Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
18

Cel mai mare în Împărăţia cerurilor

181În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Iisus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” 2Iisus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor 3şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. 4De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. 5Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.

Despre prilejurile de păcătuire

6Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. 7Vai lumii din pricina prilejurilor de păcat! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcat. Dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcat! 8Dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. 9Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei. 10Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi, fiindcă vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. 11Pentru că Fiul Omului a venit să mântuiască pe cei ce erau pierduţi. 12Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă în munţi şi se duce să o caute pe cea rătăcită?

Despre iertare

13Şi dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că se bucură mai mult pentru ea, decât pentru cele nouăzeci şi nouă, care nu se rătăciseră. 14Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară măcar unul din aceşti micuţi. 15Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.

Importanţa rugăciunii şi a hotărârilor Bisericii

18Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. 19Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. 20Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Ilustrarea iertării: parabola celor doi datornici

21Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne de câte ori să îl iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” 22Iisus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte. 23De aceea Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să se socotească cu slujitorii săi. 24A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. 25Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe soţia lui, pe copiii lui şi tot ce avea şi să se plătească datoria. 26Slujitorul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi-a zis: Doamne, mai îngăduie-mi şi-ţi voi plăti tot. 27Stăpânul slujitorului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. 28Dar slujitorul, când a ieşit afară, l-a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de dinari. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât zicând: Plăteşte-mi ce-mi eşti dator. 29Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: Mai îngăduie-mi şi-ţi voi plăti. 30Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria. 31Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de i-au spus stăpânului lor toate cele petrecute. 32Atunci stăpânul l-a chemat pe slujitorul acesta şi i-a zis: Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 33Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine? 34Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. 35Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel din ceruri, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”