Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
3

Vindecarea omului cu mâna paralizată

31Şi a intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna uscată. 2Unii însă Îl pândeau să vadă dacă-l va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. 3Atunci El i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te şi vino în mijloc!” 4Iar celorlalţi le-a zis: „Ce trebuie să facă omul sâmbăta: să facă bine sau să facă rău? Să salveze o viaţă sau să o lase să piară?” Şi ei tăceau. 5Uitându-se la ei de jur împrejur cu mânie, şi întristat de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: „Întinde mâna!” Şi el a întins-o şi mâna i s-a vindecat. 6Fariseii, ieşind, s-au sfătuit repede cu irodienii împotriva Lui, cum să facă să-L piardă.

Mulţimile îl urmează pe Iisus

7Şi Iisus a plecat împreună cu ucenicii spre mare. Şi l-a urmat o mulţime mare de oameni din Galileea şi din Iudeea, 8din Ierusalim, din Idumeea şi de dincolo de Iordan şi de pe lângă Tir şi Sidon, mulţime care, auzind câte făcea, a venit la El. 9Iisus le-a zis ucenicilor Lui să aducă o corabie aproape de ţărm, ca să nu-L îmbulzească oamenii, 10fiindcă toţi cei ce erau bolnavi năvăleau peste El să se atingă de El, pentru că pe mulţi îi vindecase. 11Iar când Îl vedeau, duhurile necurate cădeau înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” 12Iar El le certa cu asprime, ca să nu le arate ele oamenilor cine este El.

Alegerea celor doisprezece

13Apoi a urcat pe munte şi a chemat acolo pe cine a vrut El şi aceia au venit la El. 14Şi a rânduit doisprezece oameni, pe care i-a şi numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să vestească 15şi să aibă putere să scoată demonii. 16A rânduit doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru, 17pe Iacov al lui Zebedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care înseamnă „fiii tunetului”; 18pe Andrei şi pe Filip, pe Bartolomeu şi pe Matei, pe Toma şi pe Iacov al lui Alfeu, pe Tadeu şi pe Simon Cananitul 19şi pe Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Iisus şi Beelzebul

20Apoi a intrat într-o casă şi s-a adunat iarăşi mulţimea, încât nu mai puteau mânca nici măcar pâine. 21Când au auzit ai Săi, s-au pornit să-L oprească, fiindcă ziceau că şi-a ieşit din minţi. 22Iar cărturarii care veniseră din Ierusalim ziceau că îl are pe Beelzebul şi că izgoneşte demonii cu puterea stăpânului demonilor. 23El însă, chemându-i, le vorbea în parabole, zicând: „Cum poate Satana să-l izgonească pe Satana? 24Dacă o împărăţie se dezbină pe ea însăşi, acea împărăţie nu mai poate dăinui. 25Iar dacă o casă s-a dezbinat pe ea însăşi, acea casă nu mai poate dăinui. 26Dacă Satana s-a ridicat împotriva lui însuşi şi s-a dezbinat, nu mai poate dăinui, ci şi-a găsit sfârşitul. 27Dar nimeni, când intră în casa unui om puternic, nu poate să îi răpească lucrurile, dacă nu-l va lega mai întâi pe cel puternic. Abia atunci îi va jefui casa. 28Adevărat vă spun: toate păcatele şi hulele, oricâte ar fi hulit, vor fi iertate fiilor oamenilor, 29dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veşnic.” 30Acestea le-a spus pentru că ziceau: „Are duh necurat.”

Mama şi fraţii lui Iisus

31Şi a venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El să-L cheme. 32Şi împrejurul lui şedea o mulţime de oameni şi îi ziceau: „Iată mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” 33Iar El le-a răspuns: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?” 34Şi i-a privit pe cei ce şedeau în jurul lui şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! 35Căci oricine, dacă face voia lui Dumnezeu, este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.”

4

Parabola semănătorului

41Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3„Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”

Scopul parabolelor

10Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12ca

privind, să privească şi să nu vadă,

şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,

ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele.

Explicarea parabolei semănătorului

13Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14Semănătorul seamănă cuvântul. 15Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”

Parabola candelei

21Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”

24Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”

Parabola seminţei

26Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”

Parabola grăuntelui de muştar

30Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”

33Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.

Liniştirea furtunii

35Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”

5

Vindecarea unui om demonizat

51Şi au mers pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul gherasenilor. 2Iar când a coborât Iisus din corabie, îndată I-a ieşit înainte, din morminte, un om cu duh necurat, 3care îşi avea locuinţa în morminte şi nu-l putea lega nimeni, nici cu lanţuri, 4pentru că de multe ori fusese legat cu cătuşe şi lanţuri, dar el rupea lanţurile şi sfărâma cătuşele şi nimeni nu reuşea să îl potolească. 5Tot timpul, ziua şi noaptea, era în morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 6Când L-a văzut de departe pe Iisus, a alergat şi I s-a închinat 7şi a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” 8Pentru că Iisus îi zicea: „Ieşi afară din om, duh necurat!” 9Şi Iisus l-a întrebat: „Care ţi-e numele?” iar el I-a zis: „Legiune este numele meu, pentru că suntem mulţi.” 10Şi se ruga mult de El, ca să nu îi trimită afară din ţinut.

11Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. 12Şi s-au rugat de El zicându-i: „Trimite-ne în porci, să intrăm în ei.” 13Atunci El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate din om, au intrat în porci, iar turma, aproape două mii de capete, s-a aruncat de pe mal în mare şi s-a înecat. 14Cei ce păşteau porcii au fugit şi au vestit în cetate şi în sate şi toţi au venit să vadă ce s-a întâmplat. 15Şi au venit la Iisus şi l-au văzut pe cel îndrăcit, cel care avusese o legiune de demoni, aşezat, îmbrăcat şi întreg la minte, şi s-au înfricoşat. 16Apoi, când cei ce văzuseră le-au povestit ce s-a întâmplat cu îndrăcitul şi despre porci, 17au început să-L roage să plece din hotarele lor. 18Iar demonizatul, când Iisus urca în corabie, îl rugă să-l lase să vină şi el să fie cu Iisus. 19Dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi vesteşte-le câte ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” 20Şi el s-a dus şi a început să vestească în Decapolis ce a făcut Iisus pentru el şi toţi se minunau.

Vindecarea unei femei şi învierea fiicei lui Iair

21După ce Iisus a trecut iarăşi în partea cealaltă a ţărmului, s-a adunat o mare mulţime în jurul lui, pe malul mării. 22Şi cineva cu numele Iair, unul dintre mai marii sinagogii, a venit şi, când L-a văzut, a căzut la picioarele lui 23şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea e pe moarte. Vino, dar, să-ţi pui mâinile peste ea ca să scape şi să trăiască.” 24Şi Iisus a mers cu el.

Mulţimea mare Îl urma şi Îl îmbulzea. 25Iar o femeie, bolnavă de doisprezece ani de hemoragie, 26care suferise multe de la doctori şi cheltuise tot ce avea fără să aibă vreun folos, ba chiar ajunsese mai rău, 27auzind despre Iisus, a venit în mulţime în urma lui şi s-a atins de haina sa, 28pentru că zicea: „Dacă mă voi atinge fie şi de hainele lui, voi scăpa de boală.” 29Şi îndată a secat izvorul sângelui ei şi a simţit în trupul ei că s-a vindecat de boală. 30Iar Iisus, cunoscând numaidecât în Sine puterea care a ieşit din El, s-a întors către mulţime, zicând: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31Dar ucenicii I-au zis: „Vezi mulţimea care Te îmbulzeşte şi întrebi: Cine s-a atins de Mine?” 32Iar El se uita de jur împrejur să o vadă pe cea care a făcut aceasta. 33Atunci femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ceea ce se petrecuse cu ea, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. 34Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace şi fii vindecată de boala ta.”

35Pe când Iisus vorbea încă, au venit unii de la mai marele sinagogii să-i zică: „Fiica ta a murit. De ce-L mai superi pe Învăţător?” 36Iisus însă auzind vorbele lor, i-a spus mai marelui sinagogii: „Nu te teme! Crede numai!” 37Şi nu a lăsat pe nimeni să-L urmeze, afară de Petru, de Iacov şi de Ioan, fratele lui Iacov. 38Şi au mers la casa mai marelui sinagogii şi au văzut tulburare mare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. 39Şi intrând, le-a zis: „De ce vă tânguiţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.” 40Iar ei râdeau de El. El însă, scoţându-i pe toţi afară, l-a luat de o parte pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu El şi a intrat în locul în care era copila. 41Şi apucând copila de mână, i-a zis: „Talitha kumi!” care înseamnă: „Fiică, Îţi zic, scoală-te!” 42Şi îndată copila s-a ridicat şi a început să meargă, căci era de doisprezece ani. Şi îndată ei s-au minunat foarte mult, cu mare uimire. 43Şi le-a poruncit straşnic ca nimeni să nu afle acest lucru, apoi le-a zis să-i dea fetiţei să mănânce.

Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu plasarea și utilizarea cookie-urilor de către SBIR și terți[ascunde mesajul]