Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
2

Atenţionare împotriva părtinirii

21Fraţii mei, credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, nu se potriveşte cu părtinirea. 2Pentru că dacă intră în adunarea voastră un bărbat cu inel de aur şi îmbrăcăminte strălucitoare şi intră şi un sărac cu haină ponosită, 3iar voi ţineţi seama numai de cel ce poartă haină strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu aşează-te comod aici!” pe când săracului îi ziceţi: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Aşează-te la picioarele mele!” 4oare nu aţi făcut voi deosebire în sinea voastră şi v-aţi făcut judecători cu gânduri rele?

5Ascultaţi, fraţii mei iubiţi: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? 6Iar voi nu l-aţi cinstit şi pe cel sărac. Oare nu bogaţii vă asupresc şi nu ei vă târăsc prin judecătorii? 7Nu ei hulesc Numele bun al lui Iisus Hristos care a fost chemat asupra voastrăNumele invocat la primirea botezului.? 8Dacă, într-adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, bine faceţi; 9dar dacă sunteţi părtinitori, săvârşiţi păcat, fiind condamnaţi de Lege drept călcători ai ei. 10Pentru că oricine păzeşte toată Legea, dar greşeşte într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile. 11Căci Cel ce a zis: Să nu săvârşeşti adulter! a zis şi: Să nu ucizi!; iar dacă tu nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, ai ajuns călcător al Legii. 12Aşa să vorbiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii; 13pentru că judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruieşte asupra judecăţii.

Nevoia de credinţă şi de fapte

14Care este folosul, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, dar nu are fapte? Poate credinţa să-l mântuiască? 15Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana zilnică, 16iar cineva dintre voi le-ar zice: „Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără a le oferi cele necesare trupului, care este folosul? 17Tot aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi.

18Însă altcineva îi poate spune: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea. 19Tu crezi că este un singur Dumnezeu şi bine faci, dar şi demonii cred şi se cutremură. 20Nu vrei să înţelegi o dată, om necugetat, că fără fapte credinţa nu lucrează? 21Avraam, părintele nostru, oare nu din fapte a fost socotit drept, când l-a aşezat pe altarul de jertfă pe Isaac, fiul său? 22Vezi cum credinţa lucra împreună cu faptele lui şi cum faptele au desăvârşit credinţa? 23Şi aşa s-a împlinit Scriptura, care spune: Avraam s-a încrezut în Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit lui ca dreptate şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu. 24Vedeţi că prin fapte este pus omul în starea de dreptate şi nu numai prin credinţă! 25La fel a fost şi cu Rahab, prostituata: nu a fost ea prin fapte pusă în starea de dreptate, când i-a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară din cetate pe alt drum? 26Aşadar, precum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă.

3

Înfrânarea limbii

31Fraţii mei, să nu deveniţi mulţi dintre voi învăţători, ştiind că noi, învăţătorii, vom fi judecaţi mai aspru; 2căci toţi greşim în multe. Iar dacă cineva nu greşeşte în cuvânt, acesta este om desăvârşit, care are putere să-şi ţină în frâu şi tot trupul. 3Nu punem noi zăbală în gura cailor ca să ni-i supunem şi astfel le conducem tot trupul? 4Iată şi corăbiile, cât sunt ele de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi conduse de o cârmă foarte mică unde vrea cârmaciul. 5La fel şi limba: cât de mică este şi cu ce lucruri mari se făleşte! Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! 6Şi limba este un foc, lume a nelegiuirii. Ea stă între mădularele noastre, întinează tot trupul şi aprinde viaţa în tot cursul ei, fiind aprinsă de focul gheenei. 7Toată firea fiarelor şi a păsărilor, a celor ce se târăsc pe pământ şi a vietăţilor din mare este domolită şi a fost domolită de firea omenească, 8dar limba, răul fără astâmpăr, nimeni dintre oameni n-a putut-o domoli; ea este plină de venin aducător de moarte. 9Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul, pe Tatăl, şi cu ea îi blestemăm pe oameni, pe cei făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu; 10din aceeaşi gură iese binecuvântare şi blestem. Fraţii mei, nu trebuie să se întâmple aşa! 11Scoate cumva izvorul din aceeaşi vână şi apa dulce şi apa amară? 12Poate oare smochinul, fraţilor, să facă măsline sau viţa de vie smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.

Înţelepciunea cerească şi cea pământească

13Cine este înţelept şi priceput între voi? Acela să-şi arate faptele din purtarea lui cea bună, în blândeţea care vine din înţelepciune. 14Iar dacă inima voastră e plină de invidie amară şi ambiţii egoiste, nu vă mai lăudaţi atâta şi nu mai minţiţi împotriva adevărului. 15Aceasta nu este înţelepciunea care vine de sus, ci este înţelepciunea pământească, omenească, a Diavolului. 16Căci unde există invidie şi ambiţie egoistă, acolo e dezordine şi e orice lucru rău. 17Iar înţelepciunea de sus este mai întâi de toate curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. 18Şi rodul dreptăţii se seamănă în pace prin cei ce fac pace.

4

Prietenia cu Dumnezeu nu se potriveşte cu prietenia lumii

41De unde vin războaiele şi de unde certurile între voi? Nu cumva din pofte care se luptă în mădularele voastre? 2Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi invidiaţi şi nu puteţi dobândi ce poftiţi; vă luptaţi şi vă războiţi, dar nu aveţi pentru că nu cereţi; 3cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre. 4Adulterilor! Nu ştiţi că prietenia cu lumea înseamnă duşmănie faţă de Dumnezeu? Deci dacă cineva vrea să fie prieten cu lumea se face duşman al lui Dumnezeu. 5Vi se pare cumva că în zadar zice Scriptura: Dumnezeu doreşte până la gelozie Duhul pe care L-a trimis să locuiască în noi?

6Dumnezeu dă mult har. Pentru aceasta zice:

Dumnezeu stă împotriva celor mândri,

iar celor smeriţi le dă har.

7De aceea, supuneţi-vă lui Dumnezeu! Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi! 8Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia şi El de voi! Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi faceţi-vă inimile curate, voi cei cu inima împărţită! 9Jeliţi, plângeţi şi tânguiţi-vă! Râsul vostru să se prefacă în plâns şi bucuria voastră în întristare. 10Smeriţi-vă înaintea feţei Domnului şi El vă va înălţa.

Împotriva bârfei, judecăţii şi trufiei

11Nu vă vorbiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce vorbeşte de rău pe fratele său sau îl judecă pe fratele său, acela vorbeşte de rău Legea şi judecă Legea; iar dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător al ei. 12Unul este Dătătorul Legii şi Judecătorul ei, Cel ce poate să mântuiască şi să nimicească; dar tu cine eşti de-ţi judeci aproapele?

13Veniţi acum voi, cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate şi acolo timp de un an vom face negoţ şi vom câştiga; 14voi, care nu ştiţi nimic despre ce se va întâmpla mâine! Căci ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă şi-apoi piere. 15Mai bine ziceţi: „De va vrea Domnul şi vom trăi, vom face aceasta sau aceea.” 16Dar voi acum, în trufia voastră, vă lăudaţi. Orice laudă de acest fel este rea. 17Aşadar, cel ce ştie să facă binele şi nu-l face, păcătuieşte.

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]