Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
1

Salutări

11Iacov, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, către cele douăsprezece seminţii răspândite în lume: Bucuraţi-vă!

Încurajare la credinţă şi înţelepciune

2Să consideraţi drept o mare bucurie, fraţii mei, când vin peste voi diferite încercări, 3ştiind că din încercarea credinţei voastre se naşte răbdarea, 4iar răbdarea trebuie să ajungă la desăvârşire în voi, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără a vă lipsi ceva. 5Dacă cineva dintre voi este lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, cel ce dă tuturor cu dărnicie, fără să reproşeze ceva, şi i se va da. 6Dar să ceară cu credinţă, fără a se îndoi de nimic, pentru că cel care se îndoieşte este asemenea valului mării, clătinat de vânt şi tras încoace şi încolo. 7Omul acela să nu creadă că va primi ceva de la Domnul, 8căci este om cu sufletul împărţit, nestatornic în toate căile lui.

Săracii şi bogaţii

9Fratele sărac să se laude cu înălţimea la care îl duce Dumnezeu, 10iar cel bogat să se laude cu nimicnicia lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11Căci a răsărit soarele cu văpaia lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi podoaba feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în drumurile sale.

Despre încercări

12Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, fiind încercat, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. 13Nimeni, atunci când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” fiindcă Dumnezeu nu este ispitit de cele rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni; 14ci fiecare se ispiteşte singur, fiind târât şi momit chiar de pofta sa; 15apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul, iar păcatul, după ce e înfăptuit, aduce pe lume moarte.

16Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi! 17Toată dăruirea cea bună şi orice dar desăvârşit sunt de sus şi se coboară de la Părintele luminilor, în care nu este schimbare, nici măcar umbră de schimbare. 18El, după voia Sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului ca să fim primul rod al făpturilor Lui.

Auzirea şi împlinirea cuvântului

19Înţelegeţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie gata să asculte şi să nu se grăbească să vorbească sau să se mânie, 20pentru că mânia omului nu înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu. 21De-aceea, lăsând deoparte orice murdărie şi revărsare a răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele. 22Împliniţi cuvântul, nu fiţi numai ascultători ai lui, înşelându-vă singuri. 23Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului şi nu-l împlineşte, se aseamănă omului care îşi priveşte chipul în oglindă; 24s-a privit, a plecat şi-ndată a uitat cum era. 25Dar cine a privit spre legea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu numai un ascultător care uită, ci un împlinitor al ei cu fapta, acesta va fi fericit în ceea ce va face. 26Dacă i se pare cuiva că este evlavios, dar nu-şi înfrânează limba, îşi înşeală inima, evlavia lui este zadarnică. 27Evlavia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să ai grijă de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păzeşti nepătat de lume.