Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
12

Parabola viticultorilor

121Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a sădit o vie, a înconjurat-o cu gard, a săpat în ea un teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. 2Când a venit vremea roadelor, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la ei din roadele viei. 3Dar ei, luându-l pe acel rob, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4El a trimis un alt rob la ei şi aceluia i-au spart capul şi l-au necinstit. 5A trimis altul apoi. Pe acesta l-au ucis. Apoi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, pe alţii i-au omorât. 6Avea şi un fiu iubit. Şi pe acela l-a trimis în cele din urmă la ei, zicând: Le va fi ruşine de fiul meu. 7Dar lucrătorii s-au vorbit între ei: Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. 8Şi, luându-l, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. 9Deci ce va face stăpânul viei? Va veni şi îi va nimici pe lucrători, iar via o va da altora. 10N-aţi citit niciodată Scriptura aceasta:

Piatra pe care au nesocotit-o zidarii,

aceasta a ajuns în capul unghiului.

11De la Domnul a venit lucrul acesta

şi este minunat în ochii noştri”?

12Atunci căutau să-L prindă, dar se temeau de popor, fiindcă înţeleseseră că lor le spusese parabola. Şi lăsându-L, au plecat.

Tributul către Cezar

13Apoi au trimis la El pe unii dintre farisei şi irodieni, ca să-L prindă cu vreun cuvânt. 14Şi ei au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu priveşti la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Este bine să dăm bir Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?” 15Iar El, cunoscându-le ipocrizia, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd.” 16Când I-au adus, El le-a zis: „Al cui este chipul acesta şi a cui este inscripţia?” Ei au spus: „Ale Cezarului.” 17Iar Iisus le-a spus: „Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Şi se minunau de El.

Confruntări şi polemici în Ierusalim

18Au venit apoi la El saducheii, cei care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat: 19„Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva şi soţia rămâne fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soţie şi să-i ridice un urmaş fratelui său. 20Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie şi, murind, n-a lăsat urmaş. 21Atunci a luat-o cel de-al doilea frate. Dar a murit şi el şi nu a lăsat urmaş; la fel şi al treilea. 22Şi toţi şapte au luat-o, dar n-au lăsat urmaş. În urma tuturor, a murit şi femeia. 23La înviere, deci când vor învia, a cui dintre aceştia va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.” 24Iisus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi din pricina aceasta: pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25Pentru că atunci când vor învia din morţi, oamenii nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. 26Şi despre faptul că morţii vor învia nu aţi citit niciodată în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug şi i-a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? 27Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”

28Atunci unul dintre cărturarii care îi auzise discutând s-a apropiat şi, văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este prima dintre porunci?” 29Iisus i-a răspuns: „Prima este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30şi Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. 31A doua este aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32Atunci cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule, adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. 33Şi că a-L iubi pe El din toată inima şi din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” 34Atunci Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic.

35Iisus le spunea, învăţând în Templu: „Cum de zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? 36fiindcă David însuşi a zis în Duhul Sfânt:

Domnul a zis Domnului meu:

Şezi la dreapta Mea,

până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi

aşternut picioarelor Tale.

37Dacă David însuşi îl numeşte Domn, cum dar îi este el şi fiu?” Şi mulţimea de oameni Îl asculta cu bucurie.

38Iarăşi le zicea pe când îi învăţa: „Aveţi grijă la cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să-i salute oamenii prin pieţe, 39să se aşeze pe locurile din frunte în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe. 40Ei secătuiesc casele văduvelor şi se roagă îndelung de ochii lumii. Aceştia vor primi mult mai multă pedeapsă.”

Ofranda văduvei

41Pe când şedea în preajma cutiei darurilor, a văzut cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mulţi bani. 42Şi a venit şi o văduvă săracă şi a pus doi bănuţi, adică un codrant. 43Atunci a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi în cutia darurilor. 44Pentru că toţi au aruncat din ceea ce le prisosea, dar ea, din ceea ce-i lipsea, a pus acolo toată viaţa ei.”