Română Noul Testament Interconfesional (RINT09)
4

Parabola semănătorului

41Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3„Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”

Scopul parabolelor

10Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12ca

privind, să privească şi să nu vadă,

şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,

ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele.

Explicarea parabolei semănătorului

13Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14Semănătorul seamănă cuvântul. 15Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”

Parabola candelei

21Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”

24Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”

Parabola seminţei

26Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”

Parabola grăuntelui de muştar

30Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”

33Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.

Liniştirea furtunii

35Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”

5

Vindecarea unui om demonizat

51Şi au mers pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul gherasenilor. 2Iar când a coborât Iisus din corabie, îndată I-a ieşit înainte, din morminte, un om cu duh necurat, 3care îşi avea locuinţa în morminte şi nu-l putea lega nimeni, nici cu lanţuri, 4pentru că de multe ori fusese legat cu cătuşe şi lanţuri, dar el rupea lanţurile şi sfărâma cătuşele şi nimeni nu reuşea să îl potolească. 5Tot timpul, ziua şi noaptea, era în morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 6Când L-a văzut de departe pe Iisus, a alergat şi I s-a închinat 7şi a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” 8Pentru că Iisus îi zicea: „Ieşi afară din om, duh necurat!” 9Şi Iisus l-a întrebat: „Care ţi-e numele?” iar el I-a zis: „Legiune este numele meu, pentru că suntem mulţi.” 10Şi se ruga mult de El, ca să nu îi trimită afară din ţinut.

11Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. 12Şi s-au rugat de El zicându-i: „Trimite-ne în porci, să intrăm în ei.” 13Atunci El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate din om, au intrat în porci, iar turma, aproape două mii de capete, s-a aruncat de pe mal în mare şi s-a înecat. 14Cei ce păşteau porcii au fugit şi au vestit în cetate şi în sate şi toţi au venit să vadă ce s-a întâmplat. 15Şi au venit la Iisus şi l-au văzut pe cel îndrăcit, cel care avusese o legiune de demoni, aşezat, îmbrăcat şi întreg la minte, şi s-au înfricoşat. 16Apoi, când cei ce văzuseră le-au povestit ce s-a întâmplat cu îndrăcitul şi despre porci, 17au început să-L roage să plece din hotarele lor. 18Iar demonizatul, când Iisus urca în corabie, îl rugă să-l lase să vină şi el să fie cu Iisus. 19Dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi vesteşte-le câte ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” 20Şi el s-a dus şi a început să vestească în Decapolis ce a făcut Iisus pentru el şi toţi se minunau.

Vindecarea unei femei şi învierea fiicei lui Iair

21După ce Iisus a trecut iarăşi în partea cealaltă a ţărmului, s-a adunat o mare mulţime în jurul lui, pe malul mării. 22Şi cineva cu numele Iair, unul dintre mai marii sinagogii, a venit şi, când L-a văzut, a căzut la picioarele lui 23şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea e pe moarte. Vino, dar, să-ţi pui mâinile peste ea ca să scape şi să trăiască.” 24Şi Iisus a mers cu el.

Mulţimea mare Îl urma şi Îl îmbulzea. 25Iar o femeie, bolnavă de doisprezece ani de hemoragie, 26care suferise multe de la doctori şi cheltuise tot ce avea fără să aibă vreun folos, ba chiar ajunsese mai rău, 27auzind despre Iisus, a venit în mulţime în urma lui şi s-a atins de haina sa, 28pentru că zicea: „Dacă mă voi atinge fie şi de hainele lui, voi scăpa de boală.” 29Şi îndată a secat izvorul sângelui ei şi a simţit în trupul ei că s-a vindecat de boală. 30Iar Iisus, cunoscând numaidecât în Sine puterea care a ieşit din El, s-a întors către mulţime, zicând: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31Dar ucenicii I-au zis: „Vezi mulţimea care Te îmbulzeşte şi întrebi: Cine s-a atins de Mine?” 32Iar El se uita de jur împrejur să o vadă pe cea care a făcut aceasta. 33Atunci femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ceea ce se petrecuse cu ea, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. 34Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace şi fii vindecată de boala ta.”

35Pe când Iisus vorbea încă, au venit unii de la mai marele sinagogii să-i zică: „Fiica ta a murit. De ce-L mai superi pe Învăţător?” 36Iisus însă auzind vorbele lor, i-a spus mai marelui sinagogii: „Nu te teme! Crede numai!” 37Şi nu a lăsat pe nimeni să-L urmeze, afară de Petru, de Iacov şi de Ioan, fratele lui Iacov. 38Şi au mers la casa mai marelui sinagogii şi au văzut tulburare mare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. 39Şi intrând, le-a zis: „De ce vă tânguiţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.” 40Iar ei râdeau de El. El însă, scoţându-i pe toţi afară, l-a luat de o parte pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu El şi a intrat în locul în care era copila. 41Şi apucând copila de mână, i-a zis: „Talitha kumi!” care înseamnă: „Fiică, Îţi zic, scoală-te!” 42Şi îndată copila s-a ridicat şi a început să meargă, căci era de doisprezece ani. Şi îndată ei s-au minunat foarte mult, cu mare uimire. 43Şi le-a poruncit straşnic ca nimeni să nu afle acest lucru, apoi le-a zis să-i dea fetiţei să mănânce.

6

Iisus la Nazaret

61Şi a ieşit de acolo şi s-a dus în patria Sa, iar ucenicii Lui L-au urmat. 2Când a venit sâmbăta, a început să înveţe în sinagogă. Mulţi din cei ce ascultau erau uimiţi şi ziceau: „De unde îi vin toate acestea? De unde îi este dată această înţelepciune şi aceste puteri care se arată prin mâinile lui? 3Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, al lui Iose, Iuda şi Simon? Şi nu sunt surorile Lui, aici la noi?” Şi se poticneau în acest lucru. 4Iar Iisus le zicea: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa, între rudele sale şi în casa sa!” 5Şi acolo n-a putut face nici o minune, afară de faptul că, punându-şi mâinile peste câţiva bolnavi, i-a vindecat. 6Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele din jur învăţând.

Trimiterea celor doisprezece ucenici

7Atunci i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să îi trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate 8şi poruncindu-le să nu ia nimic cu ei la drum, în afară de toiag. Nici pâine, nici traistă, nici punga cu bani la brâu, 9ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. 10Şi le zicea: „Oriunde, dacă veţi intra într-o casă, să rămâneţi acolo până ce veţi pleca din acel loc. 11Iar dacă nu vă vor primi în vreun loc şi nici nu vă vor asculta, plecaţi de acolo şi scuturaţi praful de pe talpa încălţărilor voastre, ca să le slujească drept mărturie.” 12Iar ei, când au plecat, au început să vestească oamenilor să se pocăiască, 13scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

14A auzit dar şi regele Irod, căci numele lui devenise vestit, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a ridicat din morţi şi de aceea lucrează puterile acestea în El. 15Alţii spuneau însă că El este Ilie, iar alţii ziceau că este un profet, ca unul dintre profeţi. 16Dar Irod, când a auzit, zicea: „Ba nu, este Ioan, căruia eu i-am tăiat capul şi care a înviat.” 17Şi asta, fiindcă Irod trimisese oameni să-l prindă pe Ioan şi l-a pus în temniţă în lanţuri din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că o luase de soţie. 18Iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s-o iei de soţie pe femeia fratelui tău.” 19Aşa că Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi îl ocrotea, iar când îl asculta îl întreba multe lucruri şi chiar îi era drag să-l audă. 21A găsit însă un prilej într-o bună zi, când Irod a făcut un ospăţ de ziua sa de naştere împreună cu mai marii săi, cu căpeteniile oştirii şi cu fruntaşii Galileii. 22Atunci, după ce fiica Irodiadei a intrat şi a dansat, i-a plăcut lui Irod cât şi celor ce şedeau la masă împreună cu el, iar regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vei vrea şi-ţi voi da.” 23Şi s-a şi jurat înaintea ei: „Îţi voi da orice îmi vei cere, chiar şi jumătate din regatul meu.” 24Ea a ieşit şi i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” Iar Irodiada i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul.” 25Ea a intrat imediat la rege şi cu mare grabă a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai, acum, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.” 26Atunci regele s-a mâhnit adânc, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă n-a vrut să o respingă. 27Şi îndată regele a trimis un paznic, poruncindu-i să îi aducă pe tipsie capul lui Ioan. Paznicul i-a tăiat capul în temniţă, 28l-a adus pe o tipsie şi i l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29Iar când ucenicii Lui au auzit, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Înmulţirea pâinilor

30Când apostolii s-au adunat iarăşi în jurul lui Iisus, I-au spus toate câte au făcut şi au învăţat. 31Iar El le-a zis: „Veniţi numai voi, într-un loc ferit, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi cei care veneau la ei şi care apoi plecau, aşa încât nici nu mai aveau vreme să mănânce. 32Apoi au plecat într-o corabie către un loc pustiu, mai ferit. 33Dar oamenii i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi, alergând pe ţărm de prin toate cetăţile, au ajuns în acel loc înaintea lor. 34Iar Iisus, când a ieşit din corabie, a văzut o mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca oile fără păstor. Atunci a început să îi înveţe multe. 35Dar făcându-se târziu deja, ucenicii au venit la El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi este târziu deja. 36Dă-le drumul, să meargă în cetăţile şi satele din apropiere să-şi cumpere ceva de mâncare.” 37Iisus însă le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce.” Iar ei I-au zis: „Vrei să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi.” Iar după ce au văzut, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti.” 39Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40Şi oamenii au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. 41Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi ridicându-şi privirea către cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea oamenilor; la fel a împărţit şi cei doi peşti, tuturor. 42Şi toţi au mâncat şi s-au săturat. 43Ba au luat şi douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 44Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.

Iisus merge pe mare şi vindecă bolnavi în Ghenezaret

45Îndată după aceea Iisus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui pe partea cealaltă, spre Betsaida, cât timp El va da drumul mulţimii. 46Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus pe munte ca să se roage. 47Se făcuse seară şi corabia lor era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. 48Văzându-i cum se chinuiau vâslind, fiindcă vântul le era potrivnic, cam pe la a patra strajă din noapteAproximativ între orele 3.00 şi 6.00, dimineaţa., Iisus a venit către ei mergând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49Dar ei, când l-au văzut că merge pe mare, au crezut că este o nălucă şi au început să ţipe, 50căci L-au văzut toţi şi s-au tulburat. Iisus a vorbit însă îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!” 51Şi s-a suit la ei în corabie şi vântul s-a potolit. Ei erau foarte uimiţi în sinea lor, 52pentru că nu pricepuseră nimic din înmulţirea pâinilor, iar inima le era împietrită.

53După ce au trecut marea, au ajuns în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la ţărm. 54Şi numai ce a ieşit din corabie, că îndată l-au şi cunoscut. 55Cutreierând tot ţinutul acela, oamenii au început să-i ducă pe bolnavi pe paturi oriunde auzeau că este El. 56Şi oriunde se ducea El, prin târguri, în cetăţi sau în sate, îi aşezau acolo, la marginea drumului, pe cei bolnavi şi Îl rugau ca măcar de poala hainei Lui să-i lase să se atingă, iar toţi cei care se atingeau de El se vindecau.