Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
14

Moartea lui Ioan Botezătorul

141În vremea aceea, tetrarhul Irod, a auzit vorbindu-se despre Iisus 2şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.” 3Irod îl arestase pe Ioan, îl legase şi-l aruncase în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său Filip. 4Pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de soţie.” 5Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de popor, fiindcă poporul îl privea pe Ioan ca pe un profet. 6Dar, când se serba ziua de naştere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea oaspeţilor şi l-a încântat pe Irod. 7De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice îi va cere. 8Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici pe o tipsie capul lui Ioan Botezătorul!” 9Regele s-a întristat. Dar din cauza jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. 10Şi a trimis să i se taie capul lui Ioan în închisoare. 11Apoi capul a fost adus pe o tipsie şi dat fetei, care i l-a dus mamei sale. 12Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de I-au dat de ştire lui Iisus.

Prima înmulţire a pâinilor

13Iisus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Mulţimile, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. 14Când a ieşit din corabie, Iisus a văzut o mulţime mare, I s-a făcut milă de ea şi i-a vindecat pe cei bolnavi. 15Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi vremea iată că a trecut. Dă drumul mulţimilor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” 16„N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Iisus, „daţi-le voi să mănânce.” 17Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.” 18Şi El le-a spus: „Aduceţi-i aici la Mine.” 19Apoi a poruncit mulţimilor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit mulţimilor. 20Toţi au mâncat şi s-au săturat şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărâmiturile rămase. 21Cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.

Iisus umblă pe apă

22Imediat după aceea, Iisus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul mulţimilor. 23După ce a dat drumul mulţimilor, s-a suit pe munte să se roage, singur deoparte. Se înnoptase şi El era singur acolo. 24În timpul acesta, corabia era izbită tare de valuri, în largul mării, la mai multe stadii de ţărm, fiindcă vântul era împotrivă. 25Când se îngâna ziua cu noaptea,Lit.: „a patra strajă”. Iisus a venit la ei umblând pe mare. 26Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi au ţipat de teamă. 27Iisus le-a zis imediat: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!” 28„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” 29„Vino!” i-a zis Iisus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Iisus. 30Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” 31Îndată, Iisus a întins mâna, L-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” 32Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul. 33Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Iisus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” 34După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului. 35Oamenii din locul acela, care-L cunoşteau pe Iisus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El toţi bolnavii. 36Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cei care s-au atins s-au vindecat.