de nezdruncinat, care pătrunde dincolo de perdeaPerdeaua dinăuntrul Templului, în gr.: katapetasma., 20în locul unde Iisus, înainte-mergătorul nostru, a intrat pentru noi, fiind mare preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.