Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
2

Vindecarea unui om paralizat

21După câteva zile, intrând iarăşi în Capernaum, s-a auzit că este în casă. 2Şi s-au adunat atât de mulţi, încât nu mai încăpeau nici măcar la uşă, iar El le grăia cuvântul. 3Şi au venit câţiva, aducând la El un paralitic purtat de patru oameni. 4Neputând să i-l aducă din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea paraliticul. 5Iisus a văzut credinţa lor şi i-a zis paraliticului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele!” 6Erau acolo şi unii cărturari care şedeau şi se întrebau în inimile lor: 7„De ce vorbeşte acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele, afară de singur Dumnezeu?” 8Îndată, Iisus a cunoscut în duhul Său că ei se întreabă astfel în sinea lor şi le-a zis: „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? 9Ce este mai uşor, să-i spui paraliticului: iertate îţi sunt păcatele? – sau să-i spui: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!? 10Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere să ierte păcatele pe pământ, 11ţie îţi vorbesc: scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă la tine.” 12El s-a sculat şi îndată, ridicându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât toţi erau uimiţi şi-L slăveau pe Dumnezeu zicând: „Aşa ceva n-am mai văzut niciodată.”

Chemarea lui Levi

13Iisus a ieşit iarăşi lângă mare şi toată mulţimea venea la El, iar El îi învăţa. 14Trecând pe acolo, l-a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: „Urmează-Mi!” Iar el s-a ridicat şi I-a urmat. 15Şi pe când şedea Iisus în casa lui, mulţi vameşi şi păcătoşi stăteau la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Săi. Pentru că erau mulţi şi Îl urmau. 16Iar cărturarii şi fariseii, văzând că mănâncă împreună cu păcătoşii şi cu vameşii, ziceau ucenicilor: „De ce mănâncă împreună cu păcătoşii?” 17Iisus, auzind, le-a zis: „Nu cei păcătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Căci nu am venit să îi chemUnele manuscrise au: „să îi chem la pocăinţă.” pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi!”

Despre post şi despre respectarea sâmbetei

18Ucenicii lui Ioan şi Fariseii posteau. Şi au venit şi I-au zis: „De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ai Tăi nu postesc?” 19Iisus le-a zis: „Pot oare prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? 20Dar vor veni zile când mirele le va fi luat, iar atunci, în ziua aceea, vor posti. 21Nimeni nu coase la o haină veche un petic dintr-o bucată de stofă nouă. Altfel, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea. 22Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul nou sparge burdufurile, vinul se varsă şi burdufurile se strică. Aşa că vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi.”

23Odată, într-o zi de sâmbătă, Iisus mergea prin semănături, iar ucenicii Săi au început să smulgă spice în drumul lor. 24Iar fariseii Îi ziceau: „Uite, de ce fac ei sâmbăta ceea ce nu se cuvine?” 25Şi El le-a zis: „N-aţi citit niciodată ce a făcut David când a avut nevoie şi i s-a făcut foame, lui şi celor ce erau împreună cu el? 26Cum a intrat în casa lui Dumnezeu în vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile punerii înainte pe care nu se cuvenea să le mănânce decât preoţii, ba a dat şi celor care erau împreună cu el!” 27Şi le zicea: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă! 28Aşa că Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.”

3

Vindecarea omului cu mâna paralizată

31Şi a intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna uscată. 2Unii însă Îl pândeau să vadă dacă-l va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. 3Atunci El i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te şi vino în mijloc!” 4Iar celorlalţi le-a zis: „Ce trebuie să facă omul sâmbăta: să facă bine sau să facă rău? Să salveze o viaţă sau să o lase să piară?” Şi ei tăceau. 5Uitându-se la ei de jur împrejur cu mânie, şi întristat de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: „Întinde mâna!” Şi el a întins-o şi mâna i s-a vindecat. 6Fariseii, ieşind, s-au sfătuit repede cu irodienii împotriva Lui, cum să facă să-L piardă.

Mulţimile îl urmează pe Iisus

7Şi Iisus a plecat împreună cu ucenicii spre mare. Şi l-a urmat o mulţime mare de oameni din Galileea şi din Iudeea, 8din Ierusalim, din Idumeea şi de dincolo de Iordan şi de pe lângă Tir şi Sidon, mulţime care, auzind câte făcea, a venit la El. 9Iisus le-a zis ucenicilor Lui să aducă o corabie aproape de ţărm, ca să nu-L îmbulzească oamenii, 10fiindcă toţi cei ce erau bolnavi năvăleau peste El să se atingă de El, pentru că pe mulţi îi vindecase. 11Iar când Îl vedeau, duhurile necurate cădeau înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” 12Iar El le certa cu asprime, ca să nu le arate ele oamenilor cine este El.

Alegerea celor doisprezece

13Apoi a urcat pe munte şi a chemat acolo pe cine a vrut El şi aceia au venit la El. 14Şi a rânduit doisprezece oameni, pe care i-a şi numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să vestească 15şi să aibă putere să scoată demonii. 16A rânduit doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru, 17pe Iacov al lui Zebedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care înseamnă „fiii tunetului”; 18pe Andrei şi pe Filip, pe Bartolomeu şi pe Matei, pe Toma şi pe Iacov al lui Alfeu, pe Tadeu şi pe Simon Cananitul 19şi pe Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Iisus şi Beelzebul

20Apoi a intrat într-o casă şi s-a adunat iarăşi mulţimea, încât nu mai puteau mânca nici măcar pâine. 21Când au auzit ai Săi, s-au pornit să-L oprească, fiindcă ziceau că şi-a ieşit din minţi. 22Iar cărturarii care veniseră din Ierusalim ziceau că îl are pe Beelzebul şi că izgoneşte demonii cu puterea stăpânului demonilor. 23El însă, chemându-i, le vorbea în parabole, zicând: „Cum poate Satana să-l izgonească pe Satana? 24Dacă o împărăţie se dezbină pe ea însăşi, acea împărăţie nu mai poate dăinui. 25Iar dacă o casă s-a dezbinat pe ea însăşi, acea casă nu mai poate dăinui. 26Dacă Satana s-a ridicat împotriva lui însuşi şi s-a dezbinat, nu mai poate dăinui, ci şi-a găsit sfârşitul. 27Dar nimeni, când intră în casa unui om puternic, nu poate să îi răpească lucrurile, dacă nu-l va lega mai întâi pe cel puternic. Abia atunci îi va jefui casa. 28Adevărat vă spun: toate păcatele şi hulele, oricâte ar fi hulit, vor fi iertate fiilor oamenilor, 29dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veşnic.” 30Acestea le-a spus pentru că ziceau: „Are duh necurat.”

Mama şi fraţii lui Iisus

31Şi a venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El să-L cheme. 32Şi împrejurul lui şedea o mulţime de oameni şi îi ziceau: „Iată mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” 33Iar El le-a răspuns: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?” 34Şi i-a privit pe cei ce şedeau în jurul lui şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! 35Căci oricine, dacă face voia lui Dumnezeu, este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.”

4

Parabola semănătorului

41Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3„Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”

Scopul parabolelor

10Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12ca

privind, să privească şi să nu vadă,

şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,

ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele.

Explicarea parabolei semănătorului

13Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14Semănătorul seamănă cuvântul. 15Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”

Parabola candelei

21Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”

24Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”

Parabola seminţei

26Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”

Parabola grăuntelui de muştar

30Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”

33Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.

Liniştirea furtunii

35Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”