Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
5

51Căci, oricare mare preot ales dintre oameni, este pus să-L slujească pe Dumnezeu, pentru oameni, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. 2El poate fi îngăduitor faţă de cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă el însuşi este supus slăbiciunii 3şi, din cauza ei, trebuie să aducă jertfă şi pentru păcatele sale, aşa cum aduce pentru cele ale poporului. 4Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost Aaron.

5La fel şi Hristos, nu s-a slăvit pe Sine Însuşi, făcându-se mare preot, ci Dumnezeu I-a zis:

Tu eşti Fiul Meu,

Eu astăzi Te-am născut!

6După cum spune şi în alt loc:

Tu eşti preot în veac,

după rânduiala lui Melhisedec.

7În zilele vieţii Sale în trup, El a adus rugăciuni şi cereri, cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care Îl putea salva de la moarte şi a fost ascultat datorită credincioşiei Lui. 8El, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea prin ceea ce a suferit 9şi a ajuns desăvârşit, devenind pentru toţi cei care Îl ascultă cauzaSau: „cauzatorul”, „iniţiatorul”, „sursa”. mântuirii veşnice, 10fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melhisedec.

Îndemnuri la viaţă matură în credinţă

11Despre acestea avem multe de spus, lucruri greu de explicat, căci aţi devenit greoi la pricepere. 12Trebuia să fiţi deja învăţători, după atâta vreme, dar voi mai aveţi încă nevoie să vă înveţe cineva temelia şi începutul cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie iarăşi de lapte, nu de hrană tare. 13Fiindcă oricine se hrăneşte cu lapte, este nepriceput în învăţătura despre îndreptăţire şi este încă prunc. 14Mâncarea tare este pentru cei maturi care şi-au folosit priceperea cu sârguinţă şi au ajuns să deosebească binele de rău.

6

61De aceea, lăsând deoparte începuturile învăţăturii despre Hristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem iarăşi temelia pocăinţei pentru faptele moarte şi temelia credinţei în Dumnezeu, 2a învăţăturii despre botezuri şi despre punerea mâinilor sau despre învierea morţilor şi judecata veşnică. 3Şi aşa vom face, dacă ne va îngădui Dumnezeu. 4Căci cei care au fost luminaţi mai înainte, care au gustat darul din cer şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5care au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor 6– şi totuşi au căzut – nu mai pot fi înnoiţi spre pocăinţă, fiindcă ei înşişi Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi Îl dau să fie batjocorit. 7Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu; 8dar dacă aduce spini şi mărăcini, este nevrednic şi aproape blestemat, iar sfârşitul său va fi focul.

9Cu privire la voi însă, preaiubiţilor, chiar dacă vorbim astfel, noi credem lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. 10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care o arătaţi în Numele Lui, ca unii care i-aţi slujit pe sfinţi şi încă îi slujiţi. 11Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate acelaşi zel faţă de împlinirea nădejdii, până la sfârşit, 12ca să nu deveniţi leneşi, ci să-i urmaţi pe cei care moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi îndelungă răbdare.

Făgăduinţele lui Dumnezeu

13Pentru că Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam şi, de vreme ce nu putea jura pe cineva mai mare, s-a jurat pe Sine, 14zicând: Te voi binecuvânta pe deplin şi te voi înmulţi nespus de mult. 15Şi aşa, cu îndelungă răbdare, Avraam a căpătat făgăduinţa. 16Pentru că oamenii jură pe cineva mai mare şi pentru ei jurământul este o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17La fel şi Dumnezeu, vrând să arate şi mai limpede moştenitorilor făgăduinţei că hotărârea Lui este una de nestrămutat, a întărit-o cu un jurământ, 18aşa încât, prin două lucruri de neschimbat, pentru că este cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o încurajare puternică noi, cei care am scăpat, ca să ne ţinem de nădejdea pusă înaintea noastră. 19Ea ne este o ancoră a sufletului, sigură şi de nezdruncinat, care pătrunde dincolo de perdeaPerdeaua dinăuntrul Templului, în gr.: katapetasma., 20în locul unde Iisus, înainte-mergătorul nostru, a intrat pentru noi, fiind mare preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.

7

Iisus şi rânduiala preoţească a lui Melhisedec

71Acest Melhisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Prea Înalt, l-a întâmpinat pe Avraam când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, 2iar Avraam i-a dat a zecea parte din toate; Melhisedec înseamnă, mai întâi de toate, rege al dreptăţii, apoi rege al Salemului, adică „regele păcii”. 3Fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără să aibă un început al zilelor ori un sfârşit al vieţii, asemănat însă cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru vecie.

4Înţelegeţi, dar, cât de mare este el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! 5Fiii lui Levi care au ajuns preoţi au primit poruncă să ia zeciuială de la popor, după Lege, adică tocmai de la aceia care sunt fraţii lor, născuţi şi ei tot din Avraam. 6Dar Melhisedec, care nu se trage din neamul lor, a luat zeciuială de la Avraam şi l-a binecuvântat, ca pe unul ce avea făgăduinţele. 7Fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8Pe deoparte iau zeciuială nişte oameni muritori, iar pe de alta unul despre care se mărturiseşte că este viu! 9Iar prin Avraam, ca să zicem aşa, a plătit şi Levi zeciuială, el, cel ce strângea zeciuiala de la ceilalţi! 10Şi aceasta pentru că Levi era în coapsa părintelui său când Avraam l-a întâlnit pe Melhisedec.

11Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia leviţilor – pentru că sub această preoţie a primit poporul Legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi nu unul numit după rânduiala lui Aaron? 12Căci, dacă se schimbă preoţia, atunci neapărat trebuie să se schimbe şi Legea! 13Iar Cel despre care se zic aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni nu a mai slujit la altar: 14căci este ştiut că Domnul nostru se trage din seminţia lui Iuda, despre care Moise n-a spus nimic cu privire la preoţie. 15Iar lucrurile devin încă şi mai limpezi cu privire la ridicarea unui preot asemenea lui Melhisedec, 16pentru că el nu ajunge preot după legea descendenţei trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare. 17Căci se dă mărturia:

Tu eşti preot în veac

după rânduiala lui Melhisedec.

18Astfel, porunca dintâi este desfiinţată pentru că este slabă şi nefolositoare, 19– căci Legea nu a dus nici un lucru la desăvârşire – şi se aduce în locul ei o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

20Iar aceasta nu s-a făcut fără jurământ. În timp ce leviţii deveneau preoţi fără jurământ, 21despre El, Cel ce a jurat zice aşa:

Domnul a jurat

şi nu se va căi:

Tu eşti preot în veac.

22Prin aceasta, Iisus a devenit garantul unui legământ mai bun. 23Iar, dacă leviţii sunt mulţi la număr, din cauză că moartea îi împiedica să rămână preoţi la nesfârşit, 24Iisus, prin faptul că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare. 25De aceea, poate să-i mântuiască în mod desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că El este viu pentru totdeauna ca să mijlocească pentru ei.

26Şi tocmai un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, aparte de cei păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri. 27El nu are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă în fiecare zi o jertfă pentru păcate, mai întâi pentru ale Sale şi apoi pentru ale poporului, căci a adus jertfă o singură dată, când s-a jertfit pe Sine. 28Căci Legea pune mari preoţi nişte oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, venit după Lege, Îl pune mare preot pe Fiul care este desăvârşit în veci.